Ce aș fi vrut să știu când m-am apucat de blogging

sursa: pixabay

Acest subiect, așa cum poate v-ați dat seama, vine tot de la Diana. Îmi place faptul că mă provoacă să mă gândesc la chestiuni legate de această activitate, una atât de plăcută pentru mine. Încă de când am citit răspunsurile ei, mi-am dat seama că ale mele vor fi foarte diferite.

SEO? Să fim serioși! Când am deschis blogul, mi-aș fi dorit să știu ce program de diacritice să folosesc, în primul rând. 😀 după cum am mai mărturisit, nu aveam așa ceva. Când am hotărât să fac blogul, nu am stat mult pe gânduri și totul a început destul de abrupt, așa cum am putut eu să îi dau de cap la momentul respectiv.

Evident, dacă Diana nu știa, eu nici atât cum că se recomandă că numele blogului să fie mai scurt, din motive de SEO. Chiar și dacă aș fi știut, nu știu ce alt nume aș fi ales, poate Pure Inspiration sau ceva asemănător. Oricum, nu voiam cu niciun chip că inspirația să lipsească din nume, asta e clar. Nu am agreat ideea de a da unui blog numele și prenumele celui care scrie – asta nu înseamnă că nu-mi plac blogurile în sine, chiar am urmărit câteva de-a lungul timpului, însă puține – pur și simplu nu mi se potrivește mie, o găsesc o idee cam anostă și pretențioasă pentru un blog de începător și mult mai potrivită pentru un blog pe domeniu, profesional – fotografi, artiști plastici etc.

Sunt mulțumită că mi-am făcut blogul pe wordpress. Îmi amintesc că inițial intrasem pe wordpress.org și mi se părea teribil de greu, mă gândeam cum or fi reușit atâția să își facă blog în condițiile astea, apoi mi-a picat fișa că este wordpress.com. 😀

Mi-ar fi plăcut să știu orice despre blogging, fiindcă chiar nu știam absolut nimic, în afară de ce îmi spusese Geo despre primii pași în crearea blogului. A fost singura care mi-a dat un sfat și îi mulțumesc, fiindcă nu cred că mai cunoșteam bine alt blogger în afară de ea. De fapt, până să îmi fac blogul cred că urmăream nu mai mult de cinci bloguri, toate numai despre cărți.

Sincer, aș fi vrut acum să fi citit mai multe bloguri înainte, să văd bogăția de tipuri și de subiecte abordate, dar cum puținele pe care le accesasem erau fie dintre cele pline de gânduri filosofice, fie de beauty, fie culinare, nu pot să spun că m-au determinat să le urmăresc constant. Intram pe bloguri pur și simplu din search, pentru o bucățică de informație și atât. Așadar, la capitolul ce aș fi vrut să știu pot probabil să bifez cam orice.

Am început acest blog ca pe o experiență nouă, fără mari așteptări. La început, intrau doar câteva persoane, nu l-am popularizat mai deloc, nu aveam pagină de fb (am făcut-o abia după vreo doi ani), eram în puține grupuri, majoritatea de cărți, de aceea nu aveam unde să distribui articolele mele generaliste. Cred că aș fi vrut să fi aflat mai multe detalii de popularizare, nu pentru rating sau colaborări, pe care nu le-am dorit, dar ca să am mai mulți cititori într-un timp mai scurt. Așa, lucrurile au venit de la sine, într-un ritm mai lent, gen slow-food. 😀

În concluzie, ca să folosesc un termen din jocuri, eram un total noob în ceea ce privește bloggingul. Răutăcioșii vor zice că nici azi nu sunt departe. Am mers pe un stil care mi s-a potrivit la acel moment, relaxat, boem, la care pot spune că nu am renunțat nici până în prezent. Am luat o decizie foarte bună când am deschis blogul și am avut de câștigat foarte mult, la nivel de experiență.

Pot deci să spun fără să clipesc: Je ne regrette rien!  

P.S. Știu că acesta este un articol amețit. Așa și trebuie, ca să reflecte cum se cuvine ce știam eu când m-am apucat de blogging. 😛

Din fericire, am învățat destul de repede ceea ce imi trebuia mie și blogul s-a dezvoltat foarte mulțumitor. De aceea vreau să îi sfătuiesc pe începători să nu fie dezamăgiți dacă audiența nu este cea visată din primele săptămâni. Creați conținutul pe care vi-l doriți, iar oamenii vor poposi să citească, cu siguranță! 

