Fantasticul tărâm al poveștilor fără sfârșit – Roxana Neguț

Fantasticul tărâm al poveștilor fără sfârșit… Un tărâm în care pătrunde orice cititor, la un moment dat, într-un fel sau în altul. Dezvoltând în stil propriu titlul cărții despre care scriu azi câteva cuvinte, pot spune că am pășit pe acest tărâm în copilărie, pe când citeam Povești nemuritoare, o serie de cărți cu care probabil mulți din generația mea au făcut primii pași în ale cititului. Basmele, poveștile, legendele de tot felul au însemnat pentru mine baza, primele lecturi independente, puterea de a avea poveștile iubite alături fără a depinde de vreun adult sau frate mai mare care să mi le citească.

Să reușești să citești de unul singur este ca și cum înainte nu puteai să zbori și erai purtat din când în când de altcineva, care îți arăta o lume minunată, dar inaccesibilă. Deodată, această lume îți este deschisă și nu trebuie decât să alegi ce anume dorești să vizitezi. Poate de aceea, lumile fantastice au rămas pe deplin în sufletul meu, iar genul fantasy este și azi în topul preferințelor mele literare, alături de ficțiunea istorică, care își are rădăcinile în romanele de capă și spadă îndrăgite odinioară, citite și răscitite din scoarță în scoarță.

Revenind la subiectul discuției de azi, nu e de mirare că o carte nouă de povești îmi atrage atenția, mai ales când are o copertă și o grafică atât de încântătoare. Nu vreau să o dau în siropuri, dar copilul din mine (și de ce să mint, și latura estetică a adultului) s-a bucurat nu numai de poveștile țesute de Roxana Neguț, ci și de coperta minunată, de imaginile inserate înaintea fiecărei istorisiri.

Autoarea ne poartă printr-o lume magică, cu regate diferite unul de celălalt, populate cu creaturi ale luminii sau ale întunericului: elfi, goblini, gnomi, troli, nimfe, driade și sirene, dar și regatele oamenilor, aflate adeseori sub incidența feluritelor forțe. Această lume este conturată cu multă gingășie, iar eroii trec prin multe încercări, învățând că pentru orice există o soluție, atunci când crezi că nu există imposibil. Chiar și în mijlocul celor mai întunecate rase există indivizi dăruiți cu har, care pot aduce lumina în aceste locuri sumbre, diamante strălucesc în beznă, iar orice faptă bună nu rămâne fără ecou.

Povestirile curg frumos, din una într-alta, urmând parcă un râu nevăzut al ideilor și al evenimentelor ieșite din comun, legate armonios între ele de personaje și acțiuni bine plasate.

 

sursa: Pixabay

Preferatele mele au fost cele din regatele oamenilor, care povestesc salvarea unor regi blestemați de o vrăjitoare rea, dar fiecare poveste în parte mi-a adus o stare instantanee de bine. În lumea noastră din ce în ce mai cinică, poate mulți se întreabă dacă își mai au rostul poveștile. Cu atât mai mult voi spune un da! ferm. Poveștile acționează ca un antidot pentru toată blazarea și înnegurarea care ne apasă adeseori, iar citirea lor de către cei mici și mari totodată ne permite să vedem lucrurile mai clar și să scăpăm de sub înrâuririle nefaste. Nu degeaba înțelepciunea străveche a transmis din generație în generație aceste valori ale spiritului omenesc, ca în zilele mai puțin luminoase să rămână o călăuză pentru cei care caută să înțeleagă lumea, mai complex decât ceea ce se găsește fix în fața ochilor sau sub propriul nas.

Ce ne oferă o călătorie în Fantasticul tărâm al poveștilor fără sfârșit? O stare de bine, de conexiune cu legendele ancestrale, cu o lume magică care nu e încă pierdută, doar așteaptă să fie redescoperită.

Deși în aparență este o carte pentru copii, în esență este o carte pentru toate vârstele, pe care v-o recomand cu drag, pentru a petrece momente de neuitat în compania poveștilor!