Solitudini – Issabela Cotelin

 

Una dintre plăcerile mele este de a ține pe noptieră o carte de poezie. Cel puțin una – e una care se află permanent acolo, un volum de Blaga, la care se mai adaugă altceva, uneori. Când am privilegiul de a intra în posesia unei cărți de poezie contemporană care să fie pe gustul meu, satisfacția e rară.

Așadar, eu nu tratez un volum de versuri ca pe oricare altă carte. Nu mă apuc de ea furibund, cu gândul de a o termina cât mai repede, de a străbate ca fulgerul povești, situații și descrieri. Tocmai de aceea, se întâmplă să citesc mai multe romane, în timpul în care parcurg un volum de poezii. Când iau o pauză de la acțiunea romanului, întind mâna și mai plonjez în spațiul (și timpul) liric al poetului sau poetei.

Întocmai astfel au stat lucrurile și cu Solitudini, noul volum de versuri al Issabelei Cotelin. V-am mai spus, când vine vorba de poezia contemporană, de regulă stau în dubii dacă să citesc sau nu. E absolut necesar să fi luat contact anterior cu poezia cuiva, înainte de a intra în posesia unui volum publicat pe hârtie. Să îl/o citesc undeva înainte, pe blogul personal, pe pagina de febe, în fine, undeva, înțelegeți dumneavoastră. Nu-mi place deloc să adăpostesc în bibliotecă poezie pe care n-o agreez, n-o simt. La romane, povestiri, mai treacă-meargă, deși încerc să le dăruiesc celor care le apreciază.

Revin la Solitudini. După Câmpul cu narcise, o carte care m-a încântat și care a ocupat o vreme îndelungată locul de lângă Blaga, având și acum un spațiu rezervat în bibliotecă pe rafturile preferate, așteptam cu nerăbdare noul volum. Ceva rarisim, să aștept cu nerăbdare un volum de versuri, pe ideea că tot ce era bun s-a cam scris, nu? Uite că mai apare câte ceva bun și azi.

În Câmpul cu narcise am descoperit o lirică aflată la conjuncția între vechi și nou. Un spațiu-timp în care omul contemporan se poate regăsi, da, acel om, urbanizat la greu, care merge cu metroul și își bea cafeaua cu religiozitate.

Aici, în Solitudini, totul devine mai personal, trece ușor în registrul atemporalului, acela în care îmi place mie să hălăduiesc. Temele se desfășoară ca mărgelele pe ață, într-un lung șirag de mătănii, de rozarii? Al meditației. Nu, nu e poezie religioasă, dar are ceva inerent spiritual. Curgerea timpului și efemerul, dansul ciclurilor vieții, începuturi și finaluri, drumuri lungi, mai degrabă solitare, cum ne lasă să înțelegem și titlul. Iubiri care au final. Și totuși n-au. Cum așa?

Poezia Issabelei Cotelin are calitatea vinului vechi, a unor forme care nu se depreciază în timp. Nu sacrifică ritmul și rima pentru noile tendințe, dar nici nu e prizoniera lor. Le alătură și le îmbină după plac, creând imagini poetice puternice, care nu fac rabat de la alte elemente fără de care găsesc seacă orice poezie: metaforă și mister.

În Solitudini mai apare ceva nou la orizontul poetic cunoscut de mine prin prima versului issabelin: iubirea. Uitată pe o veche etajeră în primul volum, iată că aici e regăsită, ca un suvenir de preț, cu atât mai mult cu cât îi simțim fragilitatea, inevitabila destrămare care străbate dintre versuri. Nu vorbesc numai de dramatismul iubirilor romantice care pier sub vicisitudinile vieții, ci și de cele care pier sub jugul rutinei și al dezolării. Flori cu petale duse de vântul sorții, sau flori lăsate să se ofilească, fără apă sau în prea mult soare. Hrănite cu prea mult realism, cu prea mult cotidian, cu prea mult gri, ca dragul meu om în gri din volumul anterior. Iubiri neglijate și iubiri care rămân anonime; iubiri care se termină înainte de a începe; iubiri care abia mai pâlpâie, așteptând doar un mic imbold ca să ardă din nou cu vâlvătăi.

Anotimpuri cu ploi, anotimpuri care s-au desfășurat la rândul lor, într-o sarabandă, ca un caleidoscop. Tonul general este dulce-amar, prieten al nostalgiilor, al toamnelor târzii, al serilor lungi în care medităm în fața focului, cu un ceai în mână, la trecerea timpului. La ani, la anotimpuri, la emoții. La marginea tristeții, ele nu devin însă copleșitoare. Sunt suficient de fin trasate, încât doar să simțim amarul suav în dulceața vinului.

