Cele patru oglinzi ale adevărului – Ana-Maria Negrilă

Momente, momente, momente…

Ce e viața altceva decât un șirag de momente, dintre care unele se desprind cu mai mare relevanță, marcând puncte de cotitură în existența fiecăruia? Acestea sunt punctele premergătoare unei noi etape, iar privind înapoi ne vom vedea reflexiile ca într-o oglindă îndepărtată, fiindcă nu mai suntem oamenii de atunci, ci mai degrabă am crescut din ei, așa cum crește arborele dintr-o mică sămânță.

Cele patru oglinzi ale adevărului este cea mai nouă carte apărută sub semnătura doamnei Ana-Maria Negrilă, la editura Hyperliteratura. Despre autoare și cărțile sale eu v-am mai povestit, fiind încântată de felul în care scrie fantasy și SF, deci mare mi-a fost bucuria când am auzit că pregătește un roman din alt gen aflat în topul preferințelor mele, anume ficțiunea istorică. Ce a urmat după deschiderea cărții, voi încerca să redau mai departe.

Romanul acoperă o bună parte din povestea de viață a lui Ștefan, un orfan născut în Moldova începutului de secol XV, de la prima oglindă a adevărului, cea din copilăria petrecută alături de vânătorul Toader,  care îl crește pe băiat, cu accent pe momentul când se milostivește de un tânăr ajuns sclav. Tatăl lui adoptiv îl cumpără pe cel care urma să fie numit Oană, un străin de acele locuri și îl tratează cu dreptate. Soarta însă îl lasă pe băiat singur pe lume, din nou, de aceea își va găsi un rost la mănăstirea Negrea, cel puțin pentru moment. Trebuie spus că băiatul avea un dar special: pricepea limba necuvântătoarelor și putea comunica cu ele, un atribut păstrat de el secret, în acea epocă dominată de mari eresuri.

Băiatul mai dovedește un talent – capacitatea de a reda prin desen cele văzute de el în natură. La mănăstire el descoperă că arta poate însemna mult mai mult, atunci când zugravii sosesc pentru a picta pereții bisericii. Sfinții întruchipați de mâna pictorilor par să-i ofere o revelație, ca niște făpturi vii, tridimensionale și nu doar ca figuri statice pe un perete. Din acel moment, învățăturile lui chir Antim, călugărul care se ocupa în special de băiat, instruindu-l în altă artă, cea a ierburilor de leac, încep să i se pară mai puțin atrăgătoare decât chemarea intensă a pensulei și vopselurilor.

Naiv, dar în același timp foarte curios, Ștefan ajunge într-o postură delicată, atunci când surprinde, în miez de noapte, un schimb ciudat de obiecte între pictorul Bogdan și chir Antim. Aproape nevoit să îi dea în vileag aprigului frate Nicodim, el fuge de la mănăstire și se pune sub protecția lui Bogdan, un fost soldat încercat, care acum își câștigă traiul pictând icoane de sfinți acolo unde serviciul lui era solicitat. Astfel, a doua oglindă îl găsește în proaspăta cetate de scaun a țării, Suceava.

Ce loc poate fi mai bun pentru aventuri pentru un tânăr necopt, abia venit de pe coclaurile Moldovei, decât marea așezare, cea mai importantă văzută de el vreodată? În fața lui se deschide o nouă lume, care îl va tenta cu misterele și posibilitățile ei pe băiatul nedeprins cu răutatea oamenilor, în ciuda traiului aspru dus de el anterior. Pe de o parte, își dorește nespus să învețe arta picturii și își dă silința pe lângă Bogdan, pe de alta, vrea să trăiască provocările vârstei alături de noul său tovarăș, un tânăr mai mare decât el, versat și uns cu toate alifiile, Miro del Voglia, un bastard genovezo-moldav. Deodată, chiar și cetatea Sucevei, atât de măreață la sosire, pare mică în comparație cu poveștile spuse de vântură-lume, iar tânărul Ștefan ajunge implicat până peste cap în afaceri necurate, în compania nefastă a volubilului și carismaticului Miro.