29 thoughts on “Ce aș fi vrut să știu când m-am apucat de blogging

  1. Diana e atât de profesională, încât am citit-o ca pe un articol ca atare la vremea respectivă 🙂 însă Cri și tu, mult mai aproape de non-SEO-ul meu, m-ați făcut să-mi pun și eu întrebarea în gând… prea subscriu la cele citite mai sus!
    Și e clar că ai reușit, pentru că nici nu mai țin minte cum am poposit la tine, dar am rămas 🙂

    Liked by 3 people

  2. Eh, uite că și aici te-ai descurcat,❤️ Nici nu mă mir! Ți-am mai zis, cred, că mulți bloggeri pe care tu și Issa de mai sus îi considerați profi ar trebui să facă ce faci tu! Și, nu-ți dă griji legate de numele blogului, e perfect (și nu e lung cum era al meu 🤣, la naiba, oboseam până îl rosteam 🤣🤣🤣)

    Liked by 1 person

  3. Interesant articol! Cu drag, Ana!
    Eu mi-am făcut blog pentru că am vrut să am un loc în care să vorbesc despre cărți. Numele lui a fost clar în mintea mea chiar de la început.
    Nu știam să încarc nici măcar o poză… dar, prin intermediul greșelilor am reușit.
    Cea care mi-a explicat cum stă treaba cu blogul, ce trebuie să fac și cum să îl gestionez a fost Oana Arion, căreia îi mulțumesc.
    Așa am ajuns acum, la câțiva ani buni de experiență, când încă mai am mult de învățat.

    Liked by 4 people

  4. Ana ai un blog frumos și început inerent e mai “cu poticneli”. Important e sa îți urmezi calea. Eu nici acum nu știu de SEO, și sigur că-mi doresc sa fie un blog plăcut, dar și noi suntem diferiți cu așteptări, gusturi diferite. Și ce bine că-i așa. Tot singură am făcut ce am făcut, observând la alții și incapatanandu-ma sa găsesc și eu cum. De cate ori n-am dat cu el de pământ…
    Oricum de la rețete de găteli, la recenzii de cărți sau gânduri, eu sunt aici. Mulțumesc! 😘❤️

    Liked by 1 person

  5. Nici acum, după atâţia ani, nu ştiu ce-i cu SEO şi nici nu vreau să ştiu. Eu, de exemplu, rămân pe blogurile pe care mă simt acasă.
    Haha, al tău lung? Nu vrei să ştii cum se numea primul meu blog pe blogspot acum mulţi ani. Era un fel de citat format dintr-o propoziţie 😀 😀 😀

    Liked by 2 people

  6. Ai un blog frumos, dar mai ales variat. Pot citi despre diverse lucruri, dar mai ales despre cărți din genuri diferite, edituri diferite.
    Felicitări și spor în continuare !💝

    Liked by 1 person

  7. Și eu spun la fel, Ana: Am poposit să citesc, m-am simțit ca la mine acasă, sau ca în vizită la o prietenă, așa că am tot revenit. 🙂 Blogul tău este unul dintre cele mai frumoase de pe site. Te felicit din toată inima!! ❤

    Liked by 1 person

  8. Și numele meu e lung – era și înainte, și acum când l-am restructurat și l-am făcut să arate puțin mai personalizat. Voi ca voi – eu ce să mai zic, că mi-am deschis blogul din greseală și, dacă tot nu arăta posturile consecutiv ca la forum, cum aș fi vrut eu, nu mai știam ce să fac cu el 😛 ?

    Liked by 1 person

  9. Acum zece ani!? Am descoperit bloggingul şi 3 (trei), nu unul am început. Unul “naturaumana”-profesional, învățământ; greu de dus, documentare trăsnet, mulți cititori, se ridicau multe probleme; altul, “papercutting”, trebuia să lucrez să am ce posta. Şi “ecoarta”. Nu am făcut față şi fără supărare am desființat două. Sigur că nici atunci, dar nici acum nu sunt mare specialistă, dar nu am aşteptări mai mari decât să am un loc unde să pot posta un desen sau câteva versuri. Iar dacă cineva se bucură pentru o clipă privind desenul meu, eu sunt mulțumită!

    Liked by 1 person

    • Mie se pare foarte greu sa jonglezi cu mai multe bloguri, nu e usor nici cu unul. As fi urmarit si celelalte doua bloguri, ca idee, subiecte de interes, clar. ma bucur mai mult ca l-ai pastrat pe acesta, combinand doua arte intr-un mod ingenios si inspirator. ❤

      Like

      • Cel mai “greu de dus” a fost cel profesional. Era perioada aceea de început a proiectelor educaționale. Iar eu propuneam diverse proiecte si modalitățile/ tehnicile/ metodele de punere în practică. Aveam o catedră şi jumătate, un voluntariat pentru copiii cu dificultăți de învățare, propriile proiecte educaționale, munca în atelier, blogurile şi familia. De aceea după un an, le-am închis pe cele două.

        Liked by 1 person

  10. Nici în ziua de azi nu prea am excelat în toate tainele blogului, dar, momentan mai prind din zbor, din sfaturi. Mie îmi place mult ce faci în și pentru blogging și te citesc cu tot dragul. ❤️

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.