Cercul. Un sfârșit cât un început – Narcisa Cîrligeanu

Cercul. Un sfârșit cât un început este noul roman semnat de Narcisa Cîrligeanu. Despre romanul său de debut Unde plecăm atunci când plecăm, v-am zis câte ceva aici. Noul roman se înscrie cumva tot pe traseul schițat de precedentul, înfățișând destinul unei femei deosebite, cum a fost și cazul Nataliei.

Zoe, protagonista romanului, este prinsă în vâltoarea evenimentelor de la Revoluție, fiind arestată chiar în preziua fugii dictatorului Ceaușescu de către Securitate și dusă la sediu pentru a fi chestionată. Sarcina ei avansată nu îi împiedică pe torționarii regimului să o bată spre a declara în legătură cu activitățile subversive pentru regim pe care, chipurile, le-ar presta și să-și denunțe așa-zișii complici. Aceste activități erau, de fapt, simple întruniri ale mai multor tineri acasă la un profesor, unde practicau yoga și discutau despre spiritualitate. După cum știți, nu numai religia nu era agreată de vechiul regim, dar nimic din ceea ce avea legătură cu spiritualitatea, de aceea cei care practicau yoga sau chiar arte marțiale erau adeseori persecutați. Tinerei Zoe i se declanșează nașterea, iar copilul e luat de oamenii, deodată foarte agitați, ai Securității, în timp ce ea își pierde cunoștința. Se trezește într-o clădire pustie, în mijlocul unui oraș cuprins de haos și reușește, cu greu, să ajungă acasă, cu rochia pătată de sânge, unde nu-și mai află nici soțul, pe Dan. Tulburată de faptul că nu și-a putut găsi copilul pe nicăieri în acea clădire și de toate evenimentele tulburi, extenuată după naștere, apelează la prietena ei, Suzana. Acesta este începutul traseului pe care o va lua viața lui Zoe, de profesie chimistă, rămasă fără soț, pierit în focul revoluției și fără fiul pe care nici n-a apucat să îl țină în brațe și pe care îl caută neîncetat o vreme, cu ajutorul profesorului Alexei.

Resemnată, primește mult suport moral de la Alexei, Suzana și inginerul Valeriu, un domn în vârstă, coleg de birou, pasionat de studiul plantelor medicinale. Astfel, Zoe se ridică ușor ca pasărea Phoenix din propria cenușă și, în acei primi ani ai presei libere în România, fondează o revistă cu subiecte legate de esoterism, paranormal, dar și remedii naturiste, horoscop și mistere. Ușor-ușor, viața lui Zoe ia o turnură pe care nu și-ar fi putut-o imagina. Despre ceea ce urmează nu vă voi povesti, fiindcă ar însemna să fac rezumatul cărții, vreau doar să clarific premisele de la care pornește această poveste de viață, fiindcă în această categorie se încadrează romanul.

Zoe, întocmai ca Natalia, este o femeie care trebuie să depășească destule obstacole pentru a ajunge să-și realizeze destinul. În roman apar multe noțiuni de spiritualitate dacică, dar și hindusă, deoarece la un moment dat drumul ei se intersectează cu cel al lui Kumal, profesor și yoghin indian, un bărbat cu o personalitate aleasă. Autoarea a ales să strecoare diferitele teorii dacice despre care mulți poate ați auzit prin vocea acestuia, și nu a lui Zoe. El este cel fascinat de civilizația vechilor locuitori ai acestor pământuri și de legătura acestora cu poporul indian. Între tradiții autohtone și înțelepciunea Vedelor, se desfășoară un ansamblu de discuții pe această temă.

sursa: pixabay

De asemenea, religia ocupă un loc important în această carte, mai ales zona monahală a acesteia și, citind cartea, veți vedea prin ce încercări trebuie să treacă Zoe, dacă și cum va reuși să facă pace cu Dumnezeu și ce îi mai rezervă soarta. În paralel, este prezentată și povestea lui Alexei, felul în care se împlinește și destinul lui, într-un mod diferit de Zoe, dar atât de asemănător totuși, fiindcă iubirea este numitorul comun care închide toate cercurile și e capabilă să producă miracole. Iar miracolele există.

Așadar, recomand cartea în special celor interesați de subiectele spiritualitate precreștină și vedică, creștinism – în speță ortodoxie – dar și de povești de viață aflate sub semnul destinului sau al providenței, aici fiecare va interpreta după cum crede cele citite.

Stilul este unul simplu, curat, lipsit de înflorituri, axat mult pe relatare, de aceea cartea se citește ușor, iar fontul este unul prietenos, echilibrat, așa cum ne-a obișnuit Editura UP, unde a apărut acest roman.

Dacă cele scrise mai sus vă stârnesc interesul, vă invit să parcurgeți povestea lui Zoe și să împărtășiți impresiile dumneavoastră!

Advertisement

12 thoughts on “Cercul. Un sfârșit cât un început – Narcisa Cîrligeanu

  1. Pare o scriere interesanta. Merci !
    Aceasta recenzie m-a dus cu gândul la Mircea Eliade si la perceptia si viziunea lui asupra originii si istoricul religiilor politeiste vs monoteiste.
    « Que ce soit dans la Rome d’Auguste ou dans l’Europe moderne, la démocratie n’a que trop facilement ouvert la voie au totalitarisme, la technologie fut mise aussi promptement au service de la bataille que du confort, et une immense richesse côtoie une pauvreté abyssale. […] Les gnostiques passés et présents cherchaient des réponses non dans le cours des événements humains extérieurs, mais dans la connaissance du commencement du monde, de ce qui se trouve au-dessus et au-delà du monde, et des lieux secrets de l’âme humaine. C’est à tout cela que les mythologistes ont fait appel, et ils gagnèrent de nombreux et fidèles adeptes. »
    Un weekend relaxant, în toate aspectele binecuvântat, draga Ana !

    Liked by 2 people

  2. Pingback: Ce autori români am mai citit (20) | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.