Conan Barbarul – Robert E. Howard

 

Când spunem Conan, toată lumea știe. E el, barbarul, cimerianul vânjos, adus în fața lumii pe ecrane, acum ceva vreme, de Arnold, iar mai recent și de alții, cum ar fi Jason Momoa. Cred că aproape orice jucător de RPG care a jucat vreodată cu un barbar a avut un Conan, un Conănică, în fine, înțelegeți ideea.

Cei de la Crux au avut o idee excelentă, aceea de a publica integrala Conan Barbarul, cuprinzând cinci dintre cele mai interesante povestiri care îl au drept erou.

Creatorul lui Conan este americanul Robert E. Howard. Acesta a avut un destin zbuciumat, alegând, din păcate, să își pună capăt vieții la 30 de ani, despre povestea lui puteți citi în prefața semnată de George Cornilă, care, de asemenea, a tradus trei din cele cinci povestiri din volum.  Aceste povestiri, scrise acum aproape un secol, au adus un nou suflu în lumea cărților. De atunci, generații întregi l-au însoțit pe barbar în aventurile sale, fiecare cu aceeași încântare precum cei ce i-au precedat, pentru că acest personaj, Conan, este într-o oarecare măsură prezent în fiecare dintre noi. Oricât de civilizați am fi (sau am crede că suntem, ceea ce e o cu totul altă chestiune) purtăm în noi un mic Conan. Și asta nu e deloc un lucru rău.

Prima povestire (mai degrabă aș numi-o nuvelă), Cuie roșii, îl găsește pe Conan într-un ținut exotic, misterios, în compania întâmplătoare a unei femei-pirat, Valeria a Frăției Roșii. Cei doi trebuie să facă echipă pentru a înfrunta o serie de pericole, care mai de care mai strașnice. De-a lungul paginilor, suntem purtați într-un vârtej de acțiune, într-o atmosferă stranie, parcă desprinsă din altă lume. Protagoniștii trebuie să își pună la bătaie talentele marțiale în înfruntarea cu monștri primordiali, cu membrii unor triburi uitate de lume – la propriu – și, bineînțeles, cu forțele magiei malefice.

 

 

În O vrăjitoare se va naște, îl regăsim pe Conan drept comandant al gărzii într-o cetate unde lucrurile o iau razna, odată cu apariția unei gemene malefice a reginei, care se dovedește purtătoarea uneor magii infernale și îi ia locul surorii sale. De la răstignire la evadare și la retribuție, cam așa se înscrie traseul eroului, într-o poveste unde și alți protagoniști fură lumina reflectoarelor.

În Misterul fântânii blestemate îl aflăm pe Conan în postura de pirat. Împreună cu alți vânturători ai marilor, ajung pe o insulă în căutare de comori, unde înfruntă alte pericole nemaivăzute, aduse de membrii unei rase ciudate.

Phoenix pe o sabie – Conan este rege în Aquilonia, însă complotiștii vor să îl ucidă. Destinul lui e altul, magia e nelipsită, de data asta lucrând și pentru barbar.

Turnul elefantului îl aduce în prim-plan pe Conan drept hoț, dornic să obțină cea mai prețioasă nestemată din lume, care desigur că este legată de prezența unor forțe magice care depășesc planul terestru, de astă dată.

Experții înscriu aceste scrieri în categoria sword&sorcery, și nu e deloc greu de înțeles de ce. Conan este simbolul forței primordiale din om, al acelei puteri a supraviețuirii cu orice chip, dar și al naturaleții, al unei inimi necorupte. Fără a fi un cavaler pe cal alb, barbarul se ghidează după un cod propriu al onoarei. Trăiește la maximum, este încrezător în el însuși, își învață lecțiile. Nu se complică, nu se agață de nimicuri.

Eroinele lui Howard nu sunt niște demoazele care așteaptă să fie salvate, dar nu sunt deloc deranjate de a fi ajutate de fiorosul barbar. Mi se pare și normal. În contextul epocii în care au fost scrise, prezintă caracteristici feministe de-a dreptul, dar așa cum ar trebui să fie feminismul în fapt, fără exagerări inutile. Acestea sunt femei care se descurcă foarte bine pe cont propriu, dar care pot lupta cot la cot cu bărbații, sau cel puțin să se ajute reciproc, de o formă sau de alta. Așa cum e firesc.

Lumea lui Howard e complexă și minuțios creată. Se inspiră din istoria antică, cu predilecție, deși are și elemente medievale, pe alocuri, plus o componentă mitologică foarte bine inserată în construcția acestor planuri narative, care atestă o minte creativă, cu un fundament bine documentat.

Traducerile m-au mulțumit, deși am găsit și termeni mai neobișnuiți, cum ar fi „plundări” – recunosc că e prima dată când aud despre asta, o fi vreun regionalism, dar i-am găsit o doză de farmec. Una peste alta, traduceri care mențin cititorul în atmosfera creată de autor și contribuie la o lectură satisfăcătoare.

Coperta e de acolo, din zona care trebuie, semnată de Tudor Popa, iar ediția, per ansamblu, bine îngrijită, toate elementele ducând la o experiență de lectură foarte agreabilă. Am cumpărat cartea la precomandă și a venit însoțită de o sabie mică din metal – mie îmi plac mult detaliile acestea. Întreaga ediție arată pasiunea de a aduce în fața cititorilor români aceste istorisiri care au trecut cu brio proba timpului.

Recomand!