Oameni mari – Maria Orban

În primul rând, trebuie să spun că acest roman m-a atras de ceva timp, însă nu într-atât încât să sar să îl cumpăr, având în vedere teancul gros de cărți necitite încă, aflat în posesia mea. Însă soarta și providența au făcut că să ajungă, totuși, la mine, sub formă de cadou.

Voi începe oarecum abrupt, prin aceea că nu mi-a trecut prin minte că, teoretic, aparțin generației numite generic mileniali, la cei 40 de ani ai mei. Eu știam ceva de generația Y, deși sincer vă spun că eu una nu accept aceste încadrări foarte generalistice, pe care le găsesc niște clișee amuzante, până la un punct, precum horoscopul acela zilnic dat la TV. Că există anumite caracteristici ale unei generații, asta nu pot să neg, dar că se aplică tuturor așa, de-a valma, e o eroare de raționament, ca să nu mai zic de numeroasele stereotipuri și prejudecăți care iau naștere din aceste încadrări.

De ce acest început abrupt pentru un articol care prezintă o carte? Fiindcă eroina principală a romanului, personajul-narator Rucsandra Radu, născută Iancu, are, la momentul povestirii, 36 de ani (asta fiind în anul de grație 2019), iar lângă titlul romanului, pe copertă, scrie mare, după cum puteți vedea Un (posibil) refren al generației 30+. Așadar, putem spune că demersul se vrea oarecum reprezentativ pentru o generație anume.

Trecând peste detaliile acestea, pe care fiecare le va aprecia după propriile idei și concepții, romanul se prezintă ca o confesiune a acestei tinere (la 36 de ani te mai numești tânăr, sper), profesoară de română la un liceu nu foarte răsărit din Brașov. Acțiunea se petrece de-a lungul unei zile întregi, undeva spre vară, ziua de dinainte de divorț. În dimineața următoare, Rucsandra trebuie să se prezinte la notar alături de Seba (ce diminutiv groaznic), cel care i-a fost soț timp de 6 ani. Înainte de această foarte lungă zi (nu mai lungă decât veacul, dar totuși), este prezentat un scurt prolog cu o scenă în baie, din care însă cu greu putem depista cine s-a săturat primul și cine a venit cu ideea divorțului. E un fel de predare amiabilă a armelor, destul de populară în zilele noastre. Nepotrivire de caracter? poate. Cititorul va cunoaște perspectiva Rucsandrei. Cei doi nu au copii, ceea ce simplifică lucrurile, iar Rucsandra s-a mutat la vechea sa prietenă, Carmen, din locuința pe care o împărțise cu Seba, anume o casă moștenită de acesta. Mai apare o prietenă din copilărie, Oana, aceasta fiind chiar sora mai mare a numitului viitor fost soț.

Ziua începe sub auspicii bune, la o alergare din zori, înainte de a pleca împreună cu Oana la vizionări de garsoniere la periferia orașului, unde Rucs și-ar permite să plătească o chirie din salariul ei de profesoară. Din păcate, un puști îi fură rucsacul, dându-i un mare brânci. Reușește să îl recupereze, în cele din urmă, mai puțin banii. Nu-și mai găsește însă actul de identitate, care, evident, îi trebuie a doua zi la notar. Să fie un semn?

Ziua continuă cu peripeții la locul de muncă, liceul de care vă vorbeam, contre cu directoarea, confesiuni neașteptate în fața elevilor, apariția prietenului ei din facultate în oraș, descoperirea că Seba se afișează pe febe cu noua iubită, care s-ar putea să nu fie chiar atât de nouă pe cât credea Rucs, întâlniri cu mama care se lasă cu lista obișnuită de reproșuri, rememorări ale tatălui alcoolic, mort cam de un an, căutări îndârjite ale buletinului buclucaș, ca totul să culmineze cu… nu vă zic cu ce, uite așa. Cu mai multe lucruri care ar putea fi considerate spoiler, și nici despre final nu vă spun. Doar că eu l-am gasit bun pentru întreg demersul.

