Câmpul cu narcise – Issabela Cotelin

În acest articol vreau să vă aduc în atenție volumul de poezie al Issabelei Cotelin, apărut de curând. Deși Issabela este o prozatoare înzestrată, așa cum o arată precedentele ei scrieri publicate, Macii sunt întotdeauna roșii și Ehmeya, totuși aș îndrăzni să afirm (din punctul meu de vedere, bineînțeles) că adevărata dimensiune a talentului său îl descoperiți doar dacă ii citiți și versurile. Eu le-am descoperit mai întâi pe blog, ceea ce nu a diminuat nicicum plăcerea de a le avea în formă fizică și a le putea răsfoi în voie.

Nu vă așteptați acum ca eu să iau volumul acesta de versuri și să îl analizez ca la școală. În primul rând, nici la școală nu le analizam așa, ceea ce mi-a atras deopotrivă oprobiul și admirația profesorului de română. În al doilea rând, îmi displace să iau lucrările unui poet, mai ales contemporan, și să încep să le disec, să le tai în patru. Poate unde sunt și eu un om care scrie versuri. Poate unde nu cred că poezia ar trebui să fie despre așa ceva. În fine, n-are importanță exact de ce.

Așadar, de pe câmpul cu narcise veți ajunge în multe alte locuri, inclusiv din spațiul urban. Deși surprinde cu o aureolă a clarității natura, eu o văd pe Issabela Cotelin, în cea mai mare parte, ca pe o poetă a urbanului. Poezia ei este visceral contemporană, este poezia omului de azi, pătrunzând în realitatea cotidiană și fragmentând-o în diferite figuri artistice, într-atât încât o recunoști și parcă nu. Ea reașază lucrurile zilnice, chiar și evenimentele de rutină de așa manieră, încât le dă un sens în momentul în care începi să te întrebi dacă există, totuși, vreunul. Nu în poezie, ci în viața noastră de toate zilele, de oameni ai secolului XXI.

Ceea ce atrage la maximum este faptul că reușește să fie această poetă contemporan-urbană folosind mijloace stilistice diferite de cele mult prea uzitate (și uzate) de azi. Am auzit pe mulți afirmând că nu mai înțeleg poezia, că înșiruirea aceea de cuvinte care este atât de la modă în zilele noastre nu are cap sau coadă, nu le stârnește nicio vibrație, niciun sentiment. Dimpotrivă, ajunge chiar să obosească. Nu știu (și nu vreau) să o iau pe Issabela Cotelin și să o încadrez în secțiuni, categorii, nici măcar în analogii. Destul să zic că poezia ei își duce la capăt misiunea acestei nobile arte: stârnește nu doar emoție, dar și o plăcere estetică a ritmului, adeseori și a rimei care încântă urechea muzicală, de ce nu, a cititorului. Găsiți în volum și versificație liberă, și alăturări ingenioase de rime, dar mai ales, o trăire a cuvântului. Cele scrise de Issabela sunt trăite, de la stadiul de sămânță până la cel de floare, ca să fac totuși o alegorie botanică. Le simți naturalețea, simți că respiră, că nu au fost puse pe foaie pentru a epata sau pentru a șoca, pentru a fi original, dar sec. Poeziile acestea au fiecare ceva de zis, și o fac, vorbesc, strigă, șoptesc. Fiecare pe tonul ei. Din această naturalețe reiese originalitatea poetei, din alăturarea coerentă de lumini și de umbre din cotidian. Legăturile dintre oameni, acestea atât de misterioase și de fragile, sunt evocate cu sensibilitate grăitoare.

Simplă, dar complexă în același timp, poezia din Câmpul cu narcise va ajunge la fiecare dintre cei care se vor opri să hoinărească printre paginile sale. Nu e nevoie să fiți experți în dedesubturile acestei arte, oameni de litere într-un sens sau în altul. Veți descoperi, sau redescoperi, cât de mult vă puteți pur și simplu bucura de poezie și atât. Relaxați, într-un parc sau într-un fotoliu, în metrou sau oriunde, veți smulge zilei un zâmbet, vesel, nostalgic sau amărui, dar sincer.

Vă asigur că dincolo de coperta oarecum banală – scuze cui a creat-o, dar asta e realitatea – se ascund versurile pe care vi le doreați de ceva vreme. Acele versuri pline de parfum, în plin secol XXI. Acolo unde eu, de exemplu, deschid ferestre în atemporal, Issabela deschide uși către sufletul omului de azi. Cineva care va citi peste câteva decenii aceste scrieri, va ști cine erau oamenii zilelor noastre.

O arhivă a sufletului, o consemnare a unui prezent ce se va transforma, inevitabil, în trecut, către un viitor în perpetuă devenire.

Aș fi pus multe versuri să dea mărturie celor zise, dar m-ar pune în mare, mare încurcătură alegerea lor, într-atât le-am admirat și îndrăgit pe toate. Las totuși mai jos una dintre primele poezii care m-au impresionat, citită înainte de a apărea în acest volum pe care, iată, vi-l recomand călduros.

Advertisement