Dintre toate genurile literare care au apărut de-a lungul vremii din mințile oamenilor minunați pe care îi numim autori de carte, preferatul meu, cel din vârful listei, este genul fantasy, urmat îndeaproape de ficțiunea istorică.
Încă de la începuturile lumii, cei cu harul de povestitori au fost primiți cu onoruri lângă orice foc, asemenea barzilor și poeților. Istorisirile și legendele lor au încântat generații după generații și s-au perpetuat, s-au îmbogățit și și-au lăsat urmele în mințile și în sufletele ascultătorilor, căci odată, puțini aveau meșteșugul cuvintelor scrise sau a citirii acestora.
În alte vremuri, cu siguranță Laura Știrbu ar fi fost primită cu căldură la orice vatră, la ceas de seară, alături de mulți alți povestitori pe care i-am descoperit cu mare încântare, precum și de alții pe care sper să îi descopăr pe mai departe.
“Lumina lui Trodheim” a fost asemuită cu seria Harry Potter, celebra serie pe care foarte mulți am îndrăgit-o. Într-adevăr, are elemente care duc cu mintea într-acolo: un erou orfan, Iustinian Mojic; un antagonist evadat, Vincențiu Leopod; o Academie neobișnuită, SanteVel. Pe de alte parte, sunt și multe deosebiri: autoarea construiește o lume nouă, cu specific medieval, pe când eroii din Harry Potter trăiau o viață ieșită din comun în mijlocul lumii cotidiene a celor lipsiți de magie, a lumii concrete, dacă vreți. Eu aș spune că romanul m-a dus cu gândul mai mult înspre un alt titlu care mi-a plăcut foarte tare, “Numele vântului”, de Patrick Rothfuss. Ideea unei Academii unde se învață fel de fel de discipline de luptă sau magie este relativ des folosită în cărțile fantasy și este normal, mai ales dacă publicul țintă este cel tânăr. Să nu credeți însă că romanul este strict adresat adolescenților, fiindcă nu este câtuși de puțin așa.
Așadar, autoarea plasează acțiunea romanului într-un spațiu de inspirație mioritică, numit Valahia Unită. După cum arată și harta de la finalul volumului, se remarcă asemănarea geografică cu teritoriul României Mari, evident cu foarte multe toponime cu totul și cu totul deosebite de cele reale, născute din imaginația autoarei. Mi s-a părut, în ansamblu, o construcție armonioasă și fermecătoare. Numele personajelor constituie, de asemenea, un amalgam atât de origine română cât și din alte spații europene, fapt care contribuie atât la crearea unei atmosfere credibile cât și la valorificarea unui factor extrem de important, cel puțin din punctul meu de vedere, și anume umorul. Romanul mustește de umor și situații de tot felul, care îți stârnesc interesul și te trezești absorbit în desfășurarea evenimentelor.
Cinci studenți la prestigioasa academie SanteVel pun la cale, în secret, o evadare epocală: Vincențiu Leopod, temutul criminal, este eliberat din închisoarea Torun. Una dintre cei cinci este chiar fiica sa, Liliana Venin, studentă eminentă a academiei, în vârstă de șaisprezece ani.
Departe, la țărmul mării, în ținutul Aquinox, un băiat blond de zece ani, Iustinian Mojic, trăiește o viață modestă alături de unchiul său Boromir și visează cu ochii deschiși la dragoni. Existența sa simplă este dată peste cap de marea evadare, iar el va porni în caravana unui negustor ambulant, pe numele lui Marțipan, în căutarea drumului spre SanteVel, având asupra sa doar o medalie, o scrisoare, ceva bani și pe cățelul Titirez. În drum, va întâlni prezicătoare, bandiți dar și prieteni care îi vor salvva viața și îl vor aduce la SanteVel. Va fi viața mai ușoară acum, în apropierea misterioasei Liliana Venin și a anturajului ei de luptători de excepție? Sau lucrurile se vor complica? Nu trebuie să fii maestru al intrigii ca să ghicești răspunsul.
