Jurnal de luni (SEO ioc)

Când am conceput ideea acestui blog, am vrut să fie un spațiu unde oamenii să aibă acces la informații de calitate din partea mea, legate de toate lucrurile plăcute care se pot întâlni: cărți bune, muzici faine, mâncare ușor de făcut și gustoasă, sport, artă, în fine, să fie un spațiu de inspirație. Nu vreau deloc să stric în vreun fel acest demers, însă de-a lungul timpului s-a întâmplat să îmi mai dau și cu părerea, să-mi mai vărs și câte o nemulțumire, să mai aduc în discuție un subiect sau altul, nu neapărat din categoria celor mai plăcute.

Îmi cer deci iertare, cititorilor blogului și mie însămi, pentru că iar voi scrie despre una, despre alta, care nu cadrează cu intenția originală a blogului. De ce? Fiindcă altminteri simt că mă blochez și nu mai am niciun chef să mai scriu ceva, orice. Fluxul meu creator se duce la vale, așa că prefer să scriu și o parte din cele ce mă deranjează.

Știți că mă amuză faptul că unii își fac titlu de glorie din faptul că nu se uită la TV. A ajuns un fel de marcă a intelectualului asta – să nu te uiți la TV. Nu se uită la TV, dar urmăresc media și deci tot ce ține de acest domeniu al informației. Azi doar să stai în peșteră că să scapi, dar și acolo vor veni să îți împuie capul unii și alții. Recunosc că nu mai urmăresc știrile de luni întregi, decât ocazional mai dau să văd liniile principale de discuție. Mă lămuresc și îmi văd de treabă. Cu toate acestea, nu am renunțat la TV, unde văd încă seriale de comedie, emisiuni inteligente, mai ales culturale, documentare și sport – meciuri, Formula 1. Iată că și aici a luat-o lumea razna. Emisiunile sportive au ajuns o bătaie de joc la adresa omului care gândește, cu campanii de denigrare și informații trunchiate și interpretate convenabil pentru unii, încât te pufnește râsul în timp ce te enervezi. Așadar, am de gând să urmăresc în continuare meciurile și cursele etc., dar să schimb postul imediat ce transmisiunea în direct se încheie.

Mă deranjează că din nou se creează un alt subiect de dezbinare. După grămada de subiecte mai mult sau mai puțin de amploare care au dezbinat societatea, acum vine iar una: economisirea resurselor. Și aici lumea se poziționează la extreme și mă întreb: de ce noi, oamenii, trebuie să fim mereu atât de dramatici? De ce nu stăm să înțelegem cât mai rațional ce se petrece? Tot din cauza celor care ies în față cuprinși de patosul exagerării. Știu cum e să nu ai apă caldă și căldură, acasă și la școală. Știu cum e să ai degete strâmbe și vinete de frig. Îmi surâde ideea de a repeta aceste experiențe? Nu, clar. Nici pe departe. Dar de aici până la a sta la dus jumătate de oră, când pot să fiu fresh în zece minute, de a ține 25 de grade în casă iarna, când la 21 sau 22 e foarte confortabil, de a avea 21 sau 22 de grade vara, când iarna aceeași temperatura nu e bună, asta nu înțeleg.

Nu mi-am dat cu părerea despre pandemie, despre război am scris o poezie, dar despre acest subiect zic doar atât: încălzirea globală nu e mit, iar resursele se duc încet, dar sigur. Știu, ecologiștii au fost mereu priviți ca niște excentrici, Greta e luată la mișto, ne mint ăștia că de fapt e așa când nu e așa et caetera. Totuși, dacă stai să te informezi pe cont propriu, să pui cap la cap niște informații de fapt, din surse științifice de încredere (s-a cam dus și încrederea în știință, dar să nu uităm că sunt oameni care își dedică o bună parte din viața lor pentru a studia unele fenomene și nu trebuie să ii tratăm cu condescendență), e clar că situația se albăstrește. Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, subțierea portofelului ne va determina să abordăm altfel resursele. Că lucrurile nu s-au făcut și nu se fac cu cap la nivel înalt, că unii profită să se îmbogățească, sunt deja atât de la mintea cocoșului că au ajuns clișee ale societății noastre. Asta nu diminuează din realitate, iar realitatea e că lucrurile au intrat într-o dinamică dificil de prevăzut și, mai ales, de gestionat. Că te ia râsul-plânsul când vezi luminile aprinse în oraș în miez de zi, e de înțeles. Că ipocrizia e la nivel glorios, și asta știm. Privind însă concret, cu capul pe umeri, dinamica e cea care e, iar dacă vom încerca să facem pași în direcția eco, poate mai avem o șansă să încetinim acest proces, măcar.

Cât despre infrastructura de încălzire și apă caldă din marile orașe, un lucru se poate spune și observa fără a fi vreun specialist: când ai țevăraie veche de câteva decenii și un sistem învechit atât de producție, cât și de transport a agentului termic, ce te aștepți să se întâmple? Să meargă lucrurile optim? Nu prea. Trebuie găsite soluții tehnice concrete, altfel nu se rezolvă nimic.

Dincolo de toate acestea, nu văd cum săritul unora la beregata altora rezolvă ceva. Da, avem fiecare dreptul la opinie, și gata. Această agora virtuală e de tot râsul, și nu un râs sănătos. Vă închipuiți tot acest haos în agora din Atena? Nu. Iată cât a evoluat omenirea!

Știu, nu sunt subiecte prea mișto pentru o zi de luni. Acum le-am zis, și sper să îmi deblochez astfel creativitatea. Mi-am vărsat năduful, cum se zice, măcar cât de cât. Am dat drumul la supapă. 🙂

Și ca să închei într-o notă amuzantă, fiindcă indiferent ce și cum, nu trebuie să ne pierdem simțul umorului, unul dintre lucrurile musai de păstrat, dacă vrem să mai fim cu țiglele pe casă măcar puțin, iată un limerick scris, zice-se, de Lewis Carroll:

There was a young lady of station

“I love man” was her sole exclamation

But when men cried, “You flatter”

She replied, “Oh! no matter!

Isle of Man is the true explanation.

 

Advertisement