Pe Olimpico din Roma

Pentru mine, de departe punctul culminant al excursiei de trei zile la Roma a fost meciul Lazio-Chievo. Poate trebuie să fiți suporteri ca să înțelegeți sau poate nu, însă de 18 ani de când iubesc Lazio Roma acesta a fost unul dintre marile mele visuri, să asist la meci de pe Olimpico. Soțul meu mi-a îndeplinit acest vis și realitatea a depășit total așteptările.

Voi încerca să redau aici aceste momente pline de încântare și emoție pentru mine. Biletele le achizitionasem cu o seară înainte așadar am pornit spre stadion pe la 1:15, meciul urmând să înceapă la 3 pm. Nu pot spune exact cât a durat drumul cu autobuzele până acolo, ceva mai puțin de o oră probabil. Am ajuns la stadion și m-a fermecat de la prima vedere. O mulțime de suporteri se îndreptau ca și noi spre intrare, soarele strălucea, atmosfera era festivă. După ce am trecut de cordoanele de securitate și am cumpărat apă de la magazinul din interior, cu fularele la gât ne-am ocupat locurile în Distinti Nord-Est, lângă peluza Curva Nord unde la fiecare meci galeria biancoceleste este prezentă pentru a-și încuraja favoriții. Deși la meci au asistat peste 20000 de oameni, majoritatea erau prezenți în Distinti și peluza, însă tribunele erau și ele departe de a fi goale.

Stadionul a fost deschis în 1937 și este situat lângă Forul Italic, în partea de nord a orașului. Nu pot să descriu în cuvinte senzațiile pe care le-am avut pe tot timpul partidei. Mi-a plăcut și faptul că erau în public foarte mulți copii și de asemenea femei, toți suporteri înfocați ca și mine de altfel.

S-au cântat imnurile echipei care a intrat pe teren în ovațiile celor prezenți, fiecare nume fiind scandat cu entuziasm. Suporterii echipei oaspete erau foarte puțini, aflați într-un sector cumva opus celui în care ne aflam noi. Cântece, scandări, steaguri fluturând, soare jucăuș, arbori impozanți în jurul stadionului, fluierul de început al partidei. Inițial, cei de la Chievo erau destul de incisivi însă nu m-am îngrijorat prea tare, multe echipe din mijlocul și coada clasamentului aleg o abordare agresivă la început în speranța că vor înscrie și cu ceva noroc vor obține un rezultat pozitiv.

Luis Alberto deschide scorul în minutul 23. O explozie de bucurie zguduie Olimpico, eu mă bucur că pot fi de față la înscrierea unui gol. După numai două minute însă, Chievo egalează. Nu îmi fac prea multe griji, euforia de a fi acolo este mult prea mare. Sergej Milinkovic – Savic duce scorul la 2-1 în minutul 31, Lazio începe să domine. Spre finalul primei reprize, arbitrul decide penalty pentru Chievo, o decizie greșită pe care o îndreaptă după ce consulta înregistrarea video. Deja mă doare gâtul de la cât am strigat la arbitru.

La pauză ne îndreptăm spre toalete, unde are loc un fenomen interesant: bărbații intră care cum pot, însă femeile se așază frumos la un rând ordonat (poate și pentru că era o singură toaletă pentru femei).

Începe repriza secundă, cu Lazio zburdând efectiv pe teren. În minutul 68 Sergej reușește dubla, urmat la puțin timp de Bastos în minutul 83 iar Nani duce scorul final la 5-1 în minutul 86.

Din păcate, în prima repriză Immobile s-a accidentat, fiind înlocuit de Felipe Anderson care s-a achitat cu brio însă de rolul lui. Ștefan Radu a fost suspendat în acest meci și nu a putut juca, mi-ar fi plăcut să îl văd și pe el pe teren însă nu s-a putut.

La finalul meciului jucătorii și antrenorul Simone Inzaghi au venit să salute suporterii în aplauzele furtunoase ale celor prezenți. Întreg stadionul trepida de o energie greu de descris. Am cântat, am dansat de bucurie la goluri, am trăit cu intensitate această partidă de vis alături de soțul meu.

La final un val de suporteri s-a revărsat din stadion pe toate străzile din jur, oprind circulația haotică a Romei. Un aer de sărbătoare s-a răspândit în timp ce soarele apunea măreț în spatele stadionului iar la barurile din jur a început petrecerea.

Am pornit și noi înapoi spre zona noastră plini de bucurie și încântați la maxim,pentru a petrece în continuare o seară minunată.