
sursa: public domain
Încă o zi națională, cu paradă, discursuri și ceva circ. Zic cu părere de rău, am observat că a devenit un obicei să facem din 1 Decembrie un alt motiv de exagerare. An de an, se remarcă cele două atitudini extreme: prima, ce minunată e România și ce minunați sunt românii, a doua – ce nașpa e România și ce nașpa sunt românii. Chesiunea diasporei întoarsă pe toate părțile, între care mai vedem un clip românesc, mai auzim un șlagăr de mult uitat, sau un cântec patriotic. Bineînțeles, nu sunt uitate fasolea cu ciolan, sarmalele, cum să nu, și nici țuica fiartă. Nu ești român dacă nu deguști asemenea specialități. Nu unul adevărat, în orice caz.
E ziua în care auzim cele mai multe plângeri și laude, în avalanșă, toate având că obiect românii și România. Mă întreb dacă așa fac și alții, de 4th of July, de exemplu, sau de Cinco de Mayo (pentru lămuriri suplimentare, a se citi primul comentariu). Se bălăcăresc sau se laudă obsesiv, lăcrimează și apoi pupat piața Independenței.
Printre toate acestea, vedem și oamenii normali. Cei care se felicită, care petrec, în țară sau în străinătate. Cei care se bucură de această zi, de semnificația ei de mult uitată, se pare. Unirea. Că altminteri cam degeaba zicem că suntem români și celebrăm unirea, dacă suntem dezbinați din orișice motiv, oricât de banal.
Tare fain cântecelul asta, cântat de Zdob și Zdub cu frații Advahov, merita un loc mai bun la Eurovision, merita să câștige. Ai noștri de pe partea astalaltă a Prutului fac numai melodii plângărețe în ultima vreme, parcă-s loviți de căpială, așa că să ne distrăm cu băieții ăștia talentați, care cântă de vreo douășcinci de ani, și cântă bine.
La mulți ani și azi, și mâine, și tot anul, frați români de pretutindeni!
Emilia protestează citindu-ți una dintre afirmații 😛 – cu restul suntem de acord, și eu, și ea…
Ziua Națională a Mexicului este Ziua Independenței, 16 septembrie.
https://nationaltoday.com/mexican-independence-day/
5 mai este aniversarea altei bătălii ulterioare, mai sărbătorită în diaspora decât la ei în țară…
https://www.britannica.com/story/is-cinco-de-mayo-mexicos-independence-day
Probabil e cam ca la noi, cu Unirea Mică și Unirea Mare… două sărbători naționale…
LikeLiked by 1 person
Multumesc pentru precizari, eu am tot auzit de Cinco de Mayo si de aceea am scris despre ea. 😀 Am vrut sa aleg doua chestii renumite, asa aminteam de 2 Giugno. 🙂 Ideea in sine e cea de sarbatoare, una la care sa se bucure toti romanii si nu numai ei, ci si ceilalti din jur, daca au alta nationalitate sa sarbatoreasca cu noi, pe cat posibil. De ce nu? ❤
LikeLiked by 1 person
La mulți ani și ție în fiecare zi-n care ne dăruiești un gând! 🙂
LikeLiked by 1 person
La multi ani, frumos Albatros! ❤
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
La mulți ani, Ana dragă! ❤️🤗
LikeLiked by 1 person
La multi ani, draga Mona! ❤
LikeLiked by 1 person
Să vezi din România doar părțile negative, să-i exagerezi aspectele pozitive, nu face pe nimeni să fie un român mai bun. Dacă iubești România, trebuie să-i recunoști realitățile, lucruri pe care le trăiești zi de zi, fără să ascunzi mizeria sub preș, fără să inventezi istorii care ne fac mai mari decât suntem, doar pentru că dau bine la publicul neinformat.
Binele colectiv pornește de la binele pe care îl facem fiecare, e o sumă a binelui individual. Nu e ceva complicat. Presupune doar să ne facem fiecare cu corectitudine meseria.
Cred că asta ne-ar face buni români.
LikeLike
Vedeti ca nu le-am sters? Erau fain frumos in spam, alaturi de alte cateva de la oameni faini. Le-am scos pe toate din acel purgatoriu al wordpressului.
Asa este, sa fim echilibrati, sa incetam cu exagerarile de orice fel, ca nu ne aduce niciun beneficiu. Weekend frumos!
LikeLiked by 1 person
Mă gândeam și la posibilitatea asta!🙃🙂
LikeLiked by 1 person
Foarte bine punctat, Anasylvi! Și mie îmi plac cei de la Zdob și Zdub și nu doar ei, ci și alți artiști din Republica Moldova, cum ar fi Alexandrina sau Mihail. La mulți ani, dragă prietenă! ❤
LikeLiked by 2 people
La multi ani, Roxi! Weekend minunat!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, la fel!
LikeLiked by 1 person
Băieții ăștia-s marcă înregistrată…, mă și mir că participă sau au participat la Eurovision 🙂
La mulți ani și de la mine, poate-o fi un pic mai bine 🙂 💙💛❤ (sper că iese roșie inima asta, eu o văd albastră)
LikeLiked by 1 person
Nu numai, dar e singura trupa care a ajuns in finala Eurovision in trei decenii diferite. A iesit ca dama de inima neagra. 😀 La multi ani! ❤
LikeLiked by 2 people
Foarte bine punctat!
La mulți ani, dragă Ana! ❤️
LikeLiked by 1 person
La multi ani, Bianca! Sau Alina? Cum preferi?
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, dragă Ana!
Eu răspund la ambele prenume. Bianca e mai des folosit, dar unele persoane preferă să îmi spună Alina 😊.
Weekend frumos!
Te îmbrățișez cu drag! ❤️
LikeLiked by 1 person
La mulţi ani, Ana!
Am pornit cu avânt mare să scriu şi eu azi ceva despre. Mi-ai luat-o înainte. Eu aş fi scris despre o a treia categorie. 😀
Nu ştiu dacă mă adun la timp.
LikeLiked by 2 people
Hai ca intru sa citesc si eu. 🙂 La multi ani! Subiectul e foarte ofertant, aproape inepuizabil , zici ca iese dintr-un sac din ala magic. Fara fund, Fara numar! ❤
LikeLiked by 2 people
La multi ani, români adevarati, minunati! Fiti etern, peren, suprem binecuvântati!
LikeLiked by 2 people
La multi ani, Iosif! 🙂
LikeLike
Pingback: „Şi nu uita, când eşti voios, române…” | Poteci de dor
La mulți ani, România!
LikeLiked by 1 person
La multi ani!
LikeLike