Aniversare blogging 5 ani

sursa: public domain pictures

Dragilor, cum-necum timpul a trecut și iată că blogul meu împlinește cinci ani. Când vedeam postări de acest gen înainte, mă gândeam cu uimire cum o fi să scrii pe blog de atâta timp. Știu că sunt bloggeri care scriu de mult mai multă vreme, dar fiecare milestone de acest gen mi se pare, pur și simplu, ceva extraordinar.

Intenția de la care am pornit acest blog a fost cea de a recomanda, de a împărtăși cu alții anumite lucruri pe care eu le consider, într-o oarecare măsură, frumoase. Care cred eu că aduc un plus de valoare și de calitate vieții. În mod destul de ciudat, primul meu articol nu a fost nici despre cărți, poezie sau artă culinară, nici măcar despre fotbal 😛 ci despre zugrăveli. 😀

Pentru cei sosiți mai de curând pe blog, voi trece rapid în revistă categoriile pe care le găsiți în dreapta, pe pagină. Unele sunt în engleză, altele în română, dar asta e o altă discuție. 😉 Esența contează, nu? Le-am lăsat exact așa cum mi-au venit la moment.

Iată-le deci, în ordinea numerelor de pe tricou:

Books – aici e clar vorba despre cărți. Nu recenzii, ci recomandări. Nu urmează neapărat anumite reguli, anumite linii directoare, ci se mulează pe specificul fiecărei cărți. De multe ori nu se aseamănă ca mod de prezentare, dar mi se pare normal, cărțile sunt foarte diferite între ele, la fel și starea percepută în urma lecturii. Am ales să nu scriu recenzii aici deoarece am vrut să prezint doar ceea ce mi-a plăcut sau am considerat eu, subiectiv cu totul, că e o sugestie interesantă de lectură. Ceea ce eu notez cu 4 sau 5 stele. Tot aici prezint seria poeților clasici, autorii români citiți și recomandările pentru adolescenți.

Cuisine – păi și aici e clară treaba, nu? Rețete. Majoritatea sub sloganul “rapid, ușor și gustos”. Sunt un om cu multiple preocupări, nu am timp să petrec ore în șir în bucătărie, dar îmi place să mănânc mereu mâncare proaspătă, de aceea apelez la variante simple, ușor de preparat. Evit prăjelile și merg pe variante la cuptor. Ador pastele. La dulciuri nu mă prea pricep.

Tot la această categorie am două rubrici interesante, zic eu. Am avut seria Asaltul bucătăriei, o serie de articole unde 20 de bloggeri au acceptat invitația de a dezvălui câte o rețetă îndrăgită de ei – unii dintre voi ați fost invitații mei și vă mulțumesc încă o dată! Cei pe care nu îi descoperisem încă sunt liberi oricând doresc să mă contacteze dacă vor să împărtășească o rețetă aici, iar ceilalți care au mai fost să revină. 🙂

Apoi am seria cea nouă – De gustibus: povești și rețete savuroase, care nu mai e nici ea chiar atât de nouă, ajungând la 14 articole deja, unde autori români contemporani pe care eu îi citesc și îi apreciez au acceptat să vină, fiecare în stilul propriu, cu câte o rețetă, uneori și o poveste. Ideea a fost de a combina două mari plăceri ale vieții, lectura bună și mâncarea bună, într-un singur concept.

A treia categorie listată este fashion. Nu sunt tocmai o fashionistă, nici pe departe, dar îmi place tot ce e frumos, iar anumite ținute, chiar purtate ocazional, dau o stare de bine. Și aici am încercat câteva sugestii subiective, care să aducă, poate, un alt mic strop de inspirație.

Pentru astăzi, mă opresc aici din prezentarea diferitelor aspecte ale blogului, fiindcă știți voi, nu îmi plac deloc articolele lungi, chiar dacă se spune că se indexează mai bine și ajută la SEO. Așadar, despre restul categoriilor – în partea a doua a articolului. Lungim și petrecerea astfel!

Vă mulțumesc tuturor celor care vă rupeți din timpul vostru prețios pentru a citi ce mai scriu eu pe aici și celor care îmi faceți și bucuria de a lăsa un gând, un comentariu. Nu îmi trebuie milioane de vizualizări, nu câștig nimic din asta, pentru mine e pur și simplu o pasiune. Prefer să câștig cititori de calitate, așa cum sunteți toți cei care v-ați făcut simțită prezența cu stil.

Vă salut cu drag, vă doresc o zi excelentă și va aștept și la partea a doua a articolului!




37 thoughts on “Aniversare blogging 5 ani

  1. Draga mea, Ana! 5 ani nu sunt mulți, dar nici puțini, în sensul că “porți grija” lui, deci trebuie să te ocupi de el. Am umblat prin toate secțiunile tale şi absolut toate mi-au plăcut! Subscriu ideii de a avea cititori de calitate şi nu doar tone de “like-uri”. Oricum nu folosesc la nimic.
    Ce să-ți doresc!? În primul rând să ai cât mai multă inspirație şi timp să poți să ne oferi informații deosebite! Apoi să rămâi aşa cum eşti, că mie aşa mi-eşti dragă!
    Mulți ani blogului tău şi ție, evident!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.