Presă sub nivelul mării

Edvard Munch – Țipătul

 

Ce anume a dus la un titlu atât de contondent? Departe de mine să arunc cu știți voi ce în toată presa, fie ea și cea online. Nu o dată am găsit articole de înaltă valoare, ca informație și construcție, dar iată că se întâmplă și reversul, iar uneori este dincolo de niște greșeli gramaticale sau erori de logică, pe care nu mă grăbesc să le înfierez, ci doar trec peste, cu o ușoară ridicare din umeri. M-am obișnuit până și cu titlurile de tip click-bait, neașteptând prea mult de la textele promise.

Ce s-a întâmplat, pe scurt? A apărut în feed-ul meu de pe febe un articol scos de o publicație online, cu titlul aproximativ de ‘profesoară acuzată că întârzie la ore’. Inițial, mi-a atras atenția situația în sine, pe care am găsit-o cel puțin amuzantă: cine oare acuză o profesoară că întârzie la oră? Elevii? Că noi când eram elevi eram foarte mulțumiți când se întâmpla asta, ba și dacă nu veneau deloc, cu atât mai bine era. Și mi-am zis: io’te dom’le ce elevi conștiincioși ăștia din ziua de azi, băbăiatule!

Intrând, totuși, să aflu mai multe, văd cu oroare cum deasupra textului tronau o poză cu școala respectivă și una cu profesoara vizată de acuzație, cu nume și prenume, în cazul doamnei. Aparent, nu e nimic demonstrat, doar o acuzație venită din neant de la niște, chipurile, părinți, ceea ce nu i-a împiedicat pe ziariștii de carton să îi publice doamnei fotografia și numele, ceea ce, iarăși chipurile, pretind ei că ar avea deptul să facă, cu tot GDPR-ul. Citind comentariile, reiese că aproape toți cei care au comentat erau oripilați de această așa-zisă acuzație, elevi și foști elevi ai doamnei profesoare, părinții lor, care infirmau cu tărie aceste nefondate acuze, cum că ar întârzia câte 10-15 minute la ore.

Acum, vă întreb și pe dumneavoastră: vi se pare normal că o publicație să posteze poza și numele cuiva, acuzat, atenție, de niște anonimi cum că , na, întârzie 10 minute, în acest caz? Nimic demonstrat, nimic clar. Ești un cetățean care merge și el la serviciu și se vede, pe nepusă masă, la ziar, ca să zic așa. E normal? E legal? E etic? E de bun simț? E de tot rahatul?

Apoi, presupunând că doamna profesoară ar fi întârziat vreodată cu 10 sau 15 minute, oare detractorii săi (atenție, nu o cunosc, n-am auzit de ea înainte) nu au întârziat chiar niciodată la serviciu? Adică, dragilor, la noi trenurile ajung la fix, mijloacele de transport în comun nu întârzie nicio milisecundă, traficul se desfășoară ca uns, ce mama ei de treabă, japonezii-s amatori pe lângă noi. Majoritatea angajaților sunt pe baricade dinaintea începerii programului, oriunde te duci, la ora fixă se deschide ușa/ghișeul/ ce naiba o mai fi pe acolo și toată lumea funționează la parametri maximi. Suficiente date cât să dai ‘la ziar’ o doamnă profesoară, apreciată, din ce am reușit să citesc pe acolo, de vasta majoritate a publicului comentator drept un cadru didactic de calitate.

Într-o țară în care unii, nu puțini, freacă merdeneaua pe la muncă, în timp ce alții se spetesc (de multe ori în cadrul aceleiași firme/instituții), ipocrizia merge până într-acolo încât afișăm o profesoară care cică ar întârzia la ore, fapt nedovedit în vreun fel, la ziar.

O, tempora! Exclam de multe ori fraza nemuritoare a lui Cicero, de această dată însă cu accentul pe O, mores!

Advertisement