Clasici sau contemporani?

sursa: pikrepo

Clasici sau contemporani? O chestiune pe care o văd repetitiv, fie la prieteni iubitori de carte, fie pe grupurile dedicate cărților din care fac parte (carte și parte, vedeți că rimează, ca în proverbul buclucaș – depinde acum de ce ai parte). În ultima vreme avem parte de multe ciocniri la nivelul ideilor. Se pare că și în această chestiune oamenii trebuie să se poziționeze în două tabere extreme, fiindcă altminteri nu se poate, eventual să își și arunce unii altora niște ironii, acolo unde nu sunt, de-a dreptul, insulte.

Revenind la chestiunea în cauză, unii sunt oripilați de ideea de a nu citi clasici, iar alții cred că ei trebuie scoși fără drept de apel din lista de lectură sau de studiu.

Hold your horses! zice englezul, traducere liberă Ho prrrrrr! 😀

Cum de se ajunge aici, oameni buni? De unde și până unde?

După părerea mea, totul pornește de la obligativitate. Toți am fost siliți să citim sau să asimilăm clasicii în școală, de multe ori într-un mod nedigerabil, de unde mulți au rămas cu repulsie față de acest tip de lectură. Modul de predare, acele comentarii plictisitoare, lipsite de orice magie literară, criticii învechiți, în fine, cred că știți cu toții la ce mă refer. Cu deosebită tristețe pot spune că același lucru s-a întâmplat și în cazul poeziei. Mulți o ocolesc fiindcă au fost efectiv forțați pe vremuri să învețe pe de rost poezii întregi (o mare prostie, din punctul meu de vedere, ca iubitor de poezie și ocazional făuritor de vers) sau să servească porții strașnice de vrăjeală literară, fără a li se da posibilitatea de a descoperi farmecul acestui limbaj poetic.

O vreme destul de îndelungată, după terminarea școlii, am ocolit și eu clasicii. Erau atâtea de descoperit, atâtea genuri noi, atâtea cărți superbe, o lume întreagă de aventură. De la o vreme încoace, mă întorc cu drag la ei, ocazional. Între o serie furtunoasă de lecturi contemporane, din multe genuri și stiluri, așa cum îmi place mie, găsesc reconfortant și interesant să strecor un clasic, pentru a-l (re)descoperi din perspectiva mea de această dată, dincolo de fel și fel de teorii literare.

Pentru ca lumea să îndrăgească clasicii, e nevoie de o schimbare de paradigmă în ceea ce privește studiul, abordarea, contactul cu literatura, care are loc în primul rând în școală, apoi, de ce să nu fim sinceri, și în online în ziua de azi. Deja se văd unele schimbări și vă voi da și un exemplu. În manualul de clasa a opta de la Art, am avut plăcerea să regăsesc poezia Controverse, de Nina Cassian. În loc să urmeze binecunoscutul comentariu de pe vremuri, textul liric era abordat într-o manieră diferită, axată pe întrebări bine gândite, care să stimuleze înțelegerea reală a textului, într-un mod creativ. Nu se punea problema unor idei fixe, ci se crea cadrul pentru brainstorming, pentru a înțelege mesajul textului care chiar are legătură cu tot ceea ce înseamnă arta, iar literatura nu face excepție, în principal prin poezie. Mi-ar fi plăcut să studiez astfel? Sigur că da. Adăugați un profesor pasionat, cu minte și inima deschise, eventual el însuși un suflet de artist și veți avea premisele unei modalități de a fascina auditoriul, anume elevii. De a-i face să aibă acces adevărat la comorile clasicilor, dar de a nu rămâne ințepeniți acolo, ci de a explora literatura contemporană de asemenea, fenomenul exploziv cu bune și cu rele și de a fi capabili să distingă, de ce nu, chiar și care dintre contemporani se vor clasiciza în timp, fiindcă este inevitabil să se petreacă acest lucru. Să se bucure de creativitate, de expresivitate neîngrădită decât de bunul simț și de propriile limitări de moment, care nu trebuie luate ca un dat ci trebuie depășite, tot prin lectură.

Mă bucură deci noua tendință de a alterna în studiu clasici și contemporani, cu accentul pe a descifra specificul și farmecul fiecăruia. Astfel facem pace între vremuri și curente literare, în plus trecem de aceste bariere ale discuțiilor inutile în contradictoriu, sterile și lipsite de sens.

Fiindcă tot am scris mai sus despre poezia Controverse, de Nina Cassian, o voi reda mai jos, spre deliciul celor care gustă așa ceva:

 

Am scris un poem oblic,
O caligramă.
Cineva spunea: e o direcție
Rezolvată dincolo de ramă.

Unul râdea: e o mătură,
Vă jur că-i o mătură și atât!
Altul plângea: pomul, pomul,
Cu portocale la gât!

Nu se găsea nici un semn.
Atunci Marele Plastic
A dezumflat lumea de gumilastic
Și a clădit-o din lemn.

Advertisement