
sursa: flickr
Așa cum am făcut și la campionatul mondial din Rusia, din 2018, voi scrie câteva impresii după faza grupelor.
Acest campionat mondial din Qatar e ceva mai neobisnuit și a fost astfel încă dinainte de a începe, întrucât se desfășoară în sezonul rece. Am spus-o, de fapt, de câte ori am avut ocazia, că nu agreez în mod deosebit acest format, mai ales din cauza că se suprapune cu alte competiții sportive care se desfășoară, în mod normal, în această perioadă. Altminteri, fotbalul e frumos oricând, în ciuda diverselor controverse. Nu insist pe cele politice, întrucât nu cred că sportul și politica fac casă bună. Pe planeta asta oricum toată lumea are loc de îmbunătățit, civilizația adevărată e departe încă, cât timp se poate petrece un război ca acela care se desfășoară acum, și multe altele dinaintea lui din deceniile trecute, nimeni nu a învățat nimic. Diferența e că unii au un pai în ochi, și alții o bârnă, dar cam asta ar fi. De exemplu, nu se compară gestul fotbaliștilor iranieni, care riscă represalii în țara lor pentru acea tăcere atât de sugestivă, cu unele gesturi ‘în tendințe’ făcute de anumite echipe.
Revenind la fotbal, s-au petrecut și aici niște suprize cum nu au mai fost demult: înfrângerea Argentinei de către Arabia Saudită, chiar în prima etapă a grupelor, apoi Tunisia învinge Franța (deși în ultima etapă, când cocoșii galici erau deja calificați), Japonia care s-au calificat uimitor învingând atât pe Germania, cât și pe Spania, Maroc a învins Belgia, câștigându-și grupa, iar, nu în ultimul rând, Coreea de Sud învinge Portugalia, asigurându-și locul în optimi în detrimentul Uruguayului, echipa lui Suarez, Cavani și Vecino, terminând la egalitate de puncte cu asiaticii, luându-se în considerare al doilea criteriu al golaverajului, numărul de goluri înscrise.
Acest campionat a demonstrat din plin cât de important e un gol în plus și chiar un cartonaș galben în minus – orice astfel de detaliu poate insemna o calificare, sau nu.
Unele lucruri s-au repetat – Germania a fost din nou eliminată din faza grupelor. Japonia, Coreea de Sud au făcut iar figura frumoasă, lor alăturându-se și Marocul. SUA și Australia au surprins și ele, Belgia nu confirmă, în ciuda suprapopulatiei de vedete de la națională – zvonurile vorbesc despre ceva probleme în vestiar. Serbia nu a reușit nici de asta dată să treacă mai departe, iar Polonia s-a calificat la mustață, cum se zice.
În aceste condiții, parcă e mai dificil ca niciodată să dai pronosticuri. 😀
Meciurile din optimi vor fi acestea și se vor desfășura începând de azi, câte două în fiecare zi, la orele 17, respectiv 21:
Țările de Jos – SUA
Argentina – Australia
Franța – Polonia
Anglia – Senegal
Japonia – Croația
Brazilia – Coreea de Sud
Maroc – Spania
Portugalia – Elveția
Marți seară se vor ști cele opt echipe care se vor înfrunta în sferturi. Vor mai fi surprize? Cine știe? 🙂
Să ne bucurăm de fotbal!
Ce să zic… 😀 Să te bucuri de fotbal și de o bere bună lîngă, că pare, din descrierea ta, că e ceva de „lucru” ❤❤
LikeLiked by 2 people
E de lucru, da! Si chiar interesant, in ciuda catorva carcotasi care vad, bineinteles, conspiratii in calificarea echipelor-surpriza. 😀 E adevarat ca spaniolii plimbau mingea la finalul meciului cu Japonia, dar de ce s-ar fi dat peste cap? Sa ii ajute pe nemti? Erau calificati, urmeaza sa joace cu Maroc, le convine ca Germania e out. E la mintea cocosului, dar unii s-au grabit sa vada conspiratii fel de fel. 🙂
LikeLike
Acest sport de echipa, rege si “zeu” antic, tentant, atragator, înselator, care domina si stapâneste întreaga lume, a devenit în scurgerea vremurilor un puternic fenomen aparent inocent, normal, natural, însa cu un impact fenomenal asupra starii de sanatate fizice si psihice a omenirii, din toate sferele si clasele societatii contemporane moderne, mai ales ca toate aceste competitii graviteaza în jurul marilor interese financiare mondiale.
Multe binecuvântari ceresti si pamântesti, alaturi de toti cei dragi Sufletului tau frumos, draga Ana!
LikeLike
Ca orice lucru, depinde cum il abordezi. Exista pentru orice un mod sanatos si unul mai putin sanatos de a interactiona. Sa pastram frumusetea, zic!
LikeLike
Absolut! Zic si I0′! Doar se zice ca ce-i frumos si lui Dumnezeu place! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mda, un turneu final foarte ciudat. Daca altadata iti doreai surprizele, parca ai ajuns la acesta sa iti doresti rezultatele normale, ca sa mai ai la ce sa te uiti. Cati spectatori ar face o finala Japonia – Senegal?
LikeLiked by 2 people
Mai multi decat s-ar crede. Totusi, nu se va ajunge acolo. Japonia ar putea trece de Croatia, poate – nu mai sunt echipa de acum patru ani dalmatii, dar mai departe, nu cred. Similar cu Senegal. Apropo, ambele sunt echipe care imi plac. Ce ar fi aiurea, din punctul meu de vedere, ceva gen Elvetia-Polonia (nu am nimic cu polonezii, ii indragesc ca popor, dar nu m-au convins fotbalistic vorbind. De elevtieni nu mai zic nimic 😀 ).
LikeLiked by 1 person
Eu sunt paralelă de tot. Dar zic Brazilia!
Hai să fie precum îţi doreşti! 😉
LikeLiked by 2 people
Si eu zic Brazilia! Sau Spania! 🙂
LikeLiked by 2 people