
Pentru că de Dragobete celebrăm iubirea în stil pur românesc, mi-am permis să fac o mică listă cu lecturi autohtone din sfera romantică, setul de cinci recomandări pe care îl fac în mod obișnuit. Aceasta cuprinde o parte dintre lecturile care pot fi identificate ca având o componentă principală romance, pe care le-am recomandat deja. După cum știți, nu e un gen pe care să îl citesc constant, mai degrabă rar aș zice, dar iată că am reușit să adun câteva titluri care cred că ar bucura cititorii romantici, în luna dedicată celebrării iubirii. Cele cinci titluri sunt alese din literatura română contemporană, adeseori mai puțin cunoscută și promovată decât titlurile deja consacrate.
Marat, de Natașa Alina Culea
Mie îmi place mult stilul autoarei, de aceea n-a fost o surpriză că am îndrăgit acest roman, care vorbește despre o iubire ieșită din tipar, de-a dreptul neobișnuită, începută ca o dragoste la prima vedere și trecând, în mod surprinzător, proba timpului.
Vă invit să îi cunoașteți pe Alina și Marat, protagoniștii acestei povești atipice!
Parfumul Cracoviei, de Lucian Dragoș Bogdan
Un roman bine structurat, complex, povești de viață și de dragoste petrecute pe fundalul orașului istoric polonez, un decor ale cărui detalii fac deliciul cititorului. Destinul unor perechi se schimbă atunci când se întâlnesc la Zakopane, iar parcursul lor îl veți descoperi de-a lungul romanului, care abordează un stil proaspăt, lipsit de siropoșenii inutile.
Contraste, de Maria Metco
Contemporan până la ultima fibră, însă scris cu grația și stilul secolului XX – spuneam despre acest roman, acum mai bine de doi ani, ca prima impresie de lectură. O protagonistă pe care nu o veți uita ușor – Vali Stoian – feminitate, putere și intuiție. O poveste de dragoste plasată într-un decor brașovean descris cu finețea unui artist plastic, o carte ca o cutie cu surprize.
Unde plecăm atunci când plecăm, de Narcisa Cîrligeanu
Un roman sensibil, elegant, cu o poveste de dragoste dincolo de timp, care transporta cititorul din epoca deportărilor în Siberia până în zilele noastre, demonstrând că puterea iubirii are o componentă transcendentă. Autoarea ne poartă prin România, Siberia sau Marea Britanie, însă indiferent de decor, protagonista Natalia nu își uită nici rădăcinile, nici moștenirea.
Jurnalul unei iubiri imposibile, de Kaya de Vos
Volumul cuprinde trei povestiri cu accente fantastice, celebrând dragostea și misterul acestui fenomen. Trei povești schițate cu rafinament, pe fundalul toscan, povești a căror savoare o veți aprecia cu siguranță.
Mi-a fost destul de greu să mă restrâng doar la aceste cinci titluri, dar mai păstrez câteva și pentru postări ulterioare, fiindcă ocazii de a celebra dragostea se găsesc, atunci când chiar ne dorim acest lucru.
Ați citit cărți romantice semnate de autori români contemporani? Dacă da, vă invit să lăsați recomandările dumneavoastră în comentarii.

Pe ultima am citit-o, în urmă cu mai mulți ani, o împrumutasem de la o prietenă și apoi, mi-am dorit să o am în bibliotecă, atât de mult mi-a plăcut, dar nu am mai găsit-o, peste tot era stoc epuizat. 🙂 E timpul să o caut din nou, dar și pe celelalte, a căror descriere mi-a plăcut mult. Îți mulțumesc, Ana, pentru recomandări!
LikeLiked by 2 people
Daca am inteles bine, se reediteaza in aceste zile, in plus tocmai se lanseaza o carte noua semnata Kaya de Vos. ❤ Cu mult drag! Zi frumoasa si luminoasa!
LikeLiked by 1 person
Ce minunat! Îți mulțumesc că mi-ai spus! ❤️ O zi superbă și ție!! 😘
LikeLiked by 1 person
Deși ne diferă multe gusturi, ești un punct de vedere luminos pe marea literaturii contemporane, pe care recunosc că o cunosc cel mai puțin.
Zi cu dragoste de tot și ție!
LikeLiked by 2 people
Difera si se aseamana, in acelasi timp, pe undeva sigur ne intersectam, fiindca eu citesc foarte multe genuri si stiluri. ❤
LikeLike
Frumoase alegeri. Eu aș pune și Pași de Em Sava și Axel 😁
LikeLiked by 3 people
Nu am citit-o, dar voi tine cont de recomandarea ta. Mai am si alte cateva titluri, dar n-am vrut articol lung, stii ca nu imi plac, indiferent de ce zice domnul SEO. 😀
LikeLiked by 2 people
Știu, știu, totuși de la 600 de cuvinte încolo e OK și pentru dl SEO… :))
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc pentru recomandări, Ana!
LikeLiked by 2 people
Cu drag! Marat si Parfumul Cracoviei ai citit si tu, nu? ❤
LikeLiked by 1 person
Doar Marat! Care mi-a plăcut tare mult.
LikeLiked by 2 people
E deosebita. Ti le recomand pe toate, clar! ❤
LikeLiked by 1 person
Sunt convinsă că sunt frumoase toate.
LikeLiked by 2 people
Frumoase recomandări celebrând Dragobetele. O idee perfecta! O zi buna! 😘❤️
LikeLiked by 1 person
Multumesc, Ina! Zi frumoasa cu spor si inspiratie! ❤
LikeLiked by 1 person
Minunat articol! ❤ Mulțumesc mult pentru recomandări!
LikeLiked by 1 person
Cu multa placere, Tyna! ❤ Multumesc!
LikeLike
Foarte inspirat articol, felicitari Ana si multumesc pentru recomandari! ❤
LikeLiked by 1 person
Multumesc si eu mult, ti le recomand cu drag, sigur ti-ar placea, au un stil elegant de scriere toti acesti autori. ❤
LikeLike
Mi-au plăcut alegerile tale, Ana! Ai fost tare inspirată.
LikeLiked by 1 person
Multumesc! Am incercat sa gasesc carti de dragoste care sa aiba si un numitor comun, in afar de faptul ca sunt scrise de autori romani contemporani, la nivel stilistic. ❤
LikeLike
Deși nu sunt fan romance, indiferent de cine ar fi scris, aceste titluri par departe de a fi siropele (titulatura mea) și cu siguranță le as aborda.
LikeLiked by 1 person
Nu, nici mie nu imi place siropul. Stilul de scriere il au foarte frumos, dupa parerea mea.
LikeLiked by 1 person
Asa cred și eu, citind părerea ta. ❤️
LikeLiked by 1 person
Iubita mea e mare amatoare de cărți și citit. Am notat câteva titluri de aici și poate că o să i le fac cândva cadou.
LikeLiked by 1 person
Sper sa ii placa! Seara frumoasa!
LikeLiked by 1 person
Ce ma bucur ca s-a reeditat Marat! ❤ Gasiti noua editie la Bookzone: https://bookzone.ro/produs/marat/
LikeLiked by 1 person
Asa este, la Bookzone se poate gasi. Urmatoarele patru carti sunt aparute, in ordine, la editurile Tritonic, Eikon, UP si Humanitas Fiction.
LikeLiked by 1 person