Romanul este efectiv (da, știu că mulți aveți ceva cu acest cuvânt, efectiv, dar credeți-mă pe cuvânt, aici merge mănușă) ticsit cu referințe la melodii și filme etc. Am observat și în alte romane sau povestiri ale milenialilor această tendință, nu o găsesc deranjantă, ba chiar e pe alocuri simpatică, dar aici cred că e prea mult. S-ar fi aplicat mai bine vorba din bătrâni less is more. 😀 În plus, abordarea de a derula o acțiune de 24 de ore am simțit-o, în executarea romanului de față, o idee cam pe repede înainte. Nu taxez foarte aspru, fiind un roman de debut, dar la următoarele lucrări aș merge pe o dezvoltare ceva mai amplă, mai profundă a subiectului și a mesajelor transmise.

Mi-a plăcut cursivitatea textului, se citește extrem de ușor, naturalețea dialogurilor și a introspecțiilor profesoarei, deși ea în sine nu este un personaj memorabil, și probabil nici nu a fost intenția autoarei să o creeze de așa natură. Căutarea buletinului eu am asociat-o cu căutarea identității, navigând printre moștenirile de la părinți și propria construcție a prezentului, a relațiilor sale eșuate și a unei posibile regăsiri de sine. Rucsandra e un Cetățean Turmentat în propria existență, dar nu un maestru bețiv, ca în poezia mea, ci unul de-a dreptul confuz, care nu știe de unde să înceapă și cu ce să continue.

Oameni mari – un roman agreabil, cu un aer ușor melancolic și melodramatic, dar nu într-atât încât să supere. N-aș spune că l-am găsit, într-adevăr, reprezentativ pentru o generație sau o categorie, dar v-am spus, nu agreez deloc generalizările, atunci când sunt făcute la modul serios. Gust o glumă sau două, însă dorința de a compartimenta și a eticheta individul în funcție de anumiți factori nu-mi stârnește entuziasmul (fără legătură cu romanul).

Deși trecuți bine de 30 de ani, oamenii mari din carte mai au de parcurs ceva drum până să se maturizeze. Maturitatea văzută din unghiul părinților Rucsandrei o inhibă pe aceasta și vine mai mult ca un contraexemplu, mai ales în raport cu mama sa.

Una peste alta, este un roman de debut interesant, reușit chiar, într-o oarecare măsură. Eu i-am dat 4 steluțe, cu încurajarea de 0.5 puncte pe care o adaug, de regulă, debuturilor.

Apropo de stele, am aruncat un ochi pe goodreads și m-am mirat de faptul că unii au comentat unele inadvertențe între anul în care se petrece acțiunea și alte chestiuțe folosite ca referințe în text. Eu am citit ediția a doua, care a fost probabil revizuită și în care se precizează foarte clar, în două rânduri chiar, în ce an se petrece acțiunea, prin urmare nu am descoperit respectivele chestiuni care nu se pupau. E îmbucurător să vezi că sunt luate în considerare anumite sugestii de la cititori, atunci când acestea sunt, bineînțeles, argumentate și pertinente.

Dacă cele scrise de mine vă atrag, vă invit să descoperiți și dumneavoastră acest roman, iar dacă l-ați citit, vă aștept cu interes impresiile!

N. B. Dacă v-a plăcut acest roman, s-ar putea să vă placă și Interior zero, de Lavinia Braniște.

 

10 thoughts on “Oameni mari – Maria Orban

  1. Pingback: Suntem inevitabili – Gayle Forman | adropofinspiration

  2. Foarte interesant subiectul. Și structura la fel.
    Cît despre melodii… nope 🙂 Mulți autori dau strofe întregi chiar… Am întîlnit des faza. Și mi s-a părut cam penibilă ideea. Erau momente romantice sau de încrețit pielea, stricate efectiv (sic!) de o melodie prost aleasă, deși autorul o fi fost, probabil, în transă ascultînd-o :)))

    Liked by 1 person

    • Mie imi plac referirile la muzica sau alte arte, le consider un bonus, dar trebuie dozate cu grija, fara exagerare. Uite, in “Suntem inevitabili” au fost incadrate foarte natural, nu ca si cum enumeri o lista si atat. Cat despre piesa, atunci cand am dat in “Lupii Sofiei” (Natasa Alina Culea) de Wild Ones, de la Suede, a fost atat de bine inserata incat nu numai ca am fredonat-o cam pe tot parcursul lecturii, dar si azi, cand o ascult, imi amintesc de acel roman.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.