Longobardul – Marco Salvador

 

Îmi plac cărțile cu titlu scurt, cuprinzător, mai ales când vorbim de ficțiune istorică. Longobardul. Așa, știm de la început despre ce e vorba în carte (această expresie atât de blamată de profa de română. Tot de acolo mi-a rămas în cap personajul romantic – mari calități și mari defecte, cum ar fi să tot bați câmpii în paranteze 😀 )

Recunosc că nu mai citisem vreo carte cu și despre longobarzi, despre care știam ceva destul de vag. Sunt strămoșîi lombarzilor de azi, de unde li se trage acestora și numele, dar mai mult decât atât. Fac parte din populațiile germanice care au venit din nord în Italia, după căderea Imperiului Roman, undeva prin sec. VI p. Chr. Întâmplările din această carte se petrec în secolul al VII-lea și îl au drept punct de referință pe regele longobard Rotari. Cartea este narată la persoana I de un personaj (presupun) ficțional, anume Stiliano sirianul, numit astfel deoarece mama sa era din acea regiune. Acesta era fiul unui negustor și prieten al ducilor longobarzi din Brescia, care, atunci când comite o ofensă împotriva unui libert, aflat în stare de beție, îl trimit din oraș să îl învețe pe tânărul lor văr, Rotari, pe teritoriile de la nord stăpânite de Rodoald, puternicul bunic al acestui tânăr.

Stiliano, care avea la acel moment 26 de ani, era un notar cu o educație aleasă și uns cu toate alifiile, însă ducea o viață destrăbălată, în ciuda iscusintei sale și a științei de carte. Mai închis la culoare decât nordicii longobarzi, însă nu într-atât încât să iasă în evidență în zonele mai sudice, se trezește nevoit să se descurce în lumea condusă după legile nescrise longobarde. Între el și Rotari se creează încă de la început o legătură puternică, care va duce la o relație foarte strânsă de-a lungul anilor, pe măsură ce evenimentele iau amploare iarr Rotari ajunge mai întâi duce de Brescia, în urma unei trădări săvârșite de exarhul bizantin împotriva verilor săi, iar apoi chiar în postura de rege al longobarzilor, cucerind încă și mai multe teritorii și dezvoltând țara. Lui i se datorează și primul cod de legi longobarde, Edictum Rothari.

Viața privată a lui Rotari este descrisă amănunțit, atât relația cu Gaila, fata pe care o iubește încă din prima tinerețe, cât și cu Gundeperga, cea de-a doua soție. Stiliano îi este pe rând magistru, prieten și sfetnic, încercând să îl influențeze în bine pe Rotari și făcându-l să-și dezvolte multele calități înnăscute. Deși ascensiunea sa la tron e rezultatul mai multor evenimente tragice, Rotari face și el un sacrificiu important pentru asta, unul care îl va marca.

Este descrisă o lume fără artificii, violența teribilă a acelor vremuri fiind scoasă în evidență atât în descrierea bătăliilor, cât și în cea a trădărilor de tot felul, execuția teribilă a Romildei, mama Gailei, care a lăsat avarii să intre în cetate, chiar de către aceștia, sau măcelul ducilor și majorității însoțitorilor lor, la Oderzo.

Stiliano călătorește în Siria natală în căutare de meșteri pietrari iscusiți, ajunge la Constantinopol unde, printr-o conjunctură a sorții și datorită bunului său prieten, călugărul Garibaldo cel iscusit în medicina egipteană, are un rol în destinul împăratului bizantin Heraclie. Este uimit de magnificul oraș de pe Bosfor și încearcă să învețe în permanență, din tot ceea ce vede.

În carte sunt prezentate destul de amănunțit diversele curente ale creștinismului din acele vremuri, cu diferențe între biserica ariană, cea trinitariană și chiar scindările dintre acestea, ca să nu mai zic de diversele culte apărute din creștinismul primitiv. Longobarzii aveau inițial religia nordică, originară în cea scandinavă, însă ulterior au început să preia religia locului, fie cea de rit roman, fie cea ariană, o învățătură provenită de la preotul Arius (Arie). Sunt destul de clare diferențele între longobarzi și romani, precum și rivalitatea dintre facțiunile de tot felul.

Drept urmare, cartea reușește să prezinte un tablou complex al acelor vremuri, cu toate că mi-ar fi plăcut ca această complexitate a situațiilor să se reflecte mai bine în dezvoltarea subiectelor, care ar fi permis scrierea a cel puțin un număr dublu de pagini. Autorul a preferat să păstreze un aer oarecum minimalist în această lucrare. Nu deranjează, însă sursele de informare asupra acelor timpuri nu sunt atât de bogate precum e cazul altor perioade, și e doar un aspect subiectiv, apetența mea pentru mai multe detalii. Căutând însă mai multe despre autor, am aflat că Longobardul este doar primul roman dintr-o trilogie, iar atunci se explică ceea ce am bombănit eu mai sus că n-ar fi chiar pe placul meu. Altfel spus, dumnealui a dezvoltat subiectul de-a lungul a trei romane, chiar dacă celelalte au alți eroi. Urmează La vendetta del longobardo (Răzbunarea longobardului) și L’ultimo longobardo (Ultimul longobard), care sper să fie și ele traduse.

Domnul Marco Salvador, autorul acestei cărți, a fost istoric și scriitor, cercetător cu precădere al Evului Mediu timpuriu, așa cum o arată romanul de față.  

Îl recomand cu precădere iubitorul ficțiunii istorice și tuturor celor interesați de subiectul tratat.

Advertisement