Anotimpul furtunilor – Andrzej Sapkowski

Acum este la modă seria Witcher, datorită serialului de succes Netflix (și nu numai, dar întotdeauna ecranizările au mult de-a face cu creșterea popularității unei cărți/serii). Trebuie spus că îmi place adaptarea, ceea ce nu pot spune, în general, despre majoritatea adaptărilor pe care le-am văzut – faimosul GoT mi-a lăsat un gust amar în ultimele sezoane, ca și ultimele episoade din mai recentul Wheel of Time. O să scriu mai multe pe acest subiect cu altă ocazie, revin la cărțile Witcher și mai ales la aceasta, Anotimpul furtunilor, pe care am primit-o cadou de la soțul meu.

Eu nu citesc ceva pentru că e la modă, drept dovadă au trecut ani buni de când am scris despre Ultima dorință, prima carte din serie, pe vremea când serialul nu apăruse încă, dar jocurile erau foarte apreciate (inclusiv de mine). Trebuie spus că Anotimpul furtunilor are acțiunea plasată undeva între Ultima dorință și Sabia destinului, deci nu face parte din vestita poveste a lui Ciri. Acesta este poate motivul pentru care, aruncând o privire pe Goodreads, cum mai fac uneori, prima dată mi-au căzut ochii pe o recenzie deloc flatantă, ceea ce, evident, nu m-a descurajat, mai ales atunci când găsesc argumente superficiale. Am observat că sunt foarte mulți cei care nu au înțeles cum trebuie primele două cărți și, pe cale de consecință, nici pe aceasta.

Seria se comportă ca una clasică abia din volumul al treilea, Sângele elfilor. Cartea citită de mine deunăzi are structura unui roman bine definită, dar mai degrabă unul de sine stătător sau plasat în universul seriei. Eu mai am o carte de citit din serie – Domnița lacului, însă am ales să o citesc prima pe aceasta. Părerea mea e că se poate citi oricând, chiar dacă epilogul face trimitere la finalul seriei și, din câte îmi dau seama, se constituie ca un fel de concluzie la aceasta.

După părerea mea cel puțin, cărțile Witcher nu sunt chiar pentru oricine și nu au elementele pe care le îndrăgesc cititorii mai tineri, care preferă young adult, mai ales primele de care vă spuneam. Povestea lui Ciri reușește să îi prindă și pe aceștia, dar pentru cărțile de început e necesară o anumită experiență, un anumit grad de maturitate, fiindcă o bună parte din ele se bazează pe o satiră socială cât se poate de savuroasă și de amăruie. În plus, mai e necesar în dotarea cititorului un bun simț al umorului și al ironiei, de care autorul polonez se folosește din plin. Astfel se explică de ce, din punctul meu de vedere, nu toată lumea rezonează cu aceste prime cărți. Alții, pe de altă parte, nu sunt mulțumiți de traducere. Acestora le pot da parțial dreptate, fiindcă s-a întâmplat un lucru ciudat aici – dacă primele două volume, cele de povestiri, mi-a plăcut cum au fost traduse, următoarele două nu prea m-au încântat (5 și 6 le-am citit în engleză). Nu știu să vă zic de ce, fiindcă traducătoarea nu s-a schimbat, dar pur și simplu s-a simțit altfel. Dar în fine, de gustibus, bla bla, știți voi…

Acțiunea din roman se învârte în jurul lui Geralt de Rivia, eroul incontestabil al poveștii. În carte pentru witcher/wiedzmin este folosit termenul de vrăjitor, în opoziție cu magicienii, dar în niciun caz ceea ce înțelegem de obicei prin vrăjitor din alte opere fantasy ultra mega cunoscute, un Harry Potter sau un Gandalf. El este un vânător de monștri, care a suferit în copilărie nu doar un antrenament extrem, dar și mutații menite acestui scop și e dificil a-i fi arondat un termen specific în română. Cumva, specificul meseriei sale aduce mai mult cu vraciul lui Delaney, care la rândul lui lupta împotriva creaturilor întunericului.

Monștrii care populează lumea lui Sapkowski sunt mulți și variați, unii fiind monstruoși mai mult în aparență decât în esență, alții fiind fiare fără minte și fără o rea intenție determinată, deși cu acțiuni cât se poate de letale, demonii fiind creaturi venite din alte planuri, atrase de magia nefastă a unor magicieni avizi de putere. Ființele umane pot fi și ele monstruoase de multe ori, neintrând, oficial, în incidența sferei de acțiune a lui Geralt și a breslei sale, dar pe care el nu vrea și nu poate să le ignore și să le lase să răspândească răul.

Discriminat, blamat pentru a fi un mutant, Geralt arată mai multă umanitate, cu toată răceala și rezerva lui, decât toți ipocriții lumii, de care e plină cartea. Una peste alta, binele și răul nu sunt în varianta clasică, în care forțe diferite cu surse mistice diferite se înfruntă (gen orci vs elfi). Aici întâlnești magicieni în nuanțe gri, dar și malefici, elfi buni sau elfi răi, oameni de toate felurile și categoriile, piticani dar și monștrii de care vă aminteam.

Teme inspirate din problemele societății noastre sunt aduse la lumină – de exemplu, lipsa de compasiune, dorința de îmbogățire cu orice preț, coruptia, discriminarea și prejudecățile, cercetările științifice căzute în mâna oamenilor fără scrupule și așa mai departe.

Pe parcursul cărții, Geralt trece printr-o suită de aventuri foarte bine conturate, adeseori alături de bunul său prieten Jaskier și trebuie să facă față numeroaselor provocări.

O lume cu multe nuanțe, asta propune scriitorul polonez în seria Witcher și, implicit, în acest volum. Eu recomand călduros această serie, iar serialul Netflix, chiar dacă se abate pe alocuri de la povestea din carte, îi urmează suficient spiritul, cel puțin pentru moment, cât să fie o experiență faină pentru fani. Ca să nu mai spun că Henry Cavill chiar e un witcher de nota 10.

Atenție! Repet, pentru a citi aceste cărți recomand a avea simțul umorului la îndemână. A se ține bine, să nu scape, că am văzut că în ultima vreme a început să fie din ce în ce mai rar pe meleagurile noastre. E păcat, fiindcă e extrem de prețios, în sensul bun al cuvântului, însă, în loc, au devenit oamenii din ce în ce mai „prețioși”. Bineînțeles, nu vreau să sugerez că toți cei care nu au agreat seria, per total, sunt lipsiți de simțul umorului. Detest generalizarile, sunt sigură că există și excepții care întăresc regula. 😉

 

not my meme don’t have a source

Una peste alta, lecturi frumoase și inspirate tuturor! Chiar așa, ce mai citiți? Mi-ar plăcea să lăsați în comentariu care a fost ultima carte citită sau ce citiți chiar acum. Ce ziceți? Cu ce lecturi ați început noul an?