
Zilele acestea mi-am amintit de Naarghita. Acum mulți ani, am fost foarte surprinsă atunci când am aflat că minunata interpretă a fost româncă. Născută Maria Amarghioalei, la 14 ianuarie 1939, a crescut în București și a urmat cursuri de coregrafie și de canto. Impresionată de filmul Vagabondul și de Raj Kapoor, a devenit pasionată de filmele indiene și, mai ales, de muzica lor. Decisă să învețe să cânte și să se miște precum celebrii actori și cântăreți de acolo, a studiat cu mare atenție, pe cont propriu, piesele și le-a repetat cu îndârjire, învățându pronunția cuvintelor după ureche (wikipedia).
A învățat limba hindi prin corespondență cu centrul hindi și nu a precupețit niciun efort pentru a-și urma visul – acela de a performa pe scenă piesele îndrăgite. Acest lucru s-a întâmplat, a fost întâmpinată cu entuziasm, iar în 1967 însăși prim-ministrul Indiei, Indira Ghandi, impresionată de performanțele tinerei artiste, i-a lansat o invitație să viziteze India, ceea ce s-a și întâmplat. Vizita-turneu a durat mai bine de o jumătate de an, a fost sponsorizată de guvernul indian și, astfel, Naarghita a putut să-l cunoască pe idolul său, Raj Kapoor, devenind buni prieteni. A jucat chiar și într-un film, în 1972.
A concertat pe scene din Anglia, SUA, Franța, Liban, Egipt și a încântat iubitorii muzicii indiene de pretutindeni (boolywoodirect.com).
După mai multe pierderi dureroase, cântăreața s-a retras și și-a petrecut ultimii ani cu soarta multor artiști altădată aclamați – în sărăcie.
Ca întotdeauna, lumea și-a amintit de Naarghita la trecerea ei din această lume, dar apoi uitarea s-a așternut iar peste destinul artistei. Ziarele de scandal au răscolit cu această ocazie povestea ei, relația cu Raj Kapoor și fel de fel de supoziții, dar, de fapt, ceea ce rămâne este arta și curajul unei tinere simple de a învăța de la zero elemente de cultură a unei țări atât de diferite, de a interpreta muzica și dansul Indiei de o manieră aplaudată chiar și de cei din țara Gangelui, care, precum majoritatea asiaticilor, sunt cunoscuți pentru faptul că rar dau dovadă de entuziasm la tentativele străinilor de a plonja în aceste domenii aparte, specifice, dacă nu sunt insoțite de o reală înțelegere a fenomenului și performanță deosebită.
Chiar curaj şi perseverenţă. Oare am visat sau există un film despre viaţa ei? Hm, trebuie să caut.
LikeLiked by 2 people
O fi? N-am auzit. Daca da, te rog sa imi spui si mie. ❤
LikeLike
Nu ştiu, Ana. cum ziceam, poate visez eu. Mă cam uit la filme biografice şi ori am văzut un documentar, ori… nu ştiu.
Dar da, dacă găsesc, îţi spun 😉
LikeLiked by 2 people
Un adevărat model de urmat. Și eu am mai văzut despre ea, dar cred că tot vreun documentar, nu film, a fost prea de mult 🙂
LikeLiked by 2 people
Posibil sa fie documentar. Sau poate filmul indian in care a jucat?
LikeLiked by 2 people
Cine mai știe… Dar mi-am mai adus aminte ceva. Făcusem si eu o pasiune pentru hindi și voiam s-o fac, dar, in 1986, cind am dat eu prima oara, nu era sectie continua de hindi la universitate, asa ca am renuntat si am ales plcarea secundara, rusa… Ei, uite ca Naarghita, care a fost inaintea mea, a făcut ce-a făcut și-a reușit… ❤ Am admirat asta mult la ea, cînd am aflat prima oară că nu-i indiancă 🙂
LikeLiked by 2 people
Da, a avut multa pasiune si ambitie izvorata din ea. Asta e ambitia sanatoasa, nu cea izvorata din orgoliu (imi dau eu seama acum, dupa ani si ani). 😀
LikeLiked by 2 people
Hindi ar fi și azi ambiție, darămite atunci… Ce să mai… chapeau ❤
LikeLiked by 1 person
Și eu am admirat-o, am disc cu ea, dansam pe el în gimnaziu, înfășurându-mă într-un sari improvizat 🙂 Pe urmă, când am aflat că nu e indiancă, mi-a plăcut și mai mult. Alta (indiancă, dar cu inima în România) pe care am admirat-o foarte mult a fost Amita Bhose.
LikeLiked by 1 person
Ar merita ambele mult mai multa ‘publicitate’, ca sa-i zic asa. 🙂 Poate chiar sa fie mentionate intr-o carte? 😀 ❤
LikeLiked by 1 person