Când îmi voi afla numele – Larisa Calo

Când îmi voi afla numele, de Larisa Calo, a fost o surpriză literară foarte plăcută. Coperta misterioasă, titlul și sinopsisul de pe spatele cărții m-au pregătit pentru orice – practic, pentru o lectură inedită. Nu știu dacă mă așteptam însă să mă convingă în așa măsură, debutanții sunt întotdeauna o alegere îndrăzneață de lectură, dar foarte satisfăcătoare dacă îndeplinesc suma așteptărilor. Recunosc că nu pornesc pe drumul marilor așteptări când citesc debutanți, fie ei români sau străini, cu toate acestea am o listă foarte lungă de autori care nu numai că m-au convins să îi citesc în continuare, dar mi-au oferit momente deosebite în compania cărților lor.

Romanul de față conține o serie de aspecte interesante. Unul dintre ele este faptul că narațiunea la persoana a treia este punctată pe alocuri, până la momentul pierderii memoriei de către protagonist, cu mici pasaje redate la persoana I și marcate prin paranteză. Acest fapt are drept consecință o apropiere față de protagonist, o manieră de familiarizare a cititorului cu viața interioară a acestuia, care face obiectul unei bune părți din desfășurarea romanului.

Personajul principal este un tânăr traducător, cunoscător a cinci limbi de circulație internațională, care începe la un moment dat să audă un zumzet deranjant în jurul său. În unele momente, din amalgamul de sunete se individualizează unele precise, sub formă de idei, gânduri, care însă nu îi aparțin. Treptat, fenomenul ia amploare, în timp ce el se străduiește să își ducă mai departe existența, una destul de banală, care se învârte în jurul serviciului, a seminariilor pe care le susține la facultate și a relației sentimentale confuze pe care o are cu Adela, o universitară rece, mai în vârstă decât el.

Deși nu îi cunoaștem numele, tânărul devine foarte familiar pentru cititor, pentru că e surprins pas cu pas, în mijlocul celor mai intime gânduri și trăiri. Învățat să se controleze, începe să fie din ce în ce mai deranjat de ceea ce i se întâmplă, o situație care scapă treptat de sub control, amenințând să îi tulbure bruma de echilibru pe care reușise să îl instaleze în viața sa. O nouă relație, cea cu Iulia, îl ajută să se mențină o vreme pe linia de plutire, la fel ca și consumul de alcool, care face ca vocile din jur să se estompeze.

Asaltat de gânduri, la propriu, într-o bună zi tânărul se prăbușește pe strada Caragiale, în mjlocul unei crize care va avea drept consecință internarea lui la Psihiatrie. Fără acte, fără telefon, fără identitate, întrucât nu își mai amintește nimic, capătă numele temporar de Caragiale, după locul de unde a fost ridicat. În spital, descoperă o lume nouă – colegii de salon, o gașcă eterogenă și bizară, asistenții medicali, psihiatra care îl tratează. Deși identitatea lui s-a dizolvat, începe să accepte fenomenul care nu i-a dat pace și să îl folosească, acea putere neobișnuită asupra gândurilor celor din imediata apropiere. Trece prin momente deosebit de dificile, afundându-se în adâncurile unui trecut de unde încep să iasă la suprafață amintiri foarte dureroase, începând din copilărie. Ușor, ușor, merge mai departe pe acest drum plin de obstacole, încercând în paralel să se regăsească pe sine și să-l ajute pe Sever, un coleg de salon greu încercat, la rândul lui. Va reuși să își afle numele, dar și să descâlcească tot angrenajul de emoții care l-a purtat prin viață ca dus de un curent violent pe un râu? Ce va decide să facă cu puterile sale neobișnuite? Iată câteva întrebări la care cititorul va putea să răspundă citind romanul.

Acesta atinge două zone. Prima este cea psihologică, foarte bine nuanțată, în care angoasa lui Caragiale (îl numesc astfel, păstrând porecla dată de cei din spital) are rădăcini adânci, la care se adaugă poveștile Adelei și ale colegilor de salon: Sever, Viorel, Bombonel, Ghiță, Karolyi, Laurențiu Popa și Bogdan zis Parkinson. A doua zonă este cea de paranormal, care are în prim-plan capacitatea involuntară a tânărului de a percepe gândurile celor aflați în apropierea sa, o circumstanță care se adaugă celor deja prezente pentru a-l tulbura și mai tare.

Autoarea îmbină realul și irealul cu multă ingeniozitate, aducând proporția adecvată de elemente pentru a susține ambele demersuri – cel psihologic cu cel paranormal.Stilul în care este scrisă cartea este unul fluid, care captivează cititorul, dialogurile pline de firesc, mulate pe specificul zonei. Găsim aceste nuanțe aducând un plus de autenticitate, modul de exprimare a unor personaje urbane ardelene, fără a depăși însă zona dialogurilor, în zona de narațiune păstrându-se aspectul neutru al relatării.

Tensiunea și suspansul create de autoare vor capta inclusiv atenția cititorilor orientați spre cărțile de acțiune, care vor fi dornici să descopere misterul din spatele protagonistului, precum și deznodământul situației de la spital. Cu un fundament psihologic solid, bine susținut, romanului i se adaugă un strop de savoare extra prin factorul paranormal. Pe scurt, o combinație foarte reușită, abordată într-un mod inedit, pe care o recomand călduros!

Advertisement