Elevul și bătrânul ospătar

sursa: flickr

La început de săptămână, înainte să te apuci de treabă,mai arunci un ochi pe febeul nostru cel de toate zilele. Uneori te mai lovești, pe lângă pozele frumoase cu cafele și peisaje atât de detestate de elitiști, de fel și fel de argumente și contraargumente. 😀 În fapt, de multă lume dornică să își dea cu părerea dintru bunul început al săptămânii, ca lucrurile să meargă șnur. Recunosc, mea culpa, am procedat la fel și n-am rezistat să nu plantez două comentarii, câte unul pentru fiecare subiect. Am hotărât să le dezvolt aici, că acolo e bine să fii bref și atât.

Subiectul I

Că cum, că de ce elevii vor să fie reprezentați în consiliile școlilor? Că mucoșii ăștia trebuie să-și vadă de învățat, nu de din astea, loazele, pușlamalele… Că noi, pe vremea noastră… Știți voi. (Noi eram înjurați, umiliți, dați afară din clase, pălmuiți, bătuți cu linia, trași de păr, unii chiar dați cu capul de tablă… și uite ce oameni falnici am ajuns… ) Că elevii nu învață, nu citesc.

Bun! Recomand celor care nu știu ce și cum și cred că e ceva inventat tocmai acum de români să supere pe distinșii domni și doamne de vârstă mijlocie din România – așa ceva, elevi în consiliile de administrație – să se documenteze mai bine pe subiect. Iată un loc de unde ar putea să-și înceapă studiul: https://soundout.org/2015/04/22/historical-student-involvement-bibliography/ majoritatea lucrărilor citate datează din 1970, deci cam de acum 50 de ani.

Dacă însă nu doresc ceva exhaustiv, atunci pot citi cartea lui François Bégaudeau și să vadă că, în Franța, acum aproape douăzeci de ani, într-o școală de periferie, atenție, erau copii în consiliul școlii. Da, da, acolo, la imigranți.

În anul de grație 2022, în România, majoritatea celor care comentau erau cu totul împotriva dreptului elevilor de a fi reprezentați în școli. (Nu discut aici calitatea acestei reprezentări sau eventualele mișmașuri specifice oricărui consiliu, indiferent de componență). Copiii trebuie să învețe, nu să ia decizii care privesc viitorul lor. Asta ar mai lipsi! Noi, adulții, suntem cei mai îndreptățiți să o facem, mai ales că noi învățam, citeam, nu ca ăștia din ziua de azi. Păcat că aceste verbe se conjugă la imperfect, fiindcă, ghiciți ce? Pe ce loc suntem noi la consum de carte, în Europa? Hmmm? Se pare că toată iubirea asta de lectură și de cultivare a rămas în trecut. Ori de vină or fi tot loazele și pușlamalele astea tinere care stau pe tiktok în loc să citească și să ne salveze de acest loc penibil. O să iau la puricat subiectul mai pe larg cu altă ocazie, fiindcă vreau să trec la…

Subiectul II

Pornit de la o discuție legată de atitudinea unor angajați ai unei pizzerii care s-au apucat să noteze fetele care treceau pe acolo, stârnind un val de indignare. Nu despre asta vreau să discut, fiindcă chiar nu cred că e un subiect de dezbătut, ăsta. Cel mai probabil o idee care s-a vrut amuzantă până n-a mai fost, văzută pe undeva prin afară și pusă în practică în stil neaoș. În fine, să lăsăm asta. Discuția s-a întins către chelneri, cumva, iar o opinie era cea legată de o părere proastă despre un chelner de 60 de ani, fiindcă n-a vrut să progreseze, în comparație cu un tânăr de 21 de ani, care muncește să-și plătească facultatea.

Bun! Și ne mai mirăm că nu avem servicii bune, servicii decente, nu mai zic de servicii extra. Unul dintre motive este acesta: societatea noastră mioritică este orientată spre poziții, posturi, etichete, titluri, medalii, naiba să le ia pe toate. Tânărul necalificat care lucrează ca ospătar, deși de multe ori nu prea știe cu ce se mănâncă această meserie, are scuza că face o facultate. Cum o face, ce fel de profesionist va fi, nu se știe. Important e că vrea să progreseze. Un om de 60 de ani care, de multe ori, practică aproape de impecabil o meserie, n-a vrut să progreseze, dom’le! El doar a bătut pasul pe loc. Ce contează că oferă servicii de notă maximă. Nu vrea să progreseze!

În primul rând, a fi lucrător în industria ospitalității nu e floare la ureche. A fi lucrător bun, adică. Că piața muncii de aici a fost invadată în ultimii ani de necalificați, fiindcă mulți dintre ceilalți au întins-o peste hotare, nu înseamnă că acești ultimi mohicani rămași, indiferent dacă au 30, 40 sau 60 de ani, nu trebuie tratați cu tot respectul și cu toată considerația.

Dacă vezi un tip (sau tipă) de peste 50 de ani că lucrează excelent pe sală, în bucătărie sau în altă parte și nu are o poziție mai înaltă, nu e de vină angajatul, ci angajatorul care nu știe să dea acestor oameni poziția pe care valoarea lor o implică. Acesta mai e unul dintre motivele pentru care mulți pleacă în străinătate, în afară de bani. Recunoașterea muncii, a experienței. Faptul că, fiind bun, ești apreciat, urci în ierarhie în mod natural. Nu pe pile. Nu pe pupincurism. Nu că n-o fi și în alte părți, dar nu la nivelul de la noi.

Deci, în concluzie, vrem servicii bune, dar nu vrem să arătăm și apreciere pentru ele. Perpetuăm mentalitatea învechită că munca de birou e pentru domni și doamne, iar cei care lucrează muncă fizică sunt, automat, niște cetățeni de categoria a doua, care nu vor să progreseze (sic!) A progresa nu înseamnă, se pare, să îți faci meseria pentru care te-ai pregătit cât mai bine, ci a avea niscaiva diplome, titluri, funcții, repet, naiba să le ia. Apoi spumegăm că politicienii sunt de cacao, că primarul matematician nu dă apă caldă etc. Că în România sunt fabrici de diplome. Că elevii! Elevii sunt de vină pentru toate!

Acum, să zâmbim.

🙂

Advertisement

10 thoughts on “Elevul și bătrânul ospătar

  1. Am zîmbit întruna :)) și cu niscaiva nervi, ce-i drept. Nu mai intru în amănunte la subiectul I, părerea mea e publică de mult. Pînă n-o să i se dea elevului ce e al elevului, n-o să fie bine, orice-ar face.
    La II… am văzut eu ceva la Emil și m-am crucit, dar n-am dezvoltat nicăieri… De cînd e o știre că niște băieți comentează gagicile care trec pe lîngă ei?????
    În schimb, partea a doua a subiectului II, da… ăla chiar e un subiect. Păcat că nu pentru aleși și decidenți… Documentîndu-mă ieri pentru cartea mea despre școli, tocmai am aflat că ceea ce părea o glumă (examene proprii ale colegiilor de top) se îngroașă rău. Și-au făcut deja Alianța colegiilor centenare, chiar dacă multe n-au nici cei 75 de ani legali de ființare, ca să fie colegii…
    Deci – no chance.

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.