7 lucruri de făcut până la Crăciun

sursa: pxhere.com

Diana, de la De-ale Dianei, a primit o provocare numită 7 lucruri de făcut până la Crăciun. Bineînțeles că s-a achitat admirabil de sarcină și a păsat-o și altora, inclusiv mie, care se știe că mă achit într-un mod mai aparte de astfel de sarcini, mai ales de cele crăciunești. Și nu, nu sunt vreun Grinch care a furat Crăciunul, dar nu mă număr nici printre marii entuziaști ai sărbătorilor, în general. Cred că asta se “datorează” pregătirilor intense care aveau loc în trecut în preajma lor, când oamenii se agitau și se epuizau de sărbători până cădeau lați. În fine, hai să mă gândesc ce lucruri sunt de făcut înainte de Crăciun și să vedem dacă ies șapte sau în alt număr (de aceea am schimbat și titlul articolului, să îl adaptez la situație).

Așadar:

No 1 Bradul

E musai să cumpăr un brad nou, fiindcă anul trecut am remarcat că cel vechi (care era chiar vechi, când am stat să socotesc de când îl aveam nu am reușit să mă hotărăsc dacă de șapte, opt sau zece ani) mucegăise. Da, da, așa cum auziți. Așadar, îmi trebuie un brad frumușel și nu prea înalt.

No 2 Cadourile

Trebuie și ceva sub brad, nu? Am, din fericire, câteva idei, trebuie să mă mobilizez pe vremea asta ploioasă (care se pare că va fi așa mai toată luna) să le pun în practică. Cât mai curând, că să nu mă trezesc că alerg chiar înainte de Crăciun, cu alți bezmetici întârziați.

No 3 Curățenia

Eu nu fac generale înainte de Crăciun, fac generale din când în când, când mi se năzare mie că e cazul. Cu toate acestea, trebuie să mă asigur că în toate camerele este șters praful, aspirat și ordine. Să fie fresh, să ne simțim bine.

No 4 Mâncarea de Crăciun

Aici e, de regulă, foarte simplu. În mod invariabil, de Crăciun prepar o supă de pasăre, cel mai probabil cu tăiței și sarmale în frunze de varză acră. De obicei ajung două zile, iar de Sf. Ștefan fac ceva mai ușor, de exemplu peste cu legume, sau una din rețelele mele cu piept de pui. Dulciurile, din comerț. 😀

No 5 Filme și cărți de Crăciun

Ho ho ho! Glumesc. Nu obișnuiesc să citesc sau să vizionez chestiuni tematice. Anul trecut parcă m-am uitat la Witcher, care a apărut în perioada asta. Să văd ce mai lansează atunci, dacă mă prinde.

Cam acestea sunt lucrurile care mi-au venit în minte. Ca tot omul, ascult și eu câteva colinde românești de-ale lui Hrușcă, ceva colinde englezești și cântece country americane de Crăciun. Asta înainte, de obicei, în toiul treburilor, pentru un extra zing de dispoziție sărbătorească.

Cine mai dorește să scrie despre pregătirile de Crăciun, e invitat să o facă. Nu vă nominalizez nominal 😀 , care vrea, se bagă. Spor la treabă, tuturor și mulțumesc, Diana! Uite ce-a ieșit aici, cred că nu îmi mai dai tag data viitoare. Sau poate?




19 thoughts on “7 lucruri de făcut până la Crăciun

  1. Spor mult la treaba! Nici eu nu ma declar o mare adepta a ocupatiilor tematice, insa trebuie sa recunosc, bradul l-am facut de mult, si abia asteptam sa il fac :)) Fain tagul ^^

    Liked by 1 person

  2. Și eu, că prea mi-a plăcut simplitatea cu care ai răspuns tu, sper doar să reușesc pănă-n Crăciun…!
    Nelegat de asta, îți doresc să ai o sărbătoare liniștită și pe placul sufletului tău ❤

    Liked by 1 person

  3. Pingback: Meniu de sărbători | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.