Tărâmul celălalt – Daria Logofătu

Vă voi face o mărturisire, da, așa, abrupt, ce să mai introduceri, ce să mai…

Când am deschis prima dată cartea Acest tărâm, de Daria Logofătu, primul volum al seriei Hotare, așteptările mele nu erau deloc mari. Debut, tinerețe, știți voi. Mă așteptam la alt fantasy din seria wannabe nu-știu-cine. Oh boy, cât m-am înșelat! Și ce fain a fost să rămân cu gura căscată citind. Da, recunosc, am fost impresionată. De stil, de poveste, de vocea auctorială atât de puternică și originală la un debutant. Am scris despre carte atunci, am încercat să păstrez o rezervă totuși, având în vedere că era doar primul volum.

Acum, după lectura celui de-al doilea volum, Tărâmul celălalt, îmi permit, cred, să-mi strig entuziasmul în cele patru zări. Cartea asta e, pur și simplu, splendidă. Nici nu știi ce te cucerește mai întâi: povestea universurilor care se ciocnesc (așa-numitele Tărâmuri), stilul de scriere, energic, natural, curat, fermecător, sau poate personajele create în mod complex, cum nu te-ai aștepta în niște romane de relativ mică întindere, prin comparație cu alte serii. Să fie inspirația din folclorul (est) european, să fie modularea limbajului după tărâmul de proveniență, modul firesc în care curge acțiunea, aerul proaspăt cu care duce mai departe narațiunea, chiar și în zonele apocaliptice?

Vă spun sincer, nu știu și nu stau să le iau la disecat. Împreună, execută un ansablu de notă maximă.

Cele două lumi au intrat în coliziune. Dezastrul cel mai mare este de partea Tărâmului, acolo unde rohmanii și creaturile lor își duceau existența pașnică, întreruptă anterior de războiul dintre zatogi și razatogi, precum și de uneltirile rohmanei decăzute, Grompa. Ei bine, în acest volum avem ocazia să o descoperim în spatele sinistrei Grompa pe Navadaraia, fiica cea mică a Știmei Apei, care nu este pur și simiplu o antagonistă oarecare, ci un personaj complex, cu o motivație mult peste cea obișnuită în cazul maleficilor de rând, anume puterea. Deși nu îi displace ideea de putere, cu totul altceva o mână în luptă pe Navadaraia: dorința de libertate, de cunoaștere.

Vă întrebați cum de o dorință atât de nobilă poate cauza atâtea dezechilibre? Rohmanii trăiau într-o lume cu reguli foarte bine stabilite, unde fiecare avea misiunea și rolul său, de la care nu concepeau să se abată. Navadaraia exact asta face – se abate. Faptul că nu cunoaște cu exactitate ce pune în mișcare nu o interesează. Transgresiunea sa se aseamănă poate cu altele, celebre, cea a lui Lucifer sau cea a cuplului primordial, însă mai există numeroase alte elemente care aduc un plus poveștii Navadaraiei și o fac atât de interesantă.

Hotarul, lumea misterioasă care mărginește toate celelalte lumi, și prin care se poate călători, îi are și pe cei doi frați, Verhtù și Rhodù, pur și simplu magistral redați ca două făpturi periculoase, despre care se știe destul de puțin și care, cu siguranță, vor avea de jucat încă destul în marea piesă de teatru a universurilor, pe care au pus-o în scenă imaginația autoarei și talentul ei ieșit din comun.

Un alt aspect fascinant este contactul civilizațiilor – personajele parcă aparținând mai mult unei lumi mitologice din tărâm se întâlnesc cu oamenii zilelor noastre, pământenii, să le zicem. Fiecare dintre eroii pe care i-am îndrăgit în primul volum ne ajunge și mai aproape de inimă, fiecare personaj, inclusiv cele antagonice, are o poveste, o motivație cu care poți să empatizezi, mai puțin, deocamdată, cei doi stranii stăpâni ai Hotarului, frații amintiți mai sus.

Un pericol nebănuit amenință lumea deja aflată într-un stadiu incert, căci, dincolo de dezastrul de moment, cine știe care pot fi urmările unei ruperi a ordinii universale, ale impactului a două lumi?

Vom afla cu siguranță în volumul următor, pe care îl aștept cu nerăbdare.

Recomand până atunci călduros cele două volume deja apărute, de care m-am îndrăgostit. Elemente de SF, de fantasy, mitologie, aventură. Dragoste, prietenie, năzuințe de tot felul, umanitate în diversele ei aspecte controversate. Totul conturat de o pană înzestrată de mama natură a scriitorilor cu puterea de a reda povestea de o manieră care o face cât se poate de posibilă, ficțiune speculativă de clasă, cu finețe și farmec.

Advertisement