Kyparissia – Alexandra Niculescu

Kyparissia… M-a dus cu gândul imediat la Mediterana, la mare, la soare… dar ce e Kyparissia? Este volumul de proză scurtă semnat de Alexandra Niculescu, apărut nu demult la editura Litera, în cadrul colecției Biblioteca de Proză Contemporană, despre care v-am mai vorbit și altădată și din care am mai citit Paturi oculte, de Doina Ruști și I put a spell on you… , de Allex Trușcă.

Mai nou, mă tentează proza scurtă. Am citit câteva volume frumoase de-ale autorilor autohtoni, poate chiar o să fac un articol pe acest subiect. Nu renunț la dragile mele romane-cărămizi, nici vorbă, dar am învățat să savurez aceste bucățele de fantezie, atunci când sunt frumos scrise.

Această călătorie literară propusă de autoare are 20 de opriri (sau poate de plecări?), concretizate așadar în 20 de povestiri, majoritatea scrise la persoana întâi, din perspectiva unui personaj-narator feminin pe nume Ava. De cele mai multe ori, eu percep aceste personaje-naratoare ca pe niște alter-ego-uri ale autorului, iar Ava nu face excepție, fiind construită atât de natural și de veridic, încât o iei ca atare. Te-ai putea plimba cu ea prin toate orășelele mediteraneene descrise în carte, sau poate prin centrul vechi, prin hoteluri și cafenele, ori poate ai putea să zâmbești imaginându-te copil, pe plajele Mării Negre, jucându-te cu lopățicile și găletușele lângă Ava și sora ei, Lia. Aceasta din urmă devine, în mai multe povestiri, însoțitoarea protagonistei în escapadele turistice redate în carte.

Prima povestire, Visul unei zile de vară, m-a introdus direct în peisaj: Ava, pe insula Santorini, e fascinată de un măgar. Nu de unul pe două picioare, cum ați fi tentați să credeți, ci de unul autentic, cu urechi lungi, coadă și toate cele, dar având o culoare cu totul și cu totul aparte. Căzută sub vraja măgarului, Ava rămâne pe insulă pe o perioadă nedefinită de timp, unde fiecare zi vine ca o posibilitate de a rămâne sau de a pleca.

A fost de ajuns să îmi stârnească interesul, umorul din spatele construcției, implicațiile, imaginile vizuale puternice, dar ceea ce m-a cucerit de fapt a fost ce-a de-a cincea povestire, Jointul și a optzecea sclavă. A fost un adevărat deliciu pentru care țin chiar să îi mulțumesc autoarei. Scrisă, de această dată, la persoana a treia, este o satiră atât de simpatică și de rafinată la lumea culturală contemporană, unde nimeni nu mai are timp pentru nimic decât pentru sine însuși, pentru egoul inflamat și propria realitate paralelă, încât m-a convins pe deplin. Îmi venea să strig, ca la spectacol, bis! Bis! Dar nu e nevoie să strig, pot să o recitesc oricând.

Fiecare povestire are specificul ei, majoritatea ne poartă prin acea atmosferă atemporală de vacanță, de la cele din copilărie până la cele ale maturității, alături de soră, prietene, iubiți și chiar de soț (recunosc, m-a uimit să o găsesc pe Ava alături de un soț așa improbabil). Stilul e prietenos, confesiunile au un aer ștrengăresc, însă ascund destule întrebări, destule lucruri care să dea de gândit încât lectura, deși relaxantă, nu e una ușurică la modul acela, știți voi care, la care strâmbă din nas cei care citesc numai “grei”.

În afară de atmosferă și de senzații, pe care orice autor de proză scurtă sau mini roman trebuie musai să le stăpânească pentru un efect potrivit cu densitatea scrierii, am descoperit o subtilitate care m-a încălzit, iar referințele culturale și, mai ales, literare sunt delicioase.

M-am amuzat când, în Pantaleon și vizitatorul, Ava povestea cu atâta vervă despre apropiata întâlnire cu autorul ei preferat, Pantaleon Sucre, încât n-am rezistat și mi-am zis: cum naiba de nu am auzit eu de acest Pantaleon Sucre? Singurul Sucre pe care-l știu e cel din Prison Break. Nu se poate așa ceva. Trebuie să știu cine e el și ce a scris. Nu vă zic ce și cum, e mai bine să citiți și să descoperiți singuri. Mie mi-a plăcut.

Dacă vă doriți o lectură care să vă relaxeze și, în același timp, să fie pe alocuri stimulatoare, cu mesaje subtile și cu pasaje care stârnesc, poate, inclusiv nostalgii, încercați Kyparissia.

Mi-a plăcut mult coperta, găsesc evocatoare și potrivită imaginea acelei scări care urcă spre un petic de cer albastru. De fapt, toate cărțile din colecție arată bine și nu vă lăsăți păcăliți de formatul de carte de buzunar, fontul este unul bun, deloc solicitant pentru ochii dornici de lectură.

Vă invit, deci, să descoperiți Kyparissia și vă rog să-mi spuneți, în comentarii, dacă citiți proză scurtă și ce volume, românești sau străine, ați vrea să îmi recomandați sau ați descoperit în ultima vreme.

 

12 thoughts on “Kyparissia – Alexandra Niculescu

  1. Proza scurtă e, paradoxal (pentru mine!), ceva ce am descoperit acum un an… cînd am început s-o scriu 😀
    Abia acum i-am descoperit farmecul, după ce am ignorat-o juma de viață. Proza scurtă, cînd e, cum spui tu, bine scrisă – adică are un subiect urmărit pe parcursul ei, un predicat și o încheiere pe măsură, și nu e vreun delir semi-liric neclasificabil – e, deci, un curat mini-roman.
    Și coperta e superbă – simplitatea și simbolurile fac mult 🙂

    Liked by 3 people

    • Nici eu nu am descoperit de multa vreme farmecul prozei scurte, sunt doar cativa ani de atunci. Cred ca a fost cand am citit “Cei doi domni din Bruxelles”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Apoi, usor-usor, am inceput sa citesc proza scurta din mai multe genuri, romani si straini deopotriva.

      Liked by 3 people

  2. Pingback: Proză scurtă contemporană română | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.