Sursa imaginii: Flickr, Erik Anestad – The lone tree
Copaci negri pe un fond cenușiu,
siluete prea clare pictate în tuș
ca-ntr-un vis de demult, fascinant se descriu
pe acorduri de vioară lipsită de-arcuș.
*
Poți să ghicești al zăpezii regat
cum se-apropie aspru și pur dinspre zări,
din lumină și umbră desenând ne-ncetat
alți copaci, printre ramuri neauzite cântări.
*
Perdeaua de stele continuă să cadă,
Visuri așteaptă germinând sub zăpadă.
❤ am inceput să aștept cu nerăbdare finalul la poeziile tale. Ai ceea ce un critic a spus despre mine la un moment dat: concluzie sapiențială…
LikeLiked by 3 people
Altfel zis, finalul e cu schepsis 😛 Interesanta formularea: concluzie sapientiala…
LikeLiked by 1 person
Superbe contraste! ❤
LikeLiked by 1 person
Multumesc, Marius! ❤
LikeLiked by 1 person
Peisaj în nonculoare! Un clar-obscur de zile mari! ☺️
LikeLiked by 1 person
Ma bucur daca am reusit sa redau in vers acest tip de peisaj! Il aveam in minte si, dupa anii astia trecuti de cand am scris poezia, cand citesc versurile parca se deschide o fereastra catre respectivul peisaj. ❤
LikeLike
M-a bucurat mult recitirea! E tare, tare frumos!
LikeLiked by 1 person
Si eu sunt foarte bucuroasa, in acest caz. 🙂
LikeLike