Autori nordici (2)

Carl_Larsson_The_Bridge_1912Carl Larsson – The Bridge (1912)

Autorii nordici sunt din ce în ce mai cunoscuți și mai îndrăgiți și la noi. Am recomandat cinci cărți cu autori nordici aici, acum e momentul pentru alte cinci romane. Acestea poartă semnătura a doi autori foarte interesanți, cu stiluri diferite dar care m-au cucerit, fiecare în stilul lui.

Jostein Gaarder este norvegian, iar scriitura sa are elemente de filosofie, psihologie și un accent estetic și simbolic deosebit. Condiția umană se află în centrul atenției, iar cititorul se vede pus în situația de a-și pune , la rândul său, întrebări existențiale.

Misterul cărților de joc

O călătorie inițiatică a unui băiat alături de tatăl său (veți observa la mulți autori nordici accentul pus pe această legătură tată-fiu, eventual bunic-nepot), porniți în căutarea mamei băiatului. Un drum presărat cu magie, din Norvegia până pe țărmurile Greciei, într-un Fiat roșu. Revelații și experiențe, descrieri superbe ale locurilor, o insulă fantastică, le găsiți pe toate în această lectură pentru toate vârstele.

Castelul din Pirinei

O lectură adresată unui public matur, cuprinde multe întrebări existențiale, multă filosofie mai ales pe teme religioase sau chiar spirituale, într-o accepțiune mai largă. Doi oameni aflați în pragul bătrâneții se reîntorc în trecut, în vremea în care formau un cuplu, ca să dezlege lucruri rămase neclare. Psihologic, cu o doză de mister, de o intensitate apăsătoare, instigă la întrebări, ca toate romanele lui Gaarder, de altfel.

Fata cu portocale

Acesta este un roman foarte emoționant, unde Gaarder îmbină, cu obișnuitul său aplomb orientat spre introspecție, temele puternice ale existenței umane: dragostea și moartea. Un adolescent pe nume Georg găsește o scrisoare adresată lui de către tatăl care murise pe când el avea doar 4 ani. Astfel, el descoperă o nouă față a tatălui, a mamei și a destinului.

Un alt autor caracterizat de intensitate maximă, într-o manieră mai eficace, consider eu fiindcă este mult mai accesibilă, vrăjitorul emoțiilor, cum îmi place să îl numesc – Fredrik Backman. Tânărul autor suedez te duce într-un carusel de trăiri, din care nu știi cum o să cobori. Observi că ceva s-a schimbat în tine, că ești un alt om după lectura cărților sale, lucru care ar trebui să fie valabil în cazul oricărei lecturi de impact.

Un bărbat pe nume Ove

 Vă rog eu, nu-l ocoliți fiindcă a fost, la un moment dat, foarte recomandat peste tot. Eu mă bucur că nu am făcut-o, este așa pentru un motiv bine întemeiat. Povestea bătrânului morocănos a cucerit o lume întreagă și pe bună dreptate. Teme puternice, personaje bine conturate, o lectură completă. Chiar dacă nu are intensitatea cărții, filmul este destul de reușit și respectă linia poveștii originale, mie mi-a plăcut.

Scandalul

 Dacă vorbim de sentimente și emoții, ce face Backman în acest roman este răvășitor. Nu este o lectură ușurică, facil de digerat, fiindcă ne pune în fața unor realități zugrăvite foarte viu, realități concrete ale zilelor noastre. Nu este nevoie de mari catastrofe naturale sau războaie ca să încerci o comunitate, membrii ei sunt cei care pot schimba lucrurile, într-un sens sau în altul. Un roman remarcabil, o spun din nou cu riscul de a mă repeta, Backman e într-o categorie a lui când vine vorba de stil, ca și Sanderson.

Sper că aceste recomandări să vă inspire în alegerea unor lecturi satisfăcătoare! Dacă deja ați citit vreunul dintre titlurile menționate în artciol, vă aștept impresiile în comentarii.

18 thoughts on “Autori nordici (2)

  1. Pe Gaarder nu l- am descoperit încă dar mă tentează. Pe Backman l-am citit cu al lui celebru Ove 😉 😉 . Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut cartea. La un moment dat mi s-au părut atât de plictisitoare 😦 . Curiozitatea m-a făcut să duc lectura până la final. Ultimele 100 pagini au fost mai intense. Oricum stilul autorului nu m-a cucerit așa că zic pas 🙂 .

    Liked by 1 person

    • Scandalul e diferit de Ove, desi mie mi-au placut mult amandoua. Sincer, nu vad cum ar putea sa nu iti placa Scandalul, are o intensitate teribila. Ti-o recomand calduros, chiar daca nu te-a prins povestea lui Ove.

      Like

  2. Pingback: Selectii de iunie (2) | adropofinspiration

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.