Toate-s vechi și nouă toate (GUEST POST Ana Sylvi)

Se mai întâmplă

Pixabey

În primul rând, vreau să-i mulțumesc Issabelei pentru bunăvoința de a găzdui aceste gânduri. Astăzi vreau să acopăr mai multe puncte de discuție, din simpla perspectivă a unui cititor pasionat, care nu este autor publicat, critic literar sau orice altceva din branșă, nici măcar blogger strict de carte, fiindcă știți bine că eu am scris și despre tocănița de pui, și despre campionatul mondial de fotbal din 2018.
În primul rând, se discută oportunitatea cursurilor de scriere creativă. Sunt ele, într-adevăr, necesare? Pot ele transforma un cetățean oarecare, cu visuri literare, într-un scriitor? Care este, de fapt, rolul lor?
Presupun că toată lumea este de acord că arta necesită talent. Artistul e un soi de subspecie posedând anumite impulsuri creatoare cărora, vrea sau nu vrea, trebuie să le dea curs. E expresia aceea neaoșă, de luat în derâdere, te chinuie talentul? Adevărul e că talentul chiar chinuie, dacă…

View original post 571 more words

Mă sinucid altă dată – Kerstin Gier

adropofinspiration

Ma sinucid alta data

Dragi prieteni ai blogului, astăzi vreau să vă vorbesc pe scurt despre cea mai recentă lectură a mea – “Mă sinucid altă datăde Kerstin Gier. Mi-a fost recomandată de Cristina (salut, Cristina!) ca fiind o lectură generatoare de bună dispoziție, ceea ce știți că eu apreciez întotdeauna. Am hotărât, drept urmare, să o strecor între seria “Outlander” de Gabaldon (tocmai am terminat și volumul 4 “Tobele toamnei” și în paranteză fie spus, o recomand călduros) și seria “Demon” de Peter V. Brett pe care am de gând să o încep.

În ciuda titlului cu trimiteri sinistre, cartea conține într-adevăr o doză zdravănă de umor. Personajul principal, Gerri, are o relație disfuncțională cu familia și o viață personală anostă, în timp ce în jurul ei se formează în permanență cupluri, se întemeiază căsnicii și se nasc copii. În plus, surorile…

View original post 357 more words

Era și timpul să aprind iar stelele – Virginie Grimaldi

Acest titlu m-a tentat de mai mult timp, de fapt, ca să vă spun exact cum a fost, Tyna m-a tentat cu el. 🙂 Nu că ar fi prima dată! Fiind luna dedicată femeilor, am considerat un moment numai bun pentru această lectură, fapt care s-a dovedit inspirat. Puteți citi însă romanul oricând, este o … Continue reading Era și timpul să aprind iar stelele – Virginie Grimaldi

Seară de primăvară – Ana Sylvi

sursa: pixabay Cu mâinile pe balustradă m-am aplecat în față: undeva pe trotuar - pe trotuarul spart, lângă stradă, se vindea scandal cu aromă artificială de viață.   Am urcat scările dansând. Nu mă roteam ca un derviș, doar săream peste trepte valsând.   Sus, pe terasă, privesc luna și ea mă privește întruna.

Fantasy românesc

sursa: pikrepo E ceva vreme de când vreau să scriu câteva recomandări dintr-o zonă a literaturii care mie îmi este foarte dragă, considerată încă, din diverse motive, oarecum de nișă. OK, nu este mainstream, dar își are propriii cititori fideli, oameni experimentați în a lectura acest gen, o categorie care crește de la o zi … Continue reading Fantasy românesc