Pasagerii – Monica Tonea

Pasagerii, de Monica Tonea, este un roman pe care pusesem de mult ochii. Nici nu se putea altfel, întrucât Piatră de hotar, volumul său de debut, mi-a îmbătat simțurile într-un mod pe cât de neașteptat, pe atât de plăcut. Astfel, am ajuns la concluzia că autoarea este acel tip de om eminamente artistic, care face artă din orice experiență a banalului și nu cred că m-am înșelat în această privință.

Așadar, am ajuns în posesia cărții într-un mod tot la fel de neașteptat – am câștigat un concurs pe De-ale Dianei, un blog fain pe care îl recomand, nu fiindcă am câștigat, ci fiindcă îl urmăresc de mult și are conținut bun. Romanul a așteptat o vreme pe raftul meu cu cărți necitite, care a ajuns destul de mare, între noi fie vorba, spuneam deci că a așteptat momentul oportun spre a fi citit, și acest moment a apărut într-un weekend de început de primăvară cu iz de iarnă veritabilă, printre fulgi de nea și vânturi reci.

Așadar, într-o vineri noapte, după miezul nopții, savuram deliciosul torent de cuvinte trasat pe paginile cărții de Monica Tonea, alături de o bere bună și de miracolul cerului de catifea midnight blue care se ghicea printre faldurile draperiei. Fiindcă, vedeți voi, scrierile Monicăi Tonea nu se pot desprinde de atmosferă, la care contribuie direct și intens. Drept urmare, nu vă recomand să citiți romanul pe fugă, în pauza de la serviciu sau în drum spre nu-știu-unde, decât dacă e un drum de atmosferă, făcut cu trenul, chit că bate ploaia în geam sau razele primăverii inundă lumea în azur și verde crud.

Povestea e relatată la persoana I de către Ilona, o femeie născută la țărm de mare, precum autoarea, dar și precum cea care vă povestește acum despre carte. Începutul m-a băgat în ceață, prin care încercam să deslușesc repere care să mă conducă spre firul principal al acțiunii. Mult nu a durat până să se întâmple asta, și astfel am reușit să compun pas cu pas povestea Ilonei, cea care și-a părăsit în prag de adolescență țara aflată sub comuniști, plecând cu ai săi să găsească un soare mai primitor tocmai în Franța. Acolo îl află, providențial, pe Sergiu, un adolescent de origine română care devine pilonul existenței sale. Toate acestea le vom afla însă mai târziu, din însemnările Ilonei.

sursa: pixabay

Autoarea începe prin a ne purta printr-o călătorie plină de culoare prin Europa, de la împrejurimile lacului Como și până înapoi în Franța, inghesuind într-o mașină pe Ilona, tânărul său însoțitor, Mattias și o sumedenie de întâmplări și amintiri, emoții descătușate de niște circumstanțe demne de piesele de teatru grecești. Pe Mattias și pe Sergiu ii leagă o conexiune de destin, iar intersectarea ambilor cu drumul Ilonei poate fi explicată atât prin noțiunea de soartă, cât și printr-un imbold lăuntric, provenind dintr-o asemănare percepută doar de subconsientul acesteia din urmă. Autoarea dizolvă aerul tragic într-o poveste de viață care ajunge să captiveze treptat, cu fiecare nouă descoperire și, mai ales, printr-o familiarizare cu Ilona, trăirile și perspectivele sale, care alcătuiesc unul dintre cele mai reușite portrete feminine descoperite de mine în ultima vreme, și nu numai, aș putea să adaug.

Pe lângă imaginea puternică a Ilonei, se remarcă și portretul, în absență, al lui Sergiu. De multe ori personajele absente au un impact la fel de mare în cadrul povestirii precum cele care animă cadrul desfășurării acțiunii. Mi-a plăcut ideea de a concentra într-o călătorie, în spațiul intim al unui autoturism încărcătura masivă de trăiri, bagajul sentimental pe care îl poartă cei doi, Ilona și Mattias, fiind în prim-plan. Cu toate aceste, autoarea nu se dezminte când vine vorba de descrieri. Te face să parcurgi drumul de întoarcere în Lille alături de cei doi, trăind efectiv fiecare traseu și fiecare oprire, senzațiile Ilonei și tot amalgamul sinestezic de care aminteam și în Piatră de hotar.

Prin tema aleasă, romanul m-a dus cu gândul către Françoise Sagan, dar stilul e sută la sută Monica Tonea, iar dacă nu l-ați descoperit încă, o spun fără niciun pic de exagerare, e musai să o faceți.

Roman de dragoste, psihologic, poveste de viață și, partea mea preferată, roman de atmosferă, Pasagerii vă va purta într-o călătorie în lumea unei iubiri deosebite. O metodă eficientă de a combate cenușiul vântos al unor zile de martie atât de încercate, în atâtea sensuri.

Propun să nu uităm de lecturi și nici de lucrurile simple care dau farmec și înțeles existenței, atâta timp cât putem. Este un alt mod de a merge înainte, iar drumul poate fi numai în această direcție.

Advertisement