Bucătăria prin ochii copilului de ieri

sursa: maxpixel.com

Aceasta este o leapșă creată de Potecuța, foarte frumoasă, dar pe care, probabil, eu nu aș fi preluat-o în mod normal, dacă Diana nu m-ar fi provocat. Încerc, de regulă, să preiau provocările, în măsura în care reușesc să le onorez cu un minim succes.

Voi înlocui bunica din întrebări cu mama, fiindcă mie nu prea îmi plăcea cum găteau bunicii mei, materni și paterni deopotrivă. Găteau, în general, prea gras pentru gustul meu (de mic copil nu am suferit mâncarea grasă), iar în rest mâncăruri cu legume, legume multe, pe care iar nu le prea agream. Dacă mă întrebați atunci ce mâncam, păi e simplu: mai nimic, foarte puțin. Pui, cartofi, roșii, castraveți, legume numai crude, nimic fiert în afară de cartof. Orez. Dulciuri (dar astea erau rare). Hai să vedem ce iese:

Când mama gătea, treaba mea era să…

… curăț bolul de cremă, în caz că se făceau dulciuri. Altminteri, doar mă uitam. Când am mai crescut, mai curățam un usturoi, treburi din acestea.

Mirosul care mă duce direct în bucătăria mamei este…

… de prăjituri. Mama făcea (acum face mult mai rar) niște prăjituri fenomenale .

Gustul care face cu mine acelaşi lucru…

… negresă! Albă-ca-Zăpada! Tot soiul de minunății dulci. Și mai făcea mama din când în când, o friptură de vită cu ciuperci în sos de vin. ..

Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai…

… supă cu orez a la grec (avgolemono). O mănânc și acum cu drag. De fapt, una dintre amintirile mele cele mai vechi mă înfățișează în scaunul meu de “bebeluș”, din lemn, cu un bol mic de supă de acest fel