Printre rânduri – Donna Leon

Știți deja cu toții cât de mult îmi place seria comisarului Montalbano, de Andrea Camilleri. Drept urmare, cineva mi-a recomandat să fac cunoștință și cu comisarul Brunetti, venețianul Donnei Leon. Zis și făcut. Am cumpărat Printre rânduri, apărut la editura Trei, iar apoi am descoperit cu uimire că este de fapt volumul cu numărul 23 (!) din serie, în condițiile în care cercetările mele mi-au adus doar două rezultate pentru limba română, cartea de față și următoarea, volumul cu numărul 24. Nu știu cum decid să publice unele edituri o serie, dar poate ar fi nimerit să se înceapă cu începutul. Zic și eu. Încă și mai ciudat este că au ales cartea cu cel mai mic scor la rating din serie (la o primă trecere în revistă pe Goodreads), dar poate la vremea apariției romanului stăteau altfel lucrurile.

Acum, ca să fiu sută la sută sinceră, romanul nu m-a cucerit în aceeași măsură ca scrierile domnului Camilleri. Poate o fi și din cauza faptului menționat mai sus, lipsind niște informații despre personalitatea comisarului. Deși, în general, volumele din acest gen de serie polițistă pot fi citite fără probleme ca povești de sine stătătoare, din punct de vedere al acțiunii, din punct de vedere al protagoniștilor nu e chiar așa, iar o bună parte din farmecul romanelor de acest gen vine tocmai din această zonă. E precum în cazul serialelor, unde poți înțelege acțiunea unui episod, însă e mult mai bine dacă deja cunoști istoricul protagoniștilor.

Pe de altă parte, din moment ce scriu despre roman, asta înseamnă că îl și recomand. Deși (repet, părerea mea) nu are sclipirea seriei siciliene, este o lectură plăcută pentru fanii genului. Veneția are acel element de mister, care face ca aproape orice poveste plasată în acest spațiu să devină, din start, atractivă.

Donna Leon ne invită în lumea cărților, însă nu cea de suprafață, pe care o știm cu toții, ci în cea subterană. La biblioteca Merula a fost descoperită o adevărată tragedie: o serie de volume foarte vechi și valoroase au fost vandalizate, furându-se din ele pagini întregi, ba chiar vreo două lipsesc cu desăvârșire. Cine să fi comis o asemenea atrocitate într-un templu al cărților? Guido Brunetti este chemat la fața locului, iar indiciile arată spre un cercetător american. La o investigare mai amănunțită, acesta reiese a fi fost un escroc, un con artist, inflitrat în bibliotecă sub această aparență inofensivă pentru a sustrage din resursele valoroase ale acesteia.

Lucrurile se complică atunci când iese la lumină faptul că multe dintre volumele afectate au fost donate de către o membră a aristocrației, iar după o vreme, cel care ar fi putut fi martorul respectivelor fărădelegi, un fost preot care citea de ani de zile din Sfinții Părinți la bibliotecă, este descoperit ucis. Brunetti trebuie deci să descâlcească ițele acestei ciudate povești.

Pe tot parcursul lecturii, reușim să îl schițăm în minte pe comisar: de vârstă mijlocie, căsătorit cu fiica unor conți, cu doi copii, Guido Brunetti este un om inteligent și cult. Are o doză bună de rafinament nordic, chiar dacă eu prefer farmecul meridional al lui Montalbano, poate și unde n-am reușit încă să mă conectez cu personalitatea venețianului dintr-un singur volum. Subiectul romanului este chiar interesant – zona furturilor de valori intelectuale și piese de artă chiar e de o mare importanță, iar în Italia, unde se găsesc numeroase astfel de obiecte de patrimoniu, incunabule și alte cărți extrem de rare, există clar premisele pentru un fenomen răspândit.

Ceea ce am remarcat la cărțile italiene, mai ales la cele polițiste, dar nu numai, este familiaritatea unor situații. De multe ori m-am trezit spunând: uite, e cam ca la noi. E drept, Donna Leon e americancă, dar a locuit vreo 30 de ani la Veneția, iar acest lucru se simte. 

Drept urmare, vă invit și pe dumneavoastră să faceți cunoștință cu comisarul Brunetti, cu speranța că, totuși, vor fi traduse și alte cărți din serie.

 

Deși, de-a lungul anilor, o întâlnise doar de cinci sau șase ori, ea era atât de des subiect de conversație între soție și mama ei, încât îi făcuse impresia unei femei cu păreri exagerat de puternice și care – ceea ce admirase dintotdeauna – excela și în mizantropie. Și mai admirabil, părea să fie o mizantropă democrată, împărțindu-și disprețul în mod egal între Biserică și Stat, Dreapta și Stânga.

 

 

În zilele noastre, nu e deloc greu de înțeles. 😀

 

A dat de obișnuitul haos politic, dar Brunetti și-a jurat că n-o să mai citească nimic despre politică până la sfârșitul anului sau până la venirea filosofului-rege.

 

Foarte de acord !

 

6 thoughts on “Printre rânduri – Donna Leon

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.