Autoarea a creat o atmosferă de mare efect în conturarea vieții la academie. Dragonii, aceste ființe mitice pe cre le-am întâlnit în multe opere, începând cu Tolkien și continuând cu Eragon al lui Paulini sau vestitii dragoni valyrieni din ASOIAF, joacă și aici un rol foarte important. De ei se leagă destinul Zburătorilor, cei antrenați să devină niște forțe redutabile în orice conflict ar amenința Valahia Unită. O altă unitate de elită educată în SanteVel sunt Magii. Există însă ceva și mai și: o combinație a celor două, o categorie numită Welden.
Valahia Unită este condusă de o monarhie, însă regele nu pare extrem de convingător, deși nu am avut de-a face cu el. Fiul său însă, prințul Victor, student la academie, se dovedește doar un tânăr infatuat și comun în gândire și aptitudini.
Mi-a plăcut felul în care a fost gândit romanul, cu detalii geografice, culturale, tradiții și chiar un sistem religios cu rădăcini în creștinism. Toate aceste informații sunt dozate cu grijă, chiar dacă inițial par o idee cam multe, ulterior din contră, realizezi că autoarea păstrează încă mulți ași în mânecă și mai are de dezvăluit multe aspecte ale acestei lumi pe care a creat-o.
Atât seniorii din jurul Lilianei Venin, cât și juniorii grupați în jurul lui Iustinian sunt bine construiți și poți să te conectezi cu ei, să simți o legătură. Pentru mine, acesta este un aspect de importantă majoră, să poți empatiza cu eroii acțiunii, într-o formă sau alta.
Școala în sine, materiile, profesorii și amănuntele foarte simpatice legate de aceștia adâncesc farmecul lecturii.
Lectura aduce un final pe măsură, bine asezonat cu suficient mister cât să îți dea un impuls serios de a îi însoți mai departe pe eroi în aventurile lor și de a descoperi cât mai multe despre Verența și feluritele secrete pe care le ascund personajele. Tot la final veți descoperi și semnificația titlului.
Mai trebuie să spun că acest roman dispune de o grafică frumos executată, un font foarte agreabil pentru citit și o redactare bună. Singura mențiune pe care o fac (nefiind neapărat un minus, ci o părere personală) este că harta, de altminteri binevenită, ar fi trebuit pusă la începutul cărții, undeva între prolog și capitolul 1. Mie nu îmi place deloc să trag cu ochiul la final și am descoperit harta relativ accidental, pe când căutam cuprinsul.
Recomand cu încredere “Lumina lui Trodheim” tuturor iubitorilor de fantasy, de toate vârstele. Este un cadou frumos mai ales pentru adolescenți, care vor fi încântați de întâmplările savuroase de la Academia SanteVel.
Să vezi cum se continuă acțiunea în cel de al doilea volum… Felicitări pentru recenzia de excepție! 💜
LikeLiked by 3 people
Multumesc, astept cu nerabdare! ❤
LikeLiked by 1 person
Felicitări pentru recenzie! Mulțumesc pentru recomandare! ❤
LikeLiked by 3 people
Multumesc, cu mare placere! ❤
LikeLiked by 1 person
Suna fain! Dar era si Transilvania in Valahia Unita? Noi nu am fi fost niciodata de acord sa-i zica asa. :)) Am fi propus Dacia Unita. 😀 Nu toata lumea stie, dar valah, ca valon sau velș sunt de fapt porecle date de vecinii nevorbitori de limbi romanice.
