Legiunea de abur – Ștefan Ciocioi

Cu stilul autorului Ștefan Ciocioi am făcut cunoștință acum trei ani, citind primul volum al seriei Cele douăsprezece încuietori, când am rămas impresionată de claritatea scrisului și de potențialul pe care-l punea la bătaie un tânăr abia trecut de 20 de ani, care aborda un gen dificil chiar și pentru autorii versați – epic fantasy. Al doilea volum, Rezistența, apărut anul trecut, mi-a confirmat așteptările, seria conturându-se foarte atrăgător pentru orice fan al genului. Am scris despre cele două volume ale seriei, AICI și AICI.

A treia carte semnată de autor nu aparține seriei, însă face parte din același univers – practic, suntem tot în Planaria, dar într-o altă eră, din viitor. Deși poate fi citit fără probleme ca roman de sine-stătător, totuși eu recomand a se citi întâi cele două volume apărute deja din serie, întrucât Legiunea de abur conține anumite referințe și idei care vor putea fi mult mai ușor conectate astfel în mintea cititorului. Dacă însă doriți o mostră de ingeniozitate, fără să vă înhămați deja la lectura unei noi serii, e la fel de bine.

Legiunea de abur este un steampunk fantasy, așa cum o arată și numele. Acțiunea se desfășoară în orașul Aetherburg, un oraș dominat de Progres, care este noua ideologie a epocii, dărâmând cultul vechilor zei și instalând în locul lor importanța dezvoltării tehnologice. Plasat în sudul continentului, marele oraș face parte acum din Federație, o uniune de state formate nu cu foarte mult timp în urmă. Înainte de instalarea acestei federații, ținutul fusese condus de ultimii regi din dinastia Aether, care au pierit într-un “accident feroviar”, împreună cu micul prinț Arthur.

Protagonistul romanului este un locotenent pe nume William Cobb, trimis de Thatcher, mai-marele Federației tocmai din Capitală cu scopul de a investiga circumstanțele morții Brigadierului General Bartholomew Levior Douglas, ucis în mod misterios într-un loc socotit de maximă securitate. Will nu este un simplu investigator, el are o capacitate aparte, ieșită din comun și fără nicio legătură cu progresul tehnologic. El posedă ceva numit Ochii lui Dumnezeu, o proprietate care îl face să poată vedea realitatea din afara concretului și să urmărească, ca pe niște fire magice, lucruri care sunt ascunse vederii altora. El folosește acest atribut în investigații prin aceea că poate lua urma ultimelor momente din viața cuiva mort de curând, luptându-se astfel cu Degradarea Lumii, fenomenul care face ca aceste amintiri să fie șterse rapid după un astfel de eveniment. Astfel, Will află informații care nu sunt la îndemâna unor investigatori obișnuiți, ci doar apanajul celor ca el, extrem de puțini. Această putere însă vine cu un preț, pe care Will trebuie să îl plătească de fiecare dată când face apel la capacitățile sale, în funcție de intensitatea cu care o face.

Armata Federației este bazată pe Legionari, un fel de mașinării de luptă individuale, conduse de soldați aflați înăuntru. Sunt mai multe categorii de legionari: Lei, Tauri, Vulturi și Scorpioni, fiecare cu caracteristici de luptă proprii. Cât de bun poate fi un legionar în luptă – ei bine, asta depinde atât de calitatea mașinăriei, cât și de îndemânarea omului din interior. Will a fost în război, dar fără a lupta în interiorul legionarilor. Prietenul său însă, lordul Rick Atwood, fiul celui mai bogat industriaș din oraș a luptat din interiorul unui legionar și și-a pierdut un picior, Will salvându-i viața. Între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie, așadar Will s-a instalat la el odată sosit din Capitală.

sursa: piqsels

Imediat ce demarează investigația, tânărul descoperă multe nereguli în oraș. Toate mașinăriile acelui timp, incluzând legionarii, erau susținute de o formă de combustibil numit Magum, o substanță azurie destul de abundentă în Planaria, care degaja energia necesară pentru a produce acel abur care punea în mișcare industria pe care se baza Progresul. Înainte de Legionari, fuseseră folosite alte modele de luptători mecanici, numiți Cavaleri Aether, acum foarte rari, vestigii ale unor vremuri apuse. Unul dintre aceștia este Bob, vechiul tovarăș de luptă al lui Robert Briggs, ai cărui mamă și frate se străduiesc acum să supraviețuiască datoriilor tot mai mari luptând în așa-zisele Turnee de Abur, considerate ilegate însă tolerate de autoritățile locale. Aceste turnee sunt organizate de Gentilomul Misterios, liderul Măștilor de Bronz, o organizație cu multă influență în regiune. Nimeni nu știe care sunt planurile lor sau cine se ascunde în spatele măștii liderului, care poartă un costum de atac cu totul nemaivăzut.

Folosindu-și abilitățile native, Will descoperă o întreagă încrengătură de intrigi, în mijlocul cărora drumul său se intersectează cu al unui doctor justițiar în afara legii, al unei fete mecanic pe nume Lina, al familiei Briggs și ajunge să lupte, din interiorul lui Bob, la Turneul de Abur.

În spatele tuturor acestora se ascund însă multe alte cauze și efecte, iar Will trebuie să facă față tuturor provocărilor.

Legiunea de abur este un roman inteligent, presărat cu umor fin, acțiune și diverse întorsături de situație, un steampunk reușit. Tot ce am făcut mai sus a fost doar să schițez cadrul acțiunii în sine, de care vă veți bucura citind romanul și aflând ce se ascunde în spatele misterelor din Aetherburg. Vă invit să descoperiți și această variantă de Planarie, aflată în legătură însă cu evenimentele din trecut, dar de care vă puteți bucura la fel de bine și separat, mai ales dacă sunteți fanii genului steampunk!  

18 thoughts on “Legiunea de abur – Ștefan Ciocioi

  1. Aceasta recomandare dar și celelalte doua cărți din serie sunt pe lista mea cu lecturi. Excelenta recenzia, mulțumesc mult, Ana! ❤️

    Liked by 1 person

  2. Pingback: Fantasy românesc | adropofinspiration

  3. Pingback: Ce autori români am mai citit (12) | adropofinspiration

  4. Pingback: Retrospectiva 2021 | adropofinspiration

  5. Pingback: Ordinul Umbrelor – Ștefan Ciocioi | adropofinspiration

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.