Să fie acesta un tovarăș de încredere? E clar că nu, iar Ștefan va plăti cu vârf și îndesat prețul pentru propria naivitate, dar care îi va deschide în același timp poarta către acea lume largă la care visa.

Portrait of a Young Man – Antonello da Messina

Stilul de scriere este impecabil. Dacă vă temeți de hrisoave și letopisețuri, puteți sta liniștiți. Termenii caracteristici epocii sunt foarte bine folosiți și integrați în text, suficient cât să ajute la conturarea culorii locale foarte reușite, neîncărcând în mod inutil cititorul zilelor noastre. Autoarea creează atmosfera timpurilor și a locurilor descrise cu multă îndemânare, fără a sacrifica o anume cursivitate a stilului, caracteristică marilor autori de ficțiune istorică contemporani din întreaga lume. Deci, nu aveți a vă teme că vă veți împiedica de te miri ce expresii de neînțeles sau de descrieri plictisitoare, din contră, fiecare element ocupă exact spațiul cuvenit pentru o incursiune agreabilă în acele tumultuoase vremuri. Ana-Maria Negrilă surprinde lumea cosmopolită de atunci într-un mod credibil, cu informații la obiect, nelăsând deoparte doza necesară de farmec care aduce bucurie cititorului pasionat de gen. Elementele de realism magic nu fac decât să amplifice această senzație.

Încă din celelalte romane ale sale, am remarcat construcția de mare finețe a personajelor. Nici aici autoarea nu se dezminte, de la protagonistul Ștefan, copilul sălbatic ajuns un tânăr talentat și prea încrezător în oameni, nevoit să învețe prin lecții dure mersul lumii (elemente de bildungsroman), până la Miro cel fermecător, dar cinic până în măduva oaselor și incapabil de sentimente consistente sau Spytko, luptătorul a cărui înfățișare deloc atrăgătoare ascunde un spirit ascuțit, misteriosul doctor Ruggieri, precum și personajele secundare ca Antim, Bogdan, tânăra bogată din Suceava, feluriti oameni întâlniți în multele peripeții ale băiatului, fiecare în parte se dezvăluie treptat, într-un mod cât se poate de firesc. Aventurieri, călugări, soldați, artiști sau medici, sclavi și stăpâni, cu toții alcătuiesc un tablou fascinant al unei lumi care, deși apuse, își trimite încă ecourile până azi.

Am descoperit o narațiune cu ritm alert, care nu te lasă deloc să te plictisești. Este un atu al autoarei, acela de a echilibra foarte bine zona de construcție/descriere a lumii, personaje și acțiune, pe care am remarcat-o și în precedentele lecturi semnate de ea.

Ce însemna libertatea acum 600 de ani? Ce înseamnă ea azi?

Cartea are și un aspect estetic deosebit, cuprinzând la final o frumoasă hartă a târgului Sucevei în secolul al XV-lea,  purtând semnătura lui Ionuț Bănuță și vine însoțită de semn de carte.

Pe copertă îl găsim pe Narcissus, al lui Caravaggio, tânărul ce s-a îndrăgostit de propria lui reflecție. Oare ce ascund oglinzile lui Ștefan cel fără de familie, care va ajunge, la un moment dat, Stefano Moro, așa cum se poate deduce încă din epistola cu care începe volumul? Rămâne să descoperiți citind acest roman de o mare calitate, care poate să stea în bibliotecă alături de autorii preferați de cărți de ficțiune istorică, fiindcă nu este cu nimic mai prejos. Dacă ar fi să-i găsesc un cusur, ar fi doar faptul că nu a fost mai lung de cele 452 de pagini de pură plăcere a lecturii. Nu mă pot opri însă să sper că va urma o continuare a aventurilor tânărului Ștefan, sau Stefano.

Între timp, vă invit să vă delectați cu acest roman, una dintre senzațiile acestei toamne în materie de apariții editoriale.

14 thoughts on “Cele patru oglinzi ale adevărului – Ana-Maria Negrilă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.