Barion, lupul singuratic – Diana Boitor

Pe piața de carte românească au început să apară din ce în ce mai mulți autori care își încearcă mâna inclusiv pe genul fantasy, gen devenit, așa cum am spus în mai multe rânduri, tot mai apreciat și căutat de cititori din lumea întreagă. Despre autori ai genului care pot sta lângă nume celebre (și chiar stau, la mine în bibiliotecă) am scris AICI.

Iată însă că apar și debutanții, cei a căror imaginație este plină de idei fantastice, aceia care au gândit o poveste și vor să o împărtășească și altora. Până la urmă, astfel a apărut scrisul, nu? Din această dorință. Aici intră și povestea de mai jos.

Barion, lupul singuratic, de Diana Boitor, este o carte care m-a intrigat, cumva și din titlu și imaginea de pe copertă. Poate unde am o slăbiciune pentru protagoniști mai sălbatici, mai singuratici, inspirați din miturile nordice – cu atât mai bine. Barion nu este Logen Nouă Degete sau Geralt de Rivia, nici pe departe, însă pentru cei care abia fac cunoștință cu genul, mai ales cei tineri, povestea lui se conturează interesant, cumva pe modelul misiunilor din jocurile RPG.

Protagonistul nu este eroul tipic al aventurilor cavalerești. De fapt, lumea conturată de autoare, deși una de inspirație medievală, nu include această onorabilă categorie. Cunoscătorilor le pot spune că e o lume care aduce cu cea creată de Sapkowski: un spațiu unde magia e la ea acasă, interrasială (oameni, orci, elfi, pitici și alte creaturi conviețuiesc împreună), dar și cu creaturi sălbatice, unele răuvoitoare, care bântuie drumurile. Barion are în jur de 30 de ani, dar nu are multă minte. Este un berserker, unul dintre acei furioși luptători cu toporul care își iese din minți în timpul luptei, care încă duce pe umerii săi povara unui trecut dureros, incapabil să se desprindă de întâmplările tragice care i-au răpit mama, i-au schimbat tatăl și l-au despărțit de cea pe care o iubea din copilărie, elfa Edda. Singurul lucru care îl animă pe Barion sunt aventurile. Așadar, se întâlnește într-un oraș cu o veche cunoștință, Iabath, care îi propune o misiune periculoasă: să îi aducă vraciului din oraș inima unei driade, pentru a-l salva pe fiul regelui. Luptătorul nu e foarte sigur că ar trebui să accepte această misiune, dar e forțat să facă acest lucru, după ce e prins într-o încăierare la fierărie și dus în închisoare. Acolo are o întâlnire surprinzătoare cu tatăl Eddei, elful căruia îi purta pică pentru moartea mamei sale, care este condamnat la pedeapsa capitală și își așteaptă execuția. Acesta îi dă colierul său și îl roagă să pornească în căutarea Eddei. Vrând-nevrând, Barion trebuie să accepte acum misiunea dată de Mazan, misterioasa vindecătoare de care îi vorbise Iabath, aparent o figură puternică în oraș. Cu el pornește la drum și fierarul Tamakk, având la el un cuțit surprinzător din os și secrete întunecate. Se îndreaptă deci spre satul Wolford, unde driadele își fac de cap, iar Edda ar putea fi în mare pericol.

Nu vă povestesc ce se întâmplă mai departe, că nu e frumos din partea mea să fac acest lucru. Tot ce pot să spun e că lucrurile nu sunt ce par, există câteva întorsături de situație, pe drum apar o serie de lupte și de alte aventuri, Edda e, bineînțeles, recuperată, dar adevăratul pericol pândește la întoarcerea în oraș.

Deși nu avem un worldbuilding complex, ca în seriile epice, acesta e decent schițat. După cum spuneam, o lume pe care jucătorii de RPG-uri o vor găsi destul de familiară, precum și derularea acțiunii amintește de un astfel de parcurs.

Barion este un personaj neutru, neinclinat în mare măsură nici pe partea binelui, nici a răului, un aventurier pentru care nimic nu este din cale afară de important, nici măcar Edda, iubirea sa din copilărie pe care o regăsește după ani. Ceea ce este, într-adevăr, complicat, este viața sentimentală a tânărului barbar. 😀 De ce spun asta, veți vedea dacă citiți cartea.

Autoarea a creat chiar și o mică mitologie a locului respectiv, a aruncat indicii despre legende care povestesc cum a apărut lumea și ce rase s-au succedat, există inclusiv o hartă care arată faptul că lumea este mai mare decât arealul unde se petrece acțiunea din roman. Textul este asezonat, din loc în loc, cu câteva ilustrații care îl pun în valoare.

Fiecare capitol are câte un motto inedit, din diferiți autori, potrivit situației prezentate în capitolul respectiv.

Deși nu are complexitatea pe care o caut eu în general în operele fantasy, a fost o lectură plăcută, cursivă, care mi-a amintit cumva de nostalgia jocurilor îndrăgite. Dacă doriți să citiți o poveste mai simplă, într-un singur volum, romanul de debut Barion, lupul singuratic poate fi un pas care să deschidă calea spre aventuri din ce în ce mai extinse.