Iubit de împrumut – Kasie West

Cei care mă citiți constant știți că nu prea mă dau în vânt după YA. Ei bine, la o prima vedere, romanul Iubit de împrumut, de Kasie West, ar putea fi încadrat în categoria ya romance, dar eu mai degrabă l-aș numi roman pentru adolescenți. Care e diferența? Eu zic că e una substanțială. Majoritatea romanelor YA citite de mine (nu foarte multe, deci e doar părerea mea de cititor ocazional, nicicum expert) se bazează foarte mult pe sexualitate și dramă. Personajele sunt, de regulă, tineri aflați la facultate sau, în fine, în jurul vârstei de 20 de ani. Cele pentru adolescenți se axează mai mult pe sentimente și pe descoperirea de sine, specifică vârstei.

După ce am citit P.S. Îmi placi, de aceeași autoare, m-am convins că romanele sale pot constitui o lectură plăcută și relaxantă. Eu chiar mă bucur atunci când, printre obișnuitele mele lecturi mai aprige, pot să introduc și așa ceva, doar că, de cele mai multe ori, e greu să găsesc ceva pe gustul meu. Ori conține romance prea siropos, ori hormonii urlă în protagoniști mai rău ca vântul de stepă, ori drama e atât de exagerată că îmi vine să urlu eu ca vântul de stepă. Mă rog, ați prins ideea.

Iubit de împrumut, ca și P.S. Îmi placi, are în centru viața unor liceeni din SUA. Așadar, un fel de Liceenii, dar din California și varianta sec. XXI.

În loc de Dana și Mihai îi avem pe Gia și pe Hayden, iar în locul Getei și al lui Ionică sunt Bec și Nate. Vorba vine, că doar nu o fi chiar așa, bineînțeles, însă ca să exemplific puțin ce am zis mai sus. În plus, Nate chiar e baterist. 🙂

Gia e o tânără care duce o viață aparent perfectă: nu e o bogătașă, dar nici nu suferă vreun fel de dificultăți financiare, e una dintre cele mai populare fete din liceu și președinta consilului elevilor (am zis consiliul elevilor, se aude până acolo, în spate??? 😛 ), e în ultimul an de liceu și tocmai a obținut o bursă la UCLA, prestigioasa universitate americană. Are un grup de prieteni care o consideră lideră, dar nu poate fi totul chiar impecabil, nu? Și nu e. Bradley, prietenul ei student la universitatea menționată, o lasă baltă în seara balului de absolvire, în parcare. Ambițioasa Gia are două soluții: să intre neînsoțită și să le explice găștii de prieteni că Bradley i-a dat papucii (mai ales că Jules, rivala sa, insistă să insinueze că Bradley e o invenție), acești prieteni neavând încă ocazia să facă cunostință cu el, sau să se descurce și să găsească un partener care să poată trece drept Bradley. Ideea aceasta i se țese în minte atunci când vede un tânăr singur, care tocmai condusese un cuplu la bal. Înalt, dar cam deșirat, zburlit la par și cu ochelari, nu seamănă cu atleticul Bradley, însă situația nu permite ifose. Gia îl abordează, iar necunoscutul acceptă să între în jocul sau, mai ales că studiază actoria. Ce poate fi mai nimerit? De aici, începe un du-te vino simpatic, atât între cei doi protagoniști, cât și între ei și restul personajelor implicate.

Într-un mod lejer și amuzant, sunt aduse în față chestiuni precum regăsirea de sine, relațiile cu părinții și frații, profunzimea sau superficialitatea, după caz, a vieții sociale, valorile prieteniei, importanța de a fi onest, și, poate și mai mult chiar, importanța de a îndrăzni să fim noi înșine, în măsura în care reușim și noi să ne descoperim. Pe noi și pe cei din jur, cu care poate împărțim o casă, ani de școală sau alte lucruri importante, dar ne trezim că știm mai puține despre rude și pireteni decât despre cineva intrat mai recent în viața noastră, față de care putem lăsa măștile deoparte.

