Nu îmi place poezia – Emil Călinescu (Guest Post)

art by Eustache le Sueur

Astăzi are loc un fel de premieră aici, anume inaugurez categoria guest posts. Bineînțeles că am mai avut invitați, dintre bunii oameni care aduc preparate gustoase și ne fac poftă de mâncare, bloggerii iscusiți și autorii savuroși. Acum însă am primit câteva propuneri de guest posts clasice, așa cum fac bloggerii ca la carte și am zis: de ce nu?

Doamnelor și domnilor, Emil Călinescu!

 

sursa foto – arhiva personală Emil Călinescu

Voiam să scriu de mult timp de ce nu îmi place poezia. Este un mix periculos atât educațional (sechele din școală), cât și personal.

Nu îmi place poezia din cauza școlii, care m-a făcut să fug de ea. Țin minte că la bac, la proba orală, aflasem că pe catedră subiectele din stânga profesorului sunt de poezie, iar cele din dreapta sunt de proză. Când ajung în sală mă duc în dreapta de tot. Mă întreabă una dintre supraveghetoare unde mă duc, la care răspunsul meu a venit prompt: Să trag un subiect.

De ce evităm poezia? De ce nu-mi doream să-mi pice așa ceva? Păi, simplu: la poezie trebuia să dai citate, trebuia să o ții minte. Evident că nu știam citate din nimic, mai ales din Eminescu.

Nu îmi place poezia pentru că este exact ce nu-mi doresc de la un text literar. Eu vreau un text alert, cu puține descrieri, cu puține trăiri. Și, dacă se poate, deloc romantic. Poezia este fix opusul.

Nu îmi place poezia contemporană, cu vers alb. O consider un mix nefericit între poezie și proză: ia ce e greșit din ambele, rezultatul fiind unul incert.

Nu îmi place poezia pentru că cel mai mare poet român din toate timpurile este Eminescu. Tot trauma din școală, evident. Toate profele mele de română (în școala generală am avut una la clasă și alte 2, pe rând, la meditație, iar în liceu am avut 3 profe în 4 ani, fără să mai fac meditații) îl idolatrizau pe Eminescu. Țin minte că ultima dintre profe mi-a spus-o clar: Călinescule, la alți poeți mai făceai gălăgie, mai comentai, mai făceai glume. Să știi că la Eminescu nu-ți permit!

Și ca să vedeți cât ghinion am avut în viață, am ajuns la facultatea de sociologie unde erau profesori care-l considerau pe Eminescu ca fiind … sociolog. Sociologie eminesciană, că nu era de ajuns idolatria față de poezia eminesciană. S-o iau razna și nu altceva!

Chiar și acum tresar când dau de Eminescu prin spectacolele teatrale. Prea multe traume școlare am trăit din cauza lui.

Mi-au plăcut, totuși, două cărți de poezie scrise de 2 persoane pe care le cunosc. Poezia cunoscuților o diger, fără să o pot considera printre lecturile mele preferate. Poate dacă aș cunoaște mai mulți poeți mi-ar plăcea mai mult.

Poate dacă în școală aș fi studiat poeziile lui Adrian Păunescu, Mircea Dinescu ori Gellu Naum aș fi iubit mai mult poezia. Dar n-am cum să iubesc poezia atât timp cât la clasă studiam Arghezi, Eminescu, Bacovia ori Alexandru Macedonski. Pe Bacovia nu prea ai cum să-l iubești atât timp cât nici măcar el nu se iubea.

Dacă poezia înseamnă muzică, da, îmi place. Ca orice om, ascult muzică, știu versuri pe de rost. Însă, pentru mine, muzica e muzică, unde oricum punctul principal de interes este linia melodică și nu versurile, iar poezia e poezie. De fapt, simplul fapt că am pus linia melodică deasupra versurilor, ca importantă zic, e un semn că nu prea valorizez poezia.

Da, sunt capabil să ascult o melodie chiar dacă nu-s de acord cu versurile ei. Pur și simplu îmi place cum sună. Așa cum filmul este întâi și întâi o experiență vizuală, la fel și muzica este întâi și întâi o experiență auditivă. Sunt multe melodii pe care le opresc după 5 secunde, înainte să aud vreun vers, pentru că instrumentalul mă zgârie pe creier. Mă rog, pe neuronul meu cel unic și blond.

Nu pot să închei fără să spun ceva esențial: eu nu vreau să conving pe nimeni. Nu pot spune „sper că v-am convins de ce nu îmi place poezia”. Nici măcar nu mă justific, nu trebuie să dau socoteală nimănui. Eu vreau să arăt altceva cu acest articol: că nu e nicio rușine să îți placă ori să NU îți placă ceva. Dându-mă pe mine exemplu, eu cred că vor ieși și alții la iveală, oameni care nu au curajul să recunoască.

Așadar, Emil Călinescu sunt eu, am 11 bloguri, scriu mult pe ele, dar îi înnebunesc și pe alții cu articole pe blogurile lor, și NU îmi place poezia. Link-urile blogurilor le găsiți pe parcursul acestui articol (nu pe toate, evident).

Advertisement