Euro 2020 – semifinale

sursa: Max Pixel

Ușor-ușor, a trecut timpul și iată că și acest Campionat European se apropie de final, încă o dată cu regretul suporterilor români de a nu fi avut și țara noastră printre participante. Sperăm că data viitoare nu vom lipsi de la acest eveniment sportiv, dar, deocamdată, nu voi spune mare lucru despre națională și observațiile legate de acest turneu.

Semifinalele care s-au desfășurat au fost pline de intensitate și de pasiune.

Italia-Spania 1-1

După un meci foarte interesant, s-a ajuns, din nou, la 1-1: prelungiri si, în cele din urmă, loviturile de departajare. În prima repriză, Spania a dominat, făcându-și jocul lor de posesie obișnuit, însă în partea a doua Mancini a schimbat puțin strategia și astfel ibericii au început să dea înapoi, italienii cucerind pas cu pas drumul înspre victorie. Raportul suturilor pe poartă a fost aproape egal, în timp ce spaniolii au avut mai multe șuturi lansate spre poartă, care nu au prins însă cadrul acesteia.

Au marcat în timpul regulamentar de joc Federico Chiesa și Alvaro Morata. Acesta, precum Mbappe pentru Franța, a fost cel care a ratat lovitura de pedeapsa decisivă.

Aici, vreau să fac o mică paranteză. Am înțeles că presa iberică l-a tăvălit bine pe atacant, chiar înainte de această partidă. Suporterii au fost și ei exagerați în privința lui. OK, a ratat anumite faze, dar a și înscris mai mult decât mulți alții. Din păcate, am adeseori senzația că presa sportivă (de la noi și de aiurea, dar mai ales țări ca Spania și Italia) mai mult strică decât ajută și sabotează performanțele jucătorilor. Ideea de a pune presiune pe umerii unui anume jucător, fie că se numește X sau Y, e o prostie imensă, cât timp pe teren se află 11 oameni. Fotbalul nu e un sport individual, e un sport de echipă, cum știe până și unul total neinteresat de acest subiect. Faptul că un jucător are o zi proastă sau momente mai puțin inspirate nu îl face singurul responsabil de soarta unei partide, nu cât timp mai are 10 coechipieri și un antrenor care poate, foarte bine, să îl înlocuiască.

Dincolo de acest aspect, se certifică încă o dată, precum am văzut și în cupele europene, că jocul de posesie nu este garanția unui rezultat pozitiv, iar în ziua de azi există destule strategii care să îl contracareze.

Anglia-Danemarca 1-1 (2-1 după prelungiri)

Semifinala a doua a adus față în față două echipe extrem de determinate. Englezii, avantajați încă din start de susținerea publicului, s-au năpustit în multiple rânduri spre poarta danezilor, care însă au punctat primii, printr-un gol superb marcat de Damsgaard. Câteva minute mai târziu sosește egalarea, încă un autogol nefericit din acest Euro care a bătut toate recordurile în această privință. Simon Kjaer a fost cel care a trimis balonul în propria poartă.

Danezii au rezistat eroic atacurilor furibunde ale englezilor, însă în prelungiri o lovitură de pedeapsă mai mult decât controversată i-a adus pe englezi în mult-dorita finală.

Lăsând deoparte faptul că țineam clar cu Danemarca, după cum am și recunoscut în articolul anterior, să fii arbitru la acest nivel și în prelungirile unei semifinale să nu mergi la ecran să revezi faza, mai ales una cu totul dubioasă, nu se face. În mod normal, trebuia verificată cu atenție chiar și o faza perfect viabilă, cu atât mai mult cea despre care vă vorbesc.

Faptul că englezii nu au câștigat de 55 de ani, că acest campionat parcă a fost organizat cu gândul de a aduce ei cupa “acasă”, n-are nici cea mai mică importanță. Asta e presiune pusă pe arbitri. Rezultatul a fost că aproape toți cei pe care îi cunosc au fost la fel de nemulțumiți ca și mine de aceste nereguli, iar atitudinea arătată de Sterling mai tot meciul nu a fost deloc una demnă de patria fair-play-ului, cum se spunea odată. Cu accent pe odată.

Să ne mutăm puțin atenția și pe continentul sud-american, unde s-a desfășurat Copa America. Și aici s-au disputat semifinalele:

Brazilia-Peru 1-0 (gol Paqueta)

Argentina-Columbia 1-1 (Lautaro Martinez/ Luis Diaz)

Argentina a mers mai departe în urma loviturilor de departajare și a disputat finala în compania Braziliei, pe 11 iulie, ora României 3.00.

Argentina-Brazilia (1-0, gol Angel di Maria)

Atât pentru azi, vedem ce se mai întâmplă și să sperăm într-o finală cât mai frumoasă, unde accentul să fie pus pe fotbal.

 

13 thoughts on “Euro 2020 – semifinale

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.