LikeLiked by 3 people
Nu era Transilvania, hehe. De fapt, tara e impartita in regiuni dar poarta cu totul alte denumiri. Este si o regiune corespunzatoare Banatului, tu de fapt esti banatean, nu? De exemplu, regiunea corespunzatoare Dobrogei se numeste Aquinox si are doua delte, una la nord si una la sud. 🙂
LikeLiked by 3 people
Ah, ce interesant! 😀 Eu sunt de acord cu imitarea istoriei in fantasy. Face totul mai captivant de urmarit. Si in realitate deja sunt destul de zapacitoare denumirile. 😛 E o Transilvanie stricto sensu, in centrul tarii si una lato sensu, cu tot cu Banatul, Crisana si Maramuresul, ca regiune istorica. 🙂
LikeLiked by 2 people
Da, multe elemente interesante. 🙂
LikeLiked by 2 people
Dar si Muntenia e asa, cu tot cu Dobrogea sau Oltenia si fara, sau Moldova, cu tot cu Basarabia si Bucovina. 🙂 Nu stiu ce intelege un strain din granitele astea regionale confuze. 😀
LikeLiked by 3 people
Nu, Marius, Tara Romaneasca e formata din Muntenia, Oltenia si uneori Dobrogea, nu Muntenia le inglobeaza pe toate. E putin zapacitor, in functie de fiecare moment istoric s-au tot schimbat aceste repere.
LikeLiked by 2 people
Iiiii, nu-mi place sa fac asta, dar e cel mai definitiv argument. 😀 “Muntenia era denumirea care apare pentru prima dată în cronicile primilor domni moldoveni. Prin Muntenia se înțelegea întregul teritoriu al Țării Românești, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova densitatea populației era mult mai mare în zona de deal și de munte, zonele de câmpie din Muntenia fiind foarte puțin populate.” Dar ramane, sigur, si definitia ta in sens strict. 🙂
LikeLiked by 2 people
Muntenia apare, dupa cum zici tu, in cronicile primilor domni moldoveni, asta nu inseamna ca acea Muntenie cuprindea si Dobrogea sau ca asa erau vazut lucrurile din toate perspectivele. Aceea era, intr-adevar, o perspectiva, dintr-un anumit timp si spatiu. 🙂
LikeLiked by 3 people
Ma bucur mult că ți-a plăcut! ❤️
LikeLiked by 2 people
Da, mi-a placut mult, multumesc! ❤
LikeLiked by 1 person
Am cartea în bibliotecă. Dar sunt altele înainte, până voi ajunge într-un final și la ea. :))
LikeLiked by 2 people
Am eu un sentiment ca iti va placea! ❤
LikeLiked by 2 people
Cât de frumoasa este recenzia!!! 😍 felicitări!
Cu atât mai mult mă bucur că te-am nimerit si de data aceasta!!! 🤗😘
LikeLiked by 2 people
Multumesc mult!!! Oh, si inca cum! ❤
LikeLiked by 1 person
Recenzia ta m-a teleportat direct în carte! Ai un talent aparte pentru genul acesta de scriere.<3 Mi-aș dori și eu să scriu recenzii, dar de obicei, când citesc o carte îmi rămân în minte detalii mai mult sau mai puțin importante și ratez imaginea de ansamblu. Felicitări încă o dată!
LikeLiked by 2 people
Multumesc mult! ❤
LikeLiked by 1 person
Pingback: Recenzie Lumina lui Trodheim, de la A Drop of Inspiration – Vicontele Verenţei Pierdute
Minunată și foarte convingătoare recenzie, Ana!
LikeLiked by 2 people
Multumesc! Mi-a placut mult!
LikeLiked by 1 person
Pingback: Leapșa Curcubeu | adropofinspiration
Da, da, da! Tot mai mult fantasy pe listă. 😀
LikeLiked by 1 person
Din punctul meu de vedere, cat mai mult! ❤
LikeLiked by 1 person
Pingback: De gustibus: povești și rețete savuroase – Laura S. Götz | adropofinspiration
Pingback: Recomandări de lectură pentru adolescenți (1) | adropofinspiration
Pingback: Fantasy românesc | adropofinspiration