Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog-Brașoveanu

cianura pentru un suras

Făcând o pauză de la seria “Outlander” după volumul 2, “Talismanul“, am simțit nevoia unei lecturi diferite. Eu am mai spus-o, citesc foarte rar cărți polițiste. Am dat însă, nu cu mult timp în urmă, peste o prezentare a unei cărți de Rodica Ojog-Brașoveanu , o prezentare care m-a tentat și m-a făcut să îmi doresc o lectură de gen. Cu acest prilej, fac o paranteză ca să menționez faptul că uneori este bine să dăm și de recomandări privind apariții mai vechi, chiar considerate deja clasice în contextul lor și nu numai ultimele lansări editoriale, foarte în vogă zilele acestea. De ce spun asta? Deoarece, oricâtă notorietate ar avea unele cărți, faptul că citim o recomandare adeseori ne ajută să schițăm o idee despre lectura respectivă și ne face dornici de a afla mai mult. Până la urmă, nimeni nu le știe pe toate, nu?

Revenind la “Cianură pentru un surâs“, pentru mine cel puțin a constituit o lectură delicioasă.

Având în vedere că aproape toată acțiunea este localizată în imobilul de pe Strada Crăițelor, Șos. Kiseleff, am avut la un moment dat senzația că asist la o piesă de teatru, situată în acel decor pitoresc, ai căror actori sunt personajele excelent puse în lumină de către autoare. Accentul cade așadar pe personaje în plan principal și pe dinamica acțiunii, în plan secundar.

În imobilul menționat anterior, locuiau la comun o adunătură pestriță:

Panaitestii. Deși menționați adesea împreună, ca un fel de cuplu foarte sudat și luați mai mult ca un tot, numai Mihai Panaitescu este actor în această dramă, întrucât soția sa era plecată într-o excursie la Praga. Cei doi se remarcă prin “joie de vivre”, cheltuind cam toate veniturile pe distracții, odată ce programul de lucru ia sfârșit.

Grigore Popa. Un bătrân militar de carieră pensionar, extrem de morocănos și ranchiunos, antisocial.

Valerica Scurtu. O fată bătrână, angajată la un birou, complet neatrăgătoare, încearcă să compenseze neajunsurile fizice și personalitatea ștearsă printr-o obsesie pentru curățenie și tot ceea ce presupune excelență în treburile casnice, în speranța că se va căsători.

Doru Matei. Un tânăr sculptor, boem, temperamental, fustangiu.

Melania Lupu. O văduvă distinsă, în vârstă de 62 de ani, considerată infantilă de colocatarii săi, mare amatoare de dulciuri de tot felul, de filme western și povești, al cărei companion este motanul Mirciulică, care a căpătat o parte din atributele stăpânei și, bineînțeles, preferințele pentru o dietă excesiv de dulce.

Marin Vâlcu. Contabil, celibatar, implicat într-o relație discretă cu o doamnă singură, pleacă în dimineața incidentului în concediu la sora sa din Iași, cum obișnuiește în fiecare an de sărbători.

Într-o dimineață de decembrie, are loc un incident: se sparge o țeavă de încălzire. Vecinii, alarmați, se strâng să mute scrinul vechi aflat în zonă și declanșează un mecanism secret, dezvăluind comoara din interior: două tablouri celebre, un Goya și un Rembrandt. Ce vor face acești cinci oameni care în cel mai bun caz se tolerează și în cel mai rău se detestă în fața acestei descoperiri? Evident, devin complici, pentru prima dată găsind că au ceva în comun cu adevărat. Fiecare visează câți bani ar putea câștiga vânzând tablourile pe piața neagră. Surprinzător, cea care are relațiile necesare unei întreprinderi de o asemenea anvergură este nimeni alta decât bătrâna cea fragilă, Melania Lupu! Lucrurile însă o iau razna atunci când profesorul de matematică, Panaitescu, este răpus din senin chiar în acea zi. Verdictul? Cianură. Evident, pe fir intră un alt protagonist, maiorul Cristescu, care trebuie să dea de cap unei serii de evenimente halucinante, începând cu acel moment.

Am apreciat foarte tare personajele spumoase, umorul și dialogurile. În mod clar, Melania Lupu este starul acestui roman. Veți descoperi un personaj conturat cu grație, o minte de fier în spatele unei aparențe distrate și fragile. La un moment dat am reușit să ghicesc identitatea asasinului, deși nu modul lui de operare, întrucât abia spre final avem acces la anumite informații. Poate un cititor dedicat al genului ar fi putut să speculeze mai mult pe această temă, eu pur și simplu m-am bucurat de poveste așa cum venea, scrisă cu îndemânare și vervă.

Iar ceea ce m-a fermecat cel mai tare la volum a fost atmosfera: anii ’70 într-un București trepidant, colorat, cu un aer foarte metropolitan, foarte șic. Un mare plus la capitolul stil.

Recomand călduros acest roman, dacă nu l-ați citit încă. Dacă l-ați citit, vă invit cu drag să lăsați câteva impresii!

26 thoughts on “Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog-Brașoveanu

  1. Ce frumos ai prezentat romanul, felicitări! ❤ Mi-ai făcut dor de cărțile autoarei. Mie nu mi s-a întâmplat să citesc ceva scris de ea și să nu îmi placă…

    Liked by 2 people

  2. Imi plac tare mult cartile Rodicai Ojog. Pe aceasta nu am apucat inca sa o citesc dar descrierea ta ma atrage.
    Imi place, la cartile ei, faptul ca personajele au nume romanesti iar actiunea este plasata in Romania.
    Desi, acum, sunt destui autori, care mai de care mai in voga, majoritatea plaseaza actiunea prin tot felul de tari, iar numele personajelor nu am nimic romanesc in ele.🙁

    Liked by 2 people

    • Ma bucur ca te atrage recomandarea mea. Sa nu uitam ca cele mai multe dintre cartile ei au fost scrise in perioada comunista, cand realitatea cotidiana era cu totul alta. Pe de alta parte, acum foarte multi romani lucreaza sau chiar s-au mutat definitiv in strainatate. Pe mine nu ma deranjeaza unde anume este plasata actiunea unei carti, atat timp cat este bine scrisa. Daca, insa, pui actiunea in alta tara fara sa creezi si atmosfera, culoarea locala, sa faci totul verosimil, atunci da, este o problema. In rest, totul depinde de creativitatea autorului si modul in care simte. Multumesc pentru vizita si impresii, weekend frumos!

      Liked by 1 person

  3. Pingback: 320 de pisici negre – Rodica Ojog – Brașoveanu | adropofinspiration

  4. Am citit volumul pe la începutul anului și n-am putut să-l las din mână până la final. Mi-au plăcut povestea, personajele și nu în ultimul rând umorul. Intenționez să îl recitesc pentru a descoperi mai bine indiciile care mi-au scăpat la prima lectură.
    Recomand romanil tuturor iubitorilor genului polițist și nu numai.

    Liked by 2 people

  5. Pingback: Detectivă de ocazie – Laura Stanciu | adropofinspiration

  6. Pingback: Cinci carti pentru iubitorii de pisici | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.