Couscous cu ton

 

Am încercat în weekend o rețetă pe care v-o propun astăzi și dumneavoastră, în caz că vreți ceva rapid, gustos și sățios. Nu mai zic spornic, din cantitățile pe care vi le zic ies 4-6 porții (depinde de ce înțelege fiecare prin porție). 🙂

Drept urmare, baza pentru acest preparat este couscous. Eu am cumpărat unul bun de la Panzani (nu e advertorial, dar mi-a plăcut produsul și cred că e important să avem un couscous bun ca să iasă bine treaba). Am măsurat 300 de grame, l-am pus într-un bol încăpător și am turnat deasupra 300 ml apă fierbinte, conform indicațiilor de pe ambalaj. Mi s-a părut că e cam puțină apă și am mai turnat niște apă fierbinte așa, din ochi. L-am acoperit și l-am lăsat cam 10 minute, după care l-am amestecat să-l aerez și am turnat și o lingură de ulei extravirgin de măsline, plus sare, pe care uitasem să o pun de prima dată (nu procedați ca mine!).

Peste el am adăugat 2 cutii de ton în suc propriu, vreo două roșii tăiate cubulețe, o cutie de porumb dulce și ceapă verde tocată mărunt, sare și piper. Am amestecat și a ieșit ceva wow. Mi s-a părut destul de acrișor și așa, de la roșii, dar cine vrea mai poate pune zeamă de lămâie, plus măsline, capere sau orice altceva vă surâde ideea.

Eu nu pot decât să spun că e foarte bun și se face repede, în plus nu trebuie să robotiti lângă plită sau cuptor. Dacă vreți să faceți mai puțin, înjumătățiți ingredientele, în special couscous, folosiți numai o conservă de ton și una mică de porumb, iar restul, după gust.

Sper că v-a plăcut ideea de azi, o săptămână excelentă și poftă bună!  

21 thoughts on “Couscous cu ton

  1. Nici eu nu știam de cușcușul ăsta. Mulțumiri pentru „reclamă” 🙂
    Voi testa și eu rețeta, fiindcă îmi plac pastele cu ton și știu că-mi va plăcea mult ce va ieși.
    Îți mulțumesc, Ana!! ❤

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.