Din ce este făcut un măr? – Amos Oz

Din ce este făcut un măr? de Amos Oz, cea mai recentă lectură. Încep prin a spune că nu l-am mai citit pe Amos Oz anterior. Vă puteți întreba: bine, și atunci de ce ai ales această carte de nonficțiune, dacă nu l-ai citit? Poate tocmai de aceea, nu știu să zic exact. Ideea este că am citit sinopsisul și m-am simțit interesată, pur și simplu. Un dialog onest, deschis între un scriitor apreciat și editoarea lui? N-avea cum să fie ceva banal. Și n-a fost.

Am mai zis-o, citesc rar nonficțiune. Pot să îmi extrag motivaționalele și dezvoltarea personală din ficțiune foarte bine, însă îmi plac în mod deosebit memoriile, biografiile. Îmi place să văd cum au abordat alții provocările apărute în cale, cum se raportează la lume, ce au de zis.

În această carte, Amos Oz vorbește foarte deschis atât despre viața lui, cât și despre chestiuni socotite nu atât tabu, cât mai degrabă controversate în societatea noastră – corectitudine politică, erotism, feminism, modul cum acestea se reflectă în literatură. În același timp, privește în urmă la toate cele prin care a trecut și cum l-au transformat în omul de la momentul discuțiilor, fiindcă sunt mai degrabă discuții purtate de-a lungul timpului și adunate într-o carte, decât un interviu clasic.

„Să luăm, de exemplu, un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă, soare, un pom și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu nimic din toate astea. E făcut din ele, dar nu seamănă cu ele. Așa e și cu povestea, ea e făcută desigur dintr-o sumă de întâlniri, și experiențe, și ascultări.”

La fel și omul, nu?

Mi-a plăcut foarte mult privirea, atât cea de ansamblu cât și cea detaliată, pe care o aruncă asupra operelor sale. Vorbește despre felul în care au fost scrise romanele, cum au fost receptate de către cititori, dar și de critici, ce impact au avut (sau nu) aceste reacții asupra sa, ceea ce este întotdeauna interesant de știut despre un autor. Cu siguranță, acum pot să spicuiesc niște titluri semnate Amos Oz pe care vreau să le citesc, pe unele chiar pusesem ochii dinainte. Cititorii devotați lui vor aprecia, în mod sigur, poate chiar mai mult, toate aceste dezvăluiri, care le vor aduce mai aproape omul Amos Oz.

„Ceea ce spui trezește în mine un anumit optimism, poate o speranță aproape mistică în faptul că și în viitor o să se întâmple ceea ce s-a întâmplat de-a lungul multor generații, dinainte de a există critica literară. Omul o să citească o carte și o să-i spună altui om: Merită să citești. Asta se va întâmpla. E exact ceea ce se întâmplă și acum. Eu cred că majoritatea oamenilor se duc și cumpără cărți din librării nu pentru că au citit un articol în ziar, ci pentru că cineva în al cărui sau al cărei gust au încredere le-a spus: Trebuie neapărat să citești cartea asta. Neapărat. Așa a fost și așa va rămâne.”

Plecat de acasă la 14 ani ca să trăiască într-un kibbutz, el are multe de povestit: despre el însuși, viață, societate, familie, relații. Toate învăluite mereu în aura scriitorului, din care își extrage seva și un scop, ceva mai mult decât simpla supraviețuire. Această carte a avut și un rol educativ pentru mine. Deși am mai citit cărți scrise de israelieni unde erau pomenite kibbutzurile, recunosc că nu știam prea multe despre acestea, ci numai informații pasagere. Cu această ocazie, am putut avea o perspectivă din interior, aceea a locuitorului din kibbutz, venit, e drept, din afară, dar rămas acolo mai bine de treizeci de ani, întâi un adolescent care nu se potrivea în schema băieților bronzați și sportivi, apoi tânărul care se ascundea ca să scrie, dar și soțul și tatăl de familie care preda, muncea la câmp și lupta pentru timpul lui de scriitor. Cum a plecat, până la urmă, din kibbutz și de ce. Cum a fost să o ia de la capăt, la 47 de ani. Cum l-au modelat toate acestea, cum au evoluat scrierile sale, ce tabieturi și-a format.

Din ce este făcut un măr? este o carte care te pune în dialog cu tine însuți, fie că ai, fie că nu veleități artistice. Dacă ai, probabil chiar mai mult. E reconfortant să citești aceste dialoguri, aceste mărturisiri din care transpare experiența acumulată, acea onestitate a omului ajuns într-un anumit punct, un punct de belvedere în viața sa, de unde poate să analizeze lucrurile mult mai nepărtinitor, dar fără victimizare inutilă sau dramatism. Alt lucru care mi-a plăcut mult este felul în care vorbește despre experiența de profesor de liceu și, mai apoi, la universitate. A preda literatură este ceva cu siguranță deosebit de orice altceva, în afară poate de domeniul altor arte, iar felul în care este făcut acest lucru este de importanță maximă pentru auditoriu. Un profesor ca Amos Oz te poate face să gândești, să tragi concluzii, să te ghideze într-un mod coerent, dar și plăcut, înspre scopul de a studia literatură, înspre acea îmbogățire, că tot vorbeam de dezvoltare personală, care vine din contactul cu cărțile.

Sinceritate, transparență. Inteligență. Umor fin. Asumare. Iată câteva cuvinte care îmi trec prin minte acum, cu gândul la această lectură. Eu o recomand, atât celor ca mine, care nu l-au descoperit încă pe scriitor prin intermediul operelor sale, cât și celor care i-au citit creațiile, dar vor și o altă perspectivă, mult mai directă. Nu vor fi dezamăgiți. Am strecurat aici doar câteva citate, dar vă spun cu mâna pe inimă că îmi vine să citez din plin, ceea ce eu, de regulă, nu fac. Poate citatele alese de mine nici măcar nu sunt cele mai cele din această carte, fără îndoială că am găsit o mulțime care m-au uns la suflet, dar vă las pe dumneavoastră să le descoperiți.

Spor la citit! ❤

„Poate că un scriitor sau o scriitoare reușesc să scrie despre oameni mai senzuali decât ei înșiși. Despre oameni care suferă mai mult, care sunt mai urâți sau mai frumoși, mai bogați sau mai săraci. Dar nici un scriitor, nici o scriitoare nu poate scrie despre un om mai inteligent decât el însuși, și nici despre un personaj cu un simt al umorului mai fin decât al său. Și astea sunt granițele mele. Poate că la asta mă refeream! Nu sunt în stare să scriu despre un personaj mai deștept decât mine, și nici despre un personaj care are mai mult umor decât mine. Nicicum nu pot. Mai rău? Categoric. Mai flămând? Mai sătul? Mai emotiv? Mai libidinos? Mai bătrân? Mai tânăr decât mine? Asta – da. Asta am făcut nu o dată. Dar mai isteț sau mai amuzant decât mine – cum ar fi posibil?”

Advertisement