De 2 decembrie, așa…

sursa: public domain

Încă o zi națională, cu paradă, discursuri și ceva circ. Zic cu părere de rău, am observat că a devenit un obicei să facem din 1 Decembrie un alt motiv de exagerare. An de an, se remarcă cele două atitudini extreme: prima, ce minunată e România și ce minunați sunt românii, a doua – ce nașpa e România și ce nașpa sunt românii. Chesiunea diasporei întoarsă pe toate părțile, între care mai vedem un clip românesc, mai auzim un șlagăr de mult uitat, sau un cântec patriotic. Bineînțeles, nu sunt uitate fasolea cu ciolan, sarmalele, cum să nu, și nici țuica fiartă. Nu ești român dacă nu deguști asemenea specialități. Nu unul adevărat, în orice caz.

E ziua în care auzim cele mai multe plângeri și laude, în avalanșă, toate având că obiect românii și România. Mă întreb dacă așa fac și alții, de 4th of July, de exemplu, sau de Cinco de Mayo (pentru lămuriri suplimentare, a se citi primul comentariu). Se bălăcăresc sau se laudă obsesiv, lăcrimează și apoi pupat piața Independenței.

Printre toate acestea, vedem și oamenii normali. Cei care se felicită, care petrec, în țară sau în străinătate. Cei care se bucură de această zi, de semnificația ei de mult uitată, se pare. Unirea. Că altminteri cam degeaba zicem că suntem români și celebrăm unirea, dacă suntem dezbinați din orișice motiv, oricât de banal.

Tare fain cântecelul asta, cântat de Zdob și Zdub cu frații Advahov, merita un loc mai bun la Eurovision, merita să câștige. Ai noștri de pe partea astalaltă a Prutului fac numai melodii plângărețe în ultima vreme, parcă-s loviți de căpială, așa că să ne distrăm cu băieții ăștia talentați, care cântă de vreo douășcinci de ani, și cântă bine.

La mulți ani și azi, și mâine, și tot anul, frați români de pretutindeni!

 

Advertisement