Trezirea focului – Costin Neață

Acum o vreme vă vorbeam despre o carte scrisă de un autor foarte tânăr, în vârstă de 17 ani, Costin Neață. Cartea de vrăji a constituit un debut reușit, o surpriză plăcută la categoria cărților pentru copii și adolescenți. Așa cum vă spuneam atunci, cartea face parte dintr-o serie, Despre magie și alte secrete, iar azi voi scrie câte ceva despre cel de-al doilea volum, Trezirea focului. Atenție! Dacă nu ați citit Cartea de vrăji, vă avertizez că urmează detalii care pot fi considerate spoiler pentru primul volum.

Acțiunea este reluată după mai mulți ani de la întâmplările din prima parte. Chiar dacă vânătorii de vrăjitoare și ființe ale întunericului învinseseră pe moment, lupta este departe de a se fi încheiat. Un nou pericol pândește întreaga omenire, concretizat în persoana lui Jordan, magicianul haosului și urmașul lui Chao-Tenebris, care vrea să dezlănțuie asupra planetei distrugerea totală. În acest scop, se folosește de moștenitoarea puterilor aerului, Katia, speculând durerea ei la pierderea Cassandrei, vrăjitoarea ce o crescuse.

Îi reîntâlnim pe Mihai, Clara, Andrei și Vlad, însă autorul schimbă de această dată lumina reflectorului de pe vrăjitorul acum în vârstă de 20 de ani, mutând-o asupra moștenitorilor puterilor elementale, în special asupra moștenitorului focului.

Astfel, facem cunoștință cu doi adolescenți din Cluj, Ben și Max, doi băieți obișnuiți, la prima vedere. Ei vor avea însă un rol foarte important în desfășurarea ostilităților care vor urma, odată cu creșterea puterilor tenebrosului Jordan. Din momentul în care cei doi realizează că ei sunt moștenitorii apei și, respectiv, focului, viețile lor se schimbă exponențial. Fiecare acțiune pe care o fac are consecințe, iar dacă Ben e convins rapid să își asume rolul său în cadrul OVP, structura organizată pentru a înfrunta creaturile întunericului, nu același lucru se poate spune despre Scânteia Iadului, un rebel prin excelență. Totuși, fiecare dintre cei patru moștenitori ai puterilor elementare, incluzându-i pe Katia și pe Vlad, trebuie să decidă de care parte se vor afla în marea bătălie și care este, de fapt, rolul lor în toate acestea.

Față de primul volum, se remarcă maturizarea stilului de scriere, care devine mai pătrunzător în conturarea personajelor, a dialogurilor și a acțiunii. Majoritatea întâmplărilor se petrec tot pe teritoriul românesc, cu o locație exotică aleasă pentru confruntarea finală, întocmai ca și în primul volum. Personajele capătă din ce în ce substanță, între ele legându-se relații complexe, fiecare înfruntând rănile trecutului în felul său, deciși să își aducă aportul la cauza binelui. Totuși, e de remarcat modul în care fiecare înțelege să facă acest lucru, frumos accentuat de tânărul autor.

Prietenie, dragoste, dar și conflicte, neînțelegeri – o carte unde, dincolo de acțiunea alertă și dialogurile naturale, adolescenții se pot identifica cu anumite stări ale eroilor, iar cititorii maturi își vor aminti de momentele propriei lor adolescențe, o perioadă din viață dificil de uitat, cu toate cele bune și rele care o compun.

Puterile lor sunt proporționale cu primejdiile pe care le înfruntă, temerile sunt cât se poate de reale și trebuie să le facă față, emoțiile, trăirile sunt caracteristice vârstei.

Dacă în primul volum nu am reușit să mă atașez de niciun personaj în particular, de data aceasta Max a fost eroul carismatic pe care îl căutam, iar Vlad și Katia sunt, la rândul lor, foarte promițători.

Recomand cartea în primul rând pentru adolescenți, faptul că autorul este atât de tânăr e mai degrabă un bonus, însă poate constitui o lectură plăcută la orice vârstă.

Spor la citit!

14 thoughts on “Trezirea focului – Costin Neață

    • Da, clar! Nu am dat neaparat spoilere majore, pana la urma e firesc ca o carte pentru copii si adolescenti (ma refer la vol.1) sa aiba un anumit traseu al actiunii, dar intr-adevar, de regula se merge mai departe si sunt lucruri care trebuie mentionate. Eu plec de la premisa ca persoanele interesate de vol.2, 3,…, n dintr-o serie le-au citit pe anterioarele. Eu, cel putin, asa procedez.

      Liked by 1 person

  1. Pingback: Ce autori români am mai citit (12) | adropofinspiration

  2. Pingback: De Gustibus: povești și rețete savuroase – Costin Neață | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.