Pirații mărilor roșii – Scott Lynch

După ce m-am delectat cu Minciunile lui Locke Lamora, n-am mai vrut să aștept prea mult ca să aflu continuarea aventurilor și am luat și a doua carte din serie la citit. Fiind al doilea volum, nu o să insist prea mult pe detalii .

Așadar, Locke și Jean părăsesc Camorrul lor natal și se îndreaptă spre alte zări, mai exact spre Tal Verrar, un alt oraș-stat. Printr-o succesiune de capitole, autorul pune cap la cap în mod ingenios modul în care s-au desfășurat lucrurile până la momentul povestirii, cel în care, bineînțeles, cei doi prieteni sunt pe punctul de a da o nouă lovitură de proporții. Un plan pregătit minuțios pe o durată de mai bine de doi ani stă pe un butoi de pulbere. Requin, cel pe care vor să îl “lucreze” întreprinzătorii noștri protagoniști este nimeni altul decât stăpânul lumii interlope verrari, cel care controlează, de la înălțimea Turnului Păcatului, imensul său cazino, toate jocurile de noroc ale orașului, sau cel puțin cele care contează. Cum însă lucrurile nu pot merge șnur, mai ales când vorbim de Locke Lamora și Jean Tannen, aflați aici sub identitatea lui Leocanto Kosta și a lui Jerome Valora, lucrurile se complică. Cei doi sunt pe punctul de a fi dați în vileag, apoi șantajați de arhontele orașului, Stragos, care îi otrăvește cu o otravă lentă, al cărui antidot li-l promite cu țârâita, cu condiția să execute pentru el o înscenare și să tulbure apele pe Marea de Bronz, cuibul piraților, pentru ca arhontele să poată iar juca rolul de erou al orașului. În plus, magii-juruiti din Karthain sunt pe urmele lor, dornici de răzbunare în numele Soimarului.

Arhontele îi dă încă o identitate lui Locke – Orrin Ravelle, căpitan răsculat, care “fură” o corabie, eliberează deținuți pe post de echipaj și fuge să bântuie mările. Locke și Jean sunt însă cei mai neîndemânatici marinari, iar misiunea asta se dovedește extrem de dificilă, chiar și pentru niște maeștri ai deghizărilor ca ei. Corabia “lor” trece cu greu printr-o furtună, echipajul se răscoală și îi lasă la apă pe Ravelle și Valora, la mila lui Iono, zeul apelor.

Soarta și zeii îi ajută pe cei doi, scoțându-le în cale o corabie adevărată de pirați, condusă de căpitanul Drakasha, unul dintre cei mai de temut pirați de pe acele ape. Jonglând cu identitățile, Locke și Jean trebuie să facă față multor provocări, să supraviețuiască aventurilor pe mare și să reușească cumva să se întoarcă la timp pentru a-și lua antidotul și pentru a se răzbuna pe Stragos, încercând să ducă la capăt și lovitura cu Requin.

Lumea vânturătorilor apelor e dură, sigur nu se așteptau să aibă parte de prietenie sau dragoste în astfel de împrejurări.

Surprizele nu întârzie să apară la tot pasul, pe când Locke și Jean pășesc pe muchie de cuțit, jonglând cu pericolul la orice mutare.

Scott Lynch a creat o lume interesantă, cu multe aspecte și fațete, o lume fără doar și poate aspră, cu diverse clase sociale, fiecare cu propriii indivizi dubioși, cu multe personaje gri. Ceea ce însă atrage atenția este normalitatea dintr-un punct de vedere: la toate nivelurile și categoriile bărbații și femeile sunt egal reprezentați. Nu există discriminare de gen. Nu e nevoie de feminism, pur și simplu nu este necesar, totul e foarte natural, fără a sacrifica feminitatea protagonistelor.

Deși prim-planul este dominat de strategiile și acțiunile celor doi maeștri ai loviturilor imposibile, worldbuilding-ul continuă să atragă atenția, multe lucruri misterioase plutind printre realitățile lumii unde se învârte nimeni altul decât Locke Lamora, a cărui identitate adevărată rămâne încă învăluită în mister.

Finalul aduce, evident, mai mult suspans. Nu înțeleg de ce editura s-a oprit aici cu seria, când aveau timp mai mult decât suficient să traducă și alte volume. E o serie fantasy foarte bună, sunt sigură că are mulți fani. Eu una nu am de gând să aștept prea mult și voi căuta continuarea în limba engleză. Nu e prima dată când fac acest lucru. Sincer, dacă nu ar fi reducerile și ofertele de la edițiile traduse, le-aș căuta din capul locului în engleză și cu asta, basta. Dar, vorba cântecului, eu încă mai sper.