Eurovision etc.

De obicei nu scriu despre subiecte considerate „fierbinți”, dar acum parcă mă îndeamnă inima să o fac. Eurovisionul a fost mereu un subiect fierbinte, stârnește întotdeauna vâlvă și controverse, indiferent de rezultate, cineva va fi nedreptățit, cineva avantajat, se vor arăta jocurile obișnuite și învârtelile politice- – ăia cu ăia și nu cu ăilalți etc. Despre asta nu o să zic multe, fiindcă are cine – vuiește presa, retelele de socializare, blogurile. Despre ce s-a petrecut cu voturile juriilor din șase țări, printre care și Romania, nu mai zic, e de râsul curcilor, ca în filmele cu proști. E halucinant de-a dreptul.Vreau să zic câte ceva despre concurs în sine, despre cum văd eu toată această treabă, în mare.

Nu cred că Eurovisionul este un concurs în care să descoperi cine știe ce hituri, din acelea pe care le pui pe repeat sau le asculți și după ani și ani. De fapt, din toate cântecele prezente de-a lungul vremii, pe marea majoritate le-am uitat de cum le-am auzit. Am încercat să fac un exercițiu legat de ce cântece mi-au rămas în minte și am ascultat ulterior, și prea multe nu-s. S-ar putea să-mi scape câte ceva acum, la cald, însă fac o încercare. Aș aminti pe Toto Cutugno cu Insieme, chiar dacă are altele mult mai bune, totuși a fost o piesă, Bandido a surorilor Salazar (Azucar Moreno), excelentă, poate cea mai bună, dar din păcate nu a câștigat; mă duce gândul la Euphoria suedezei Loreen sau la Fairytale a lui Alexander Rybak, la Lordi cu Hard Rock Hallelujah, iar dintre ai noștri super piesa Playing with Fire, cântată de Paula și Ovi, care trebuia să câștige (n-am înțeles nici până azi de ce a câștigat Germania, n-avea nici sare, nici piper piesa lor) sau Luminița Anghel cu Sistem.

Oricum, un lucru e cert: Eurovisioul nu e fabrică de hituri.

Eurovisionul este un concurs legat mai degrabă de trenduri, de tendințe, dacă vreți, atât politice cât și artistice. Se prezintă diverse stiluri și idei, e interesant de urmărit din acest punct de vedere. Ca iubitor al muzicii nu sunt foarte multe de văzut, cu unele excepții. Mai pot adăuga la cântecele de mai sus Wild Dances, a Ruslanei, sau chiar piesa lui Sertab Everyway That I Can, iar dacă mergem în trecut bifăm câștigători precum ABBA sau Celine Dion.

În fiecare an, se trezesc contestatarii concursului – că e politic, că e măsluit, că e așa și pe dincolo. De parcă s-ar aștepta să fie fabrică de hituri și alta nu, sau să fie șanse egale. Nu cred că Australia participă pentru asta, de exemplu, mă îndoiesc că are șanse prea mari să câștige. 😀

Pentru că sâmbătă seară nu aveam ceva mai bun de urmărit – în sensul în care nu juca Lazio, nici Rapid și nu era vreo cursă de Formula 1 – am zis să urmăresc și eu concursul.

Da, Eurovisionul stârnește reacții. M-am așteptat ca anul acesta să câștige Ucraina, înainte să le ascult piesa, nu pot să zic că sunt de acord cu această manieră de a vota, fiindcă eu cred că politica nu trebuie să se amestece în artă și în sport. Cu toate acestea, spre marea mea surpriză, piesa mi-a plăcut. Nu e mama pieselor, dar e bună și are acele elemente care îmi plac mie, e o chestiune de gusturi. Favorita mea a fost clar Moldova, nu din motive politice (eu și politica suntem pe căi paralele), ci fiindcă ii ascult pe zdubi de vreo douăj’ de ani și piesa asta e foarte tare. Și celelalte cu care au participat altădată au fost bune, dar asta e cea mai cea. O voi adăuga cu siguranță între piesele memorabile (din punctul meu de vedere) menționate anterior. Nu neg că are și mesaj, cu atât mai bine. Cred ca juriul, ca mai toate juriile de cultură (?) din lumea asta au un băț vârât undeva. Mă scuzați, dar nu văd cum altfel să le dai note așa mici cu așa cântec și moment artistic. Votul publicului însă, din fericire, i-a îndreptat în direcția corectă și, probabil, pe vreme de pace, ar fi câștigat. Deși juriul, meh…

M-am așteptat ca România să iasă undeva în top 10, chiar m-am mirat că nu a fost așa, mai ales privind votul publicului. Probabil mulți din diaspora i-au preferat pe băieții de peste Prut, cu o piesă și o prezență scenică superioară. Totuși, nici piesa României nu a fost rea, de această dată. Merita, zic eu, o clasare în top 10. Podiumul? Nu prea era de podium, să recunoaștem.

UK au avut ceva bun anul acesta – mai rar la ei, în ultima vreme. Spania era să dea lovitura cu un reggaeton catchy, o artistă plină de carismă și curajul de a aduce ceva comercial. Bravo lor! Uneori reproșez Eurovisionului că parcă e un concurs de premii literare pretențioase, câștigă ori ceva fără sare și piper, ceva cuminte și simbolic, bla bla, ba ceva care șochează – vezi Conchita Wurst. Whatever.

Revenind la concursul din acest weekend, n-am înțeles cum de au ajuns Suedia și Serbia așa sus. Mie piesele lor nu mi-au spus absolut nimic. E un mister, dar știți voi cum e cu gusturile – și voturile geopolitice, dar totuși. Mie mi-a plăcut, de exemplu, piesa cehilor mult mai mult.

Am stat puțin să privesc obiectiv, și cred că, și aici mă refer strict la gustul meu muzical – fără alte interferențe – dacă nu ar fi fost situația din prezent Ucraina tot ar fi meritat un loc pe podium. Cum aș fi văzut eu top 5? Cam așa:

Moldova

Ucraina

Spania

UK

Cehia (sau Cehia, UK)

Îmi plac italienii, de obicei, dar piesa lor nu mi-a inspirat nimic acum. Australianul? Parcă era Fuego cu iașmac. Mi-au plăcut în schimb aparițiile scenice ale participanților (cu mici excepții) și modul în care italienii știu să își promoveze țara și turismul. Jos pălăria! Poate voi scrie, la un moment dat, ceva și pe acest subiect, la rubrica reflecții, care uneori ar trebui numită cârcoteli, dar de. Pe lângă recomandări, mai prezint și câte ceva mai înțepător, să nu zică dragii de critici că e totul doar roz bonbon aici pe blog, artă, poezie, cărți bune, din astea. Că astea nu fac rating, știm și noi.

Acum, dincolo de nemulțumirile perpetue legate de concurs, din punct de vedere strict muzical, care au fost favoriții voștri la această ediție? Și care ar fi favoriții all-time ai concursului?