Excalibur – Bernard Cornwell

 

M-am apucat să scriu aceste impresii de lectură în stil clasic, „cu pana pe hârtie”, întocmai precum Derfel Cadarn (deși el nu avea hârtie, ci scria pe pergamente, în fine, piei prelucrate special în acest scop), cel care a consemnat aventurile lui Arthur, lordul și prietenul său, cel nicicând rege, dar erou de legendă.

Istoria nu îl atestă oficial pe Arthur, dar mitul lui a străbătut secolele sub o formă sau alta: de la consemnările din jurul anilor 600 și până la poveștile lui Chretien de Troyes, legenda s-a transformat în permanență, ajungând în zilele noastre, unde a cunoscut noi înălțimi.

Trebuie zis că nicio poveste citită anterior de mine despre eroul briton nu a avut impactul acestei trilogii a lui Bernard Cornwell, autorul meu preferat de ficțiune istorică.

V-am spus în articolul despre The Winter King cum a abordat autorul chestiunea arthuriană – scoasă din legendă și împletită cu istoria tumultuoasă și întunecată a Britaniei anilor 500. Măiestria autorului face ca seria să crească de la un volum la altul. Dacă primul e impresionant, al doilea e sfâșietor, despre al treilea, oare ce s-ar mai putea spune? Evoluția persoanjelor și plasarea lor în context e impecabilă.

Iubitorii seriei Saxon, sau Ultimul regat, cum e cunoscută la noi, îl vor îndrăgi fără doar și poate pe Derfel, eroul-narator, și vor găsi o serie de asemănări, dar și de deosebiri între cei doi războinici, el și Uhtred. O paralelă se poate face și între Brida și Nimue – ambele foste iubiri din adolescență ale protagoniștilor, ambele femei de o mare forță, atinse la maturitate de aripa fanatismului.

Trilogia, în afară de o acțiune trepidantă, scene de luptă excelent descrise, culoare locală redată cu acuratețe, personaje complexe și foarte diferite de cele provenite din surse anterioare, mai are un atribut remarcabil: aduce față în față ideea de contact și de conflict al culturilor și identităților, sociale și religioase: britonii, oamenii locului, trebuie să facă față invadatorilor irlandezi și mai ales saxoni (care la rândul lor vor avea propria invazie de gestionat câteva secole mai târziu, cea a oamenilor nordului); religia veche (păgânismul) se va confruntă cu nouă religie – creștinismul. Vechii regi vor fi înlocuiți de monarhi mai slabi, dar abili în arta compromisului. Toate acestea creează un cadru istoric complex și bine conturat, pentru a înțelege cum se cuvine straturile și substraturile britanice, modul în care populațiile s-au suprapus și au dus la formarea unui popor, în cele din urmă.

Prietenie, loialitate, trădare, nebunie și speranță.

Nu avem magia din cărțile fantasy, sau din variantele anterioare ale legendelor arthuriene, dar avem misticism; Merlin nu e vrăjitor, dar e un mare druid; oamenii lui Arthur nu sunt cavaleri pe cai albi, ci războinici duri, căliți în zeci de lupte și înfruntări. Să fie Excalibur o sabie făurită de un zeu, cum pretinde Merlin, sau doar de un meșter irlandez, cum înclină să creadă mai pragmaticul Arthur? Arthur, care nu crede neapărat în zei, nici vechi, nici noi, ci crede în lege și în ordine. Arthur, care nu vrea să fie rege, dar care e un conducător sortit în stele. Arthur care, deși un războinic de temut și un lider desăvârșit, letal în lupte, visează doar la pace și la un trai simplu. De Guinevere, ce să mai zic? Probabil unul dintre cele mai complexe personaje feminine ever.

Să încerc să redau amplitutinea și forța acestor scrieri este de prisos. Voi spune doar atât: un must read pentru iubitorii ficțiunii istorice de pretutindeni.

Închei cu citatul de final din notele explicative ale autorului:

Arthur was probably no king, he may not have lived at all, but despite all the efforts of historians to deny his very existence, he is still, to millions of folk about the world, what a copyist called him în the fourteenth century, Arturus Rex Quondam, Rexque Futurus: Arthur, our Once and Future King.

„Probabil că Arthur nu a fost rege, e posibil nici să nu fi trăit măcar, însă în ciuda tuturor eforturilor istoricilor de a-i nega însăși existența, el încă este, pentru milioane de oameni din lumea largă, ceea ce un copist îl numea în secolul al paisprezecelea, Arthurus Rex Quondam, Rexque Futurus: Arthur, regele nostru de odinioară, regele din viitor.”

Advertisement