Evening Class – Maeve Binchy

Am simțit deodată nevoia să schimb registrul de lectură, nu neapărat într-o zonă romance, siropoasă în niciun caz, dar într-o zonă a poveștilor de viață cu bune și cu rele, fără emfază pe dramatism. Am făcut o foarte bună alegere luând de pe raft acest roman scris de autoarea irlandeză Maeve Binchy, pe care l-am cumpărat acum destulă vreme de la un anticariat online, la un preț foarte bun.

Așa cum spune și titlul, povestea se învârte în jurul unei ore de italiană la seral, dar mai ales în jurul participanților la aceasta, fie ei organizatorii, fie studenții. Ca să fiu mai exactă, nu vorbim de o simplă oră de limba italiană, ci de un curs intensiv care cuprinde limba, cultura, stil de viață italian. Cum a ajuns o astfel de oră să fie ținută la unul dintre liceele sărace, de cartier, din Dublinul anilor ’90? Printr-un cumul de factori și de întâmplări.

Romanul se compune din mai multe părți, fiecare descriind istoricul și parcursul celor implicați, iar Maeve Binchy face acest lucru cu un remarcabil și fermecător talent de povestitoare. Poate provine dintr-o tradiție, din acei vestiți seanchaithe din vremurile vechi, nu știu să vă zic, însă lectura se leagă atât de bine, natural și plăcut încât este o veritabilă încântare.

Aidan Dunne este profesor de latină la liceul Mountainview. După ani de profesorat, speră să devină director, la retragerea domnului Walsh, însă se vede înlocuit cu boemul său coleg Tony O’Brien, un burlac iubitor de femei și de viață. Prins într-o căsătorie banală, cu două fete deja majore, Aidan e din ce în ce mai abătut, până când noul director îi aprobă proiectul cu orele de seară, din motive de el știute (și de noi, cititorii).

Nora a plecat când era tânără cu iubirea vieții ei, sicilianul Mario, deși știa că acesta nu se va căsători niciodată cu ea, promis fiind Gabriellei. A trăit 26 de ani în Annunziata, un mic orășel sicilian, până la moartea într-un accident a acestuia. Familia tradiționalistă a Norei, cunoscută de toată lumea drept Signora, a tratat-o ani și ani ca pe o paria, dar acum ar avea nevoie de ea. Signora se întoarce în Irlanda, dar refuză să se pună la dispoziția celor care nu i-au scris un cuvânt atâția ani și își caută de lucru. La aproape 50 de ani, e dificil să găsească ceva, însă providența face restul: e nevoie de cineva care să predea orele de italiană de la cursul seral organizat de Aidan.

Astfel începe marea aventură a acestor cursuri, frecventate de multă lume foarte diferită, femei și bărbați, mai tineri și mai bătrâni, săraci sau avuți, fiecare cu povestea lui, excelent surprinsă de către autoare, în fiecare caz în parte. Poveștile pun accentul pe viață personală și emoțională a fiecăruia dintre cei menționați, iar autoarea reușește de minune să le combine într-o frescă din ce în ce mai amplă. Așa cum spuneam și mai sus, tabloul este nuanțat, nu un alb-negru sau un gri tern, nu doar din realizări și drame, ci dintr-un amestec cât de poate de firesc, ca în viață, ce să mai. Mesajul e clar – lucrurile se așază, până la urmă, pentru fiecare. Nu avem sfinți și malefici, avem oameni obișnuiți, cu necazurile și bucuriile lor, cu alegerile lor.

Cartea emană un aer de echilibru, de optimism poate ar spune unii, întrucât, deși eroii cărții trec prin momente mai grele uneori, acționând just reușesc să treacă peste toate. Nu doar atât, dar ajung și să creeze legături, să se bucure de viață și să învețe ceva nou.

Consider acest gen de roman mai potrivit decât multe cărți motivaționale, prin felul în care autoarea reușește să ne conecteze cu fiecare personaj în parte, cu povestea lui și ce putem învăța din toate acestea.

Dincolo de toate aceste aspecte, pe care le veți descoperi singuri dacă veți citi acest roman fain, nu pot să înțeleg de ce o carte ca aceasta nu este tradusă și publicată și la noi. De fapt, am căutat cărțile semnate de Maeve Binchy care au fost traduse în română și am găsit doar vreo șapte sau opt titluri, care nu au mai fost reeditate și se găsesc cu chiu, cu vai prin anticariate sau la particulari. Poate motivul este că vorbim de o carte destul de voluminoasă, în acest caz anume, care ar fi prea groasă pentru a fi rentabilă publicarea în română, altfel nu-mi explic. Exemplarul meu este cartonat, format mare, dar foarte bine conservat, după părerea mea, pentru o carte apărută în 1996. E mare păcat că o carte ca aceasta nu poate fi citită și de cei care nu cunosc limba engleză suficient pentru a putea face acest lucru.

Oricum, dacă v-a tentat ce am scris aici și obișnuiți să citiți în engleză, nu ezitați să cumpărați romanul, îl găsiți la anticariatele online la un preț foarte bun. Bineînțeles că îl puteți achiziționa și nou, dar prețul este pe măsură, nu că nu ar merita. Eu am mai comandat ceva de Maeve Binchy, pur și simplu mi-a plăcut prea mult, tot carte veche. Îmi plac cărțile noi la fel de mult ca oricui, presupun, mirosul acela de proaspăt tipărit, dar nu trebuie să uităm că astfel nu doar economisim, ci și lăsăm aceste cărți apărute mai demult să reintre în circuit, ceea ce e frumos și ecologic. În plus, cărțile vechi au farmecul lor incontestabil.

Acestea fiind zise, vă urez în continuare lecturi cât mai plăcute și inspirate și vă adresez următoarea întrebare: care este cea mai recentă achiziție de la un anticariat, fie el fizic sau online? Aștept cu interes răspunsurile în comentarii.

Spor la citit!

Advertisement