Dorința de a poza în domnișoara perfecțiune este, în acest caz, învățată de la părinți care, deși încearcă să fie părinți model (sau poate tocmai de aceea) proiectează o viziune neconformă cu realitatea. Nimic dramatic, dar suficient cât să devină supărător, în timp. Drept dovadă vestitele replici sunt bine, totul e ok. Le știți, nu? Le-am folosit cu toții, să fim sinceri, inclusiv față de cei apropiați.

Cartea invită cititorul la introspecție pe anumite teme, deși stilul e lejer și deloc dificil de lecturat. Mie mi-a plăcut și o consider o lectură potrivită pentru adolescenți, într-un mod mai ușor, mai light decât cele îmbibate de sex și drame.

Protagoniștii aparțin categoriilor clasice, ca zic așa: popularii și cei considerați mai ciudați, ambițioșii și boemii și așa mai departe. Atmosfera degajată californiană e un atu. Poate îmi amintește puțin de Beverly Hills 90210 sau de Salvați de clopoțel, seriale care ne-au fascinat pe atâția puști la începutul anilor ’90.

Autoarea însăși e californiană, deja o declar un fel de plăcere vinovată, deși nu agreez termenul, însă acum o fac în glumă, și vreau să mai citesc cărți scrise e ea, după ce mai termin cu vrafurile de cărți de pe raftul de citit.

Dacă aveți copii sau nepoți adolescenți, sau prieteni de familie și doriți să le dăruiți o carte, altceva decât romanele de aventuri, fantasy și SF pe care le recomand de obicei pentru aceștia, eu zic că e o idee bună.

Spor la citit și lecturi frumoase!

Advertisement

8 thoughts on “Iubit de împrumut – Kasie West

  1. Drăguț, e nevoie și de așa ceva 🙂
    Să înțeleg că YA e un fel de 18+? Cam așa îmi reprezint, știi că nu le am cu denumirile astea.
    Că tot ai pomenit de Liceenii, mă gîndeam și la Cișmigiu&comp, Declarație de dragoste, Pînza de păianjen… (deși ultima parcă e mai elevată decît celelalte, sau poate pare așa, fiind scrisă de o femeie…). Oare unde s-ar încadra acum…? (mă rog, eu sper să fie lăsate unde sînt 😀)

    Liked by 1 person

    • Nu, YA nu e 18+. Stii, e destul de greu cu clasificarile, eu le incadrez asa, dupa cum gasesc eu argumente si din experienta mea de lectura, care e relativ limitata in cazul acestor genuri, deci nu treabuie luata ca un fapt in sine. Acum, 18+ sunt in general carti cu un erotism intens si explicit, iar protagonistii pot avea si 50 de ani, sa zicem. 😛 YA (young adult) trateaza totusi probleme specifice adultilor tineri. Daca vorbim de fantasy sau chiar SF, sunt destule care pot avea si eticheta de YA din acest punct de vedere (varsta personajelor), dar mai putin axate pe scene “fierbinti” decat suratele lor contemporane, si mai mult pe aventura. Depinde mult si de la un autor la altul, chiar nu pot fi toti bagati in aceeasi oala. Am vazut ca in strainezia la cartile YA sunt incluse si cele pentru adolescenti, dar eu le-am incadrat separat pe aceste considerente, mai ales ca la noi pe piata s-a impus un anume tip de YA si nu as vrea sa se incurce borcanele. Pana la urma, si cartile amintite de tine, si cele de azi sunt tot carti pentru adolescenti, eu asa le-as incadra. 🙂

      Like

  2. Am citit,, P. S. Îmi placi” și mi-a plăcut.
    Îmi place cum scrie autoarea, tematicile abordate, de aceea am cartea aceasta pe lista de lecturi.
    Mulțumesc pentru recomandare! 💝

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.