O zi mai lungă decât veacul – Cinghiz Aitmatov

Am aflat despre acest roman de la mama. I-a rămas în memorie, chiar dacă l-a citit acum peste 30 de ani, ca un roman deosebit. Vă asigur că așa și este. Curioasă să îl citesc, iată că a constituit o lectură între ani, una care nu mi-a permis să galopez prin paginile ei ca pe aripile vântului, curgând în același timp suficient de fluid ca să fie mai mult decât agreabilă.

Cinghiz Aitmatov este un adevărat povestitor. Există autori care și-au ridicat nivelul artei lor prin multă muncă, multă cizelare, cursuri peste cursuri de scriere creativă, ceea ce este foarte bine și de apreciat. Aitmatov în mod sigur a studiat și el tehnicile, însă în cazul lui și a altora ca el, cititorul realizează rapid că este vorba de un talent înnăscut. Ușurința cu care înnădește poveștile, profunzimea pe care o dă personajelor, cadrului de desfășurare a acțiunii, felul în care acoperă diverse fațete ale condiției umane m-au impresionat.

Imaginați-vă stepa din Asia centrală, o întindere infinită de iarbă străbătută de trenuri, de la Est la Vest și de la Vest la Est. Punctele cardinale nu sunt doar atât, sunt adevărate repere ale lumii. Undeva, în imensitatea aceasta care își trăiește anotimpurile în ritmul propriu, există halte răspândite de-a lungul căii ferate. Sari-Ozekî – ținutul stepelor galbene. Acolo există un punct pe harta – Boranlî Burannâi, unde bătrânul kazah Kazangap și-a încheiat socotelile cu această lume, iar Burannâi Edighei, prietenul său de aproape o viață se pregătește să îl îngroape așa cum fusese dorința răposatului, la Ana-Beiit, vechiul cimitir al oamenilor stepei. În același timp, pe Pământ se petrec lucruri extraordinare. Cosmonautii aflați pe stația Paritet, americano-sovietică, au dispărut ca prin farmec de acolo. Cei trimiși să investigheze bizarul eveniment au aflat un adevăr stupefiant: cei doi au intrat în contact cu forme foarte avansate de viață extraterestră, care i-au luat pe planeta lor îndepărtată pentru o scurtă vizită și care propun pământenilor să le împărtășească din mulțimea cunoștințelor lor, dar numai cu acordul acestora. Extratereștrii respectivi își permit călătorii de ani-lumină, au eradicat razboaiele, dar au propriile lor probleme de rezolvat, privind viitorul foarte îndepărtat al planetei de baștină. Deși aceștia își pot părăsi oricând planeta, nefiind o chestiune de supraviețuire a speciei, ei își fac griji pentru ea și doresc să o conserve, chiar dacă pericolul nu este încă iminent. Pământenii visează însă să colonizeze Marte, uitând ce se afla chiar sub nasul lor. Ce răspuns vor da ei extratereștrilor?

Componenta SF a poveștii nu face decât să pună în evidență evenimentele de pe Pământ, din Kazahstan, unde există o bază spațială sovietică chiar în stepă, în apropiere de halta unde trăiește Edighei, principalul protagonist.

Acesta insistă ca prietenul său, bătrânul Kazangap să fie înmormântat după datină, în cimitirul străvechi, în ciuda opoziției fiului acestuia, Sabitjan. Astfel, pornește o procesiune condusă chiar de Edighei, călare pe falnicul lui atan, Burannâi Karanar, cel mai strașnic din stepă, urmat de tractorul cu remorca unde odihnește Kazangap, vegheat de ginerele său bețiv și excavatorul Belarus, menit să ușureze procesul. Alți trei oameni de la haltă întregesc convoiul, dar și câinele roșcat al lui Edighei, venit din proprie inițiativă în această aventură.

Drumul lung până la Ana-Beiit este un prilej de rememorare a trecutului pentru Edighei, care își amintește de vremurile de la marea Aral, pe când era doar un pescar, cele pătimite în vremea războiului și felul cum a ajuns la halta unde avea să se stabilească împreună cu Ukubala, tânăra sa soție și unde avea să își întemeieze familia, în mare parte și datorită lui Kazangap. Din amintiri reînvie prezența lui Abutalip, un învățător prigonit de autorități, care împreună cu soția Zaripa și cei doi băieți își găsesc și ei un rost la haltă, îndrăgiți de toți, numai pentru a fi spulberați de acolo de vânturile aprige ale persecuției.

Trăirile lui Edighei sunt creionate cu o profundă cunoaștere a sufletului omenesc: de la confuzia generată de rana căpătată în război, momentele grele în căutarea unui loc unde să se stabilească, anii mulți petrecuți la haltă, dragostea pentru copii, dar și pasiunea care l-a chinuit o vreme pentru văduva prietenului, relația cu Burannâi Karanar, care nu este doar o cămilă, este un personaj în adevăratul sens al cuvântului, o forță a naturii, un simbol al andurantei în stepele nesfârșite.

În roman sunt inserate două legende străvechi, pline de miez și învățăminte peste generații. Prima este legenda lui Naiman-Ana, o mamă devotată care a crezut că își poate salva fiul mankurt, rămas complet lipsit de amintiri în urma torturilor aplicate de dușmani, iar a doua este cea a lui Raimalî-aga, vestitul bard și a dragostei lui pentru Beghimai, venită la apusul vieții.

Schimbarea perspectivelor se face cu măiestrie, de la om la șoimul din văzduh, de la stepele întinse la spațiul cosmic, dinspre trecut înspre prezent.

Nu vreau să mă întind prea mult la vorbă, deși acesta este unul dintre acele romane despre care se poate purta o discuție amplă. Vă invit să-mi spuneți impresiile voastre despre roman, dacă l-ați citit și îl recomand călduros, dacă încă nu ați avut prilejul să o faceți.

Lecturi plăcute!

19 thoughts on “O zi mai lungă decât veacul – Cinghiz Aitmatov

  1. Superbă recenzie, plină de viață și culoare, ai transmis așa de frumos atmosfera cărții, parca i-ai prins ”sufletul” în ceea ce ai scris despre ea, felicitări Ana și mulțumesc, am reținut-o! ❤

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.