Ce autori români am mai citit (29)

 

Cum, necum, mi-am dat seama că nu v-am mai povestit așa, retrospectiv, ce autori români am mai citit de o vreme bună. Bineînțeles, am scris despre cărți la momentul respectiv, însă rolul acestor articole este de a le reaminti și de a le avea arhivate cumva, într-o anumită măsură, gândind că poate cineva va răsfoi aceste ‘arhive’ și va alege ceea ce îi surâde.

Așadar:

 

Confesiunile domnului Freejoy, de Andrei Șerban Mazilu și Andreea Sterea

Nu mai e niciun secret că genul fantasy e printre preferatele mele. Nu e un secret nici că mi-au plăcut foarte mult Cronicile din Voss și am tot sperat la o continuare. Ceea ce se petrece în acest roman nu e o continuare, dar e plasat în același univers și vă veți reîntâlni și cu niște personaje cu greutate de acolo.

Cei doi autori desfășoară o poveste care reușește cumva, în aproape 400 de pagini, să îmbine teme și joncțiuni metafizice și fantastice într-un carusel demn de marile parcuri de distracții, cu elemente de Casa Groazei, mistere polițienești normale și paranormale, cugetări profunde – venite cu precădere chiar de la domnul Freejoy, călătorii în lumi care fac deliciul oricărui fan, nu doar al literaturii speculative, dar și al jocurilor de tip RPG.

Detalii în plus, AICI.

 

Femei, bărbați și faptele lor – antologie de proză scurtă Litera

Povestiri diverse, pe care le-am notat de la 1 la 5. Cum totul este subiectiv, vă las pe dumneavoastră să decideți care vă plac, dacă vă atrage acest tip de experiment literar din ce în ce mai des întâlnit pe la noi. Eu am găsit cinci de nota 5 (pe o scară de la 1 la 5, cum spuneam), vreo trei de nota 4 ,dar și din cele care nu au trecut clasa, în ceea ce mă privește. Autorii care m-au convins de aici: Doina Ruști, Allex Trușcă, Cristina Bogdan, Ruxandra Cesereanu și Laura Sorin.

Mai multe despre ele, AICI.

 

Cronica barbară, de Ana-Maria Negrilă

Cartea de față este continuarea romanului Cele patru oglinzi ale adevărului, romane istorice plasate în secolul al XV-lea. Deși se pot citi și separat fără probleme, eu recomand să se citească în ordine cele două cărți, pentru a vă bucura la maximum de experiența lecturii.

Hamid este un copil care a fost luat ca sclav dintr-o țară creștină și dus la Cairo, unde și-a petrecut o bună parte din adolescență. El realizează la un moment dat că în corpul său se mai manifestă cineva, acesta considerându-se un djinn și luând numele de Ymar. Perspectiva trece de-a lungul cărții de la unul la celălalt, în timp ce ei străbat teritoriile de la Cairo la Veneția, apoi la Constantinopol și până pe tărâmurile valahe.

Impresiile pe larg, AICI.

 

Povești scrise în palmă – Corina Ozon

Prima mea întâlnire literară cu autoarea a fost de bun augur, deși recunosc că nu am fost atrasă de romanele sale. Aceste povestiri au în centru femei obișnuite, aflate în diferite etape ale existenței, și aduc pe tapet teme cum ar fi glasul rațiunii vs glasul inimii, alegeri, anii studenției, relațiile de cuplu, infidelitatea etc.

Sunt întrerupte de momente de grație, flash-story-uri care adaugă o notă de eleganță și de autenticitate lucrării.

Am scris mai multe despre carte, AICI.

 

Ce vrăji a mai făcut pisica mea – antologie Humanitas de proză scurtă, coordonată de Radu Paraschivescu

Lucrarea reunește sub acest titlu povestiri semnate de nume sonore ale culturii românești (și nu numai, veți descoperi și autori din alte domenii de activitate), toți având ceva în comun – dragostea pentru micile feline care ne fac viața mai frumoasă.

Chiar dacă nu sunteți fani ai pisicilor, s-ar putea să vă facă plăcere să citiți antologia pentru frumusețea prozei în sine. Îndrăznesc să afirm (subiectiv, desigur) că această antologie este evident superioară celei prezentate mai sus, din punct de vedere al calității prozei.

Dacă e așa sau nu, vă puteți convinge singuri.

Detalii despre carte, AICI.

 

Pe scurt, două romane excelente și trei volume de proză scurtă. Dacă ați citit vreuna dintre cărțile de mai sus, vă aștept impresiile.