Dincolo de acest fugit irreparabile tempus, Issabela Cotelin se îndreaptă dinspre cotidianul liricii sale anterioare și cel al romanelor scrise până acum, spre zona mult mai vastă a tuturor posibilităților. Panta rhei, nimic nu rămâne neschimbat, prilej de nostalgie, dar și de reînnoire, redescoperire a miracolelor uitate. Panta rhei, a cărei dedicație m-a emoționat nespus. Panta rhei, pentru care am și eu o replică, una ce își va găsi, poate, la momentul potrivit, locul pe o pagină albă…

Până atunci, prieteni dragi, nu-i întoarceți spatele poeziei. Poezia e încă ea însăși, veche și nouă în același timp, o artă a sufletului ale cărei începuturi se pierd în negura timpului și ale cărei scântei strălucesc până departe, pierzându-se în zările argintii ale viitorului.

Între timp, vă invit să degustați aceste Solitudini. Pe copertă strălucește arta Aurorei Dăbăcan, într-un concept grafic realizat de Anaphielle Miller.

Vă invit să o așezați pe noptieră, pentru momente deosebite petrecute în compania acestor creații.

 

La poarta mare-i pus un lacăt mic

Și praful așternut e gros și sur,

Să știe nimeni că acolo e nimic

Și că neantul e visul cel mai pur.”

(Revelație)

 

Advertisement

20 thoughts on “Solitudini – Issabela Cotelin

  1. Bună dimi…, cu așa gînduri frumoase despre mine o să-mi topești tot acidul, știi, cum lași un suc acidulat fără capac și după un timp nu mai are deloc 🙂
    Mulțumesc din suflet, Ana, pentru citirea ta…! Și pentru… Blaga ❤, pentru apropierea fizică de el. E mult și prea frumos. Dar tot am rîs la ceva, să știi: la „versul issabelin” 😀😀😀
    Uite, fac și eu o mărturisire despre cum citesc poezii. Tot pe îndelete. Nu le poți da pe gît, ca shoturile. Și, mai ales acum, că jurizez cîteva concursuri, din care unul de poezie, am fost la început în dilemă: cum s-o fac? Apoi mi-am definit o metodă. Le citesc prima oară pe toate, cursiv, una după alta și-mi schițez o notă, undeva, aiurea, conform primei senzații. Pur intuitiv. Apoi revin. Cîte una, pauză, alta. Abia atunci văd prozodie și alte detalii tehnice. Le iau în considerare, gîndesc etc., mai pun o notă. Și le confrunt. Și ghici: diferențele sînt atît de mici… So, poezia e simț. Adică metaforă și mister – restu-i apă de ploaie.
    Mulțumesc și pentru cîntec, nu-l știam…! Datorită lui (ei, Enyei) mi-am amintit că am și eu unul, pe care l-aș fi pus cu cod de bare pe Solitudini 🙂

    Liked by 2 people

    • Adica a iesit un suc rasuflat. 😛 E bine si asa. Nu stiu daca as putea sa jurizez poezie. OK, sunt in stare sa emit pareri, impresii, opinii, dar sa fac diferentierea intre poetul x si poetul y, daca diferentele de valoare sunt foarte mici, hmmm… e foarte nu-stiu-cum. Ah, si Soldier of Fortune e super! ❤

      Like

  2. Pingback: Solitudini – Issabela Cotelin — adropofinspiration – Se mai întâmplă

  3. Poezia este ca o adiere de vânt într-o zi toridă. Este precum răsăritul lunii pe un întuneric cenușiu, iar tu îți cauți cărarea. Este ploaia ce adapă…
    Este, dar ce nu este poezia!?
    Citesc zilnic o poezie, dar o citesc cu sufletul și inima…am cules de câteva ori narcisele…
    Ce minunat ai scris, Ana!🤗♥️

    Liked by 2 people

  4. Superbe toate recenziile prezentate,
    Iar poeziile sunt texte… “concentrate”.
    Un vers, e cât o mie de cuvinte-n proza,
    Precum cafeaua espresso, se savureaza… 🙂

    Liked by 2 people

  5. Acum înțeleg de ce nu citesc poezie. Poezia trebuie savurată, ori eu sunt un tren la viteză maximă, fără frâne. Am citit, însă, cu drag recenzia ta. Aproape că ai făcut-o și pe troglodita de mine să se apuce de Solitudini. 🙂 Aproape!

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.