Rezistența – Ștefan Ciocioi

Fac și eu ce pot și încerc să aduc în fața cititorilor propuneri de lectură faine, din genuri variate. Azi redistribui această recomandare – epic fantasy de calitate – de acum doi ani, având in vedere ca al treilea volum va fi lansat în curând. O serie și un nume care merită toată atenția.

adropofinspiration

Așteptam apariția acestui roman încă de când am terminat de citit primul volum, undeva cu mai bine de doi ani în urmă. Mi-a atras atenția încă de atunci și m-am mirat de ce nu s-a bucurat de o promovare mai bună, având în vedere potențialul foarte mare al acestei serii și stilul autorului, surprinzător de cizelat pentru un debut.

Dedicată celor care o așteptau cu nerăbdare, sunt cuvintele de pe prima pagină. Cu siguranță m-am numărat printre aceștia. 🙂

M-am bucurat să văd, în sfârșit,seria reluată de către o nouă editură și lansându-se această continuare a poveștii. Încă de când am început să citesc Rezistența, de Ștefan Ciocioi, mi-am reamintit rapid atmosfera creată de tânărul autor în prima parte, iar ce a urmat a fost foarte satisfăcător ca experiență de lectură, mai ales pentru un fan fantasy, cum mă declar.

Vă amintesc că am prezentat primul volum

View original post 643 more words

Secretele Nordului – O.G. Arion

  Dragilor, iubitori de cărți și mai ales de povești epice! Noi, cei care iubim cărțile fantasy ne simțim adesea destul de frustrați de faptul că se publică relativ puțin în România, față de marea piață de limba engleză, iar atunci când se publică, se face cu greu, se abandonează serii, trec ani între un … Continue reading Secretele Nordului – O.G. Arion

The English Game

Nu am făcut niciodată un secret din faptul că sunt microbistă, ca să folosesc un termen puțin învechit, dar încă folosit. 😀 Din când în când, mai postez și aici câte un articol unde scriu despre fotbal, dar și alte sporturi care îmi plac. De data aceasta, am ales să vă spun câte ceva despre … Continue reading The English Game

The Snack Thief – Andrea Camilleri

 The Inspector Montalbano series, which has sold over sixty-five million copies worldwide, has been translated into thirty-two languages and was adapted for Italian television, screened on BBC4. - Pan Macmillan, panmacmillan.com O să ziceți: iar Montalbano? Iar Montalbano. De fapt, mai vreau Montalbano, dar va trebui să mă străduiesc să îl găsesc în engleză, deja am … Continue reading The Snack Thief – Andrea Camilleri

Focuri de primăvară – Lucian Blaga

sursa: Pixabay Îngânând prin văi tăria sună ramul, sună glia. Focuri ard, albastre ruguri, Pomii simt dureri de muguri.   Prinși de duhul înverzirii prin grădini ne-nsuflețim. Pe măsura-naltă-a firii gândul ni-l dezmărginim.   Ce-am uitat, aprindem iară. Sub veșminte ne ghicim. Căutăm în primăvară un tărâm ce-l bănuim.   Căutăm pământul, unde mitic să … Continue reading Focuri de primăvară – Lucian Blaga

De gustibus: povești și rețete savuroase – Daria Logofătu

Hello, dragilor! N-am mai postat de mult pe De gustibus, e vremea pentru o nouă invitație la lectură și... la masă! Dacă vreți să vă bucurați de niște propuneri excelente pentru lectură și o rețetă delicioasă, ați ajuns la fix. Astăzi o am ca invitată pe Daria Logofătu, o tânără autoare care a debutat anul … Continue reading De gustibus: povești și rețete savuroase – Daria Logofătu

Casa de la Marginea Nopții – Catherine Banner

O lectura deosebita, de care va reamintesc astazi.

adropofinspiration

Casa de la Marginea Noptii

Tocmai am terminat de citit o carte deosebită, care mi-a plăcut mult și pe vreau neapărat să v-o recomand, “Casa de la Marginea Nopții“, de Catherine Banner.

Am pus ochii pe această carte după ce am citit recenzia minunată scrisă de Oli, pe Delicatese literare. Această recenzie, precum și coperta, m-au atras foarte mult, am simțit că va fi pe placul meu și așa a și fost.

Acțiunea se desfășoară pe o insulă de lângă coasta Siciliei, numită Castellamare, de-a lungul unui întreg secol. În 1914, doctorul Amedeo Espositodottore condotto, fără soție sau copii, sosește pe țărmurile insulei, în mijlocul sărbătorii Sfintei Agata. Un copil abandonat care fusese crescut la Florența, fusese suficient de ambițios să facă Medicina și suficient de norocos să aibă drept protector un doctor, un fel de tată adoptiv. Sosește, așadar, după cum vă spuneam, pe insulă, fiind…

View original post 943 more words