Crema CC & Body Spray

Crema CC si spray de corp

Pentru că deja a sosit vremea caldă, vreau să vă prezint două produse potrivite pentru acest sezon, pe care le-am cumpărat și pe care le găsesc mulțumitoare, cu un raport bun calitate-preț.

Crema CC de la Gerovital – eu nu folosesc pudră sau fond de ten, nu îmi place să am fața încărcată. Crema CC este o alternativă bună, se aplică ușor, stratul este subțire, acoperă suficient de bine pistruii, micile pete, depigmentări sau alte mici imperfecțiuni. Se poate aplica în două straturi, eu consider că unul este suficient. Această cremă vine în varianta de nuanță Medium – eu o folosesc mai ales vara, când tenul meu devine ușor auriu. Atenție – dacă aveți tenul prea deschis sau prea închis, s-ar putea ca acest produs să nu vi se potrivească, deci faceți o probă. Crema conține ulei ecocertificat din flori de mac, iar produsele Farmec sunt printre preferatele mele.

Spray de corp de la Bottega VerdeArgan și iris de Maroc – tot vara este sezonul cel mai potrivit pentru spray-urile de corp, care pulverizate după duș sau pe parcursul zilei ne dau o senzație deosebită de prospețime. Dacă iubiți aromele florale, atunci acest spray va fi sigur pe gustul vostru. Miroase foarte bine, singurul risc ar fi să atrageți albinele, care ar putea să vă confunde cu o floare. Încercați-l și, dacă vă place, țineți-l aproape!

Acestea sunt recomandările de azi, dacă ați incercat vreunul dintre produse vă aștept impresiile în comentarii. O zi frumoasă!

8 thoughts on “Crema CC & Body Spray

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.