Provocarea Vienelei

Un mod ciudat de a primi vizita muzei, dar hei, e început de an și de capricii. Acum, n-am ce să fac dacă Vienela m-a provocat și a gâdilat dragonul adormit (știți voi, Draco dormiens nunquam titillandus).

Ca să înțelegeți ce am scris eu aici – dacă e posibil așa ceva – trebuie mai întâi să accesați articolul Vienelei și să vedeți de unde a apărut ideea.

Ca să nu mai lungesc vorba, iată:

 

În canelida universului

Trăiam, pe rând, exasperanțe,

Când timpul rage iarnarcotic

Și noi vuim, croind speranțe.

 

Te-am reperat în văztuneric

Și mi-ai zâmbit, asigurmand,

Plonjând în noapte și-n eteric

C-un aer aspru, de brigand.

 

Să nu-mi aduci un curcosaur,

E prea aproape corolarma,

Un psiriduș jucând pe aur

Strigat-a în dezmâț alarma.

 

Și m-am retras în iubilură

Din visul meu olimpotab,

În vienelarul din natură

Făceam cu ochiul, ca un ștab.

 

Vienela, asta a ieșit, îți convine sau nu. 😀 Tease me, please me, cum s-ar zice.

Dacă vă place nebunia frumoasă, provocarea originală era cu o povestire, dar eu nu mă pricep a povesti decât așa. La joc, copii!