Euro 2020 – sferturi

sursa: pixabay

Cu fel și fel de emoții, deja acest Euro a ajuns la faza semifinalelor. Povestea sferturilor nu este foarte lungă, dar este interesantă.

Cele mai frumoase și interesante au fost meciurile din prima zi.

Elveția-Spania 1-1

Cine s-ar fi gândit, când începea acest campionat, că echipa bună, dar oarecum banală a Elveției va pune la colț două mari superputeri ale fotbalului european, aflate și în mare formă, anume Franța și Spania? După ce i-au eliminat din competiție pe francezi, iată că și-au incercat șansele și cu spaniolii, ajungând din nou la lovituri de departajare. De data aceasta însă, sângele rece sau sorții le-au fost favorabili ibericilor, care trec mai departe.

Belgia-Italia 1-2

Un meci ca o finală, probabil chiar mai frumos decât dacă ar fi fost finală (se știe că finalele sunt ceva mai ponderate). După părerea mea, cel mai frumos meci de până acum, fotbal de calitate, echilibrat. Ambele echipe au arătat de ce sunt în stare, iar italienii au jucat încântător, reușind să depășească naționala lui Lukaku. Păcat de accidentarea lui Spinazzola, sper să nu fie nimic serios.

Cehia-Danemarca 1-2

Și acesta a fost un meci frumos. Danezii, o altă surpriză a acestui campionat, au început sub auspicii destul de dure, cu o înfrângere împotriva Finlandei și acel moment dramatic al cărui protagonist a fost Eriksen. Din fericire, lucrurile apoi s-au îndreptat și nu numai că Eriksen a scăpat cu bine, dar echipa s-a adunat și și-a adunat motivația pentru a ajunge până în semifinale.

Ucraina-Anglia 0-4

Deși poate nu scorul, dar rezultatul era previzibil, având în vedere lipsa de experiență a echipei Ucrainei. Mi-au amintit puțin de Senegalul din 2002, deși aceia jucau mai spectaculos, dar ca parcurs. Era, deci, de așteptat să nu treacă mai departe, iar englezii și-au amintit și cum se înscrie, nu doar cum se stă în defensivă.

Așadar, semifinalele sunt:

6.07

Italia-Spania

7.07

Anglia-Danemarca

Ambele meciuri se dispută de la orele 22.00 (ora României). Mi-ar plăcea tare mult o finală Italia-Danemarca, dar spaniolii sunt o nucă greu de spart, iar englezii sunt avantajați inclusiv de locația de desfășurare a partidei, plus ideea de a juca finala pe teren propriu.

Să sperăm că vor fi meciuri frumoase și interesante.

Bucurați-vă de fotbal!

9 thoughts on “Euro 2020 – sferturi

  1. Eu n-am de ce să m-agăț 🙂
    Dar mă bucur pentru microbiști. Într-una dintre serile trecute, am auzit vuind GOOL de la geamurile blocurilor din preajmă. Nu stiu pentru cine, dar demult n-am mai auzit strigătul ăsta…

    Liked by 1 person

Leave a reply to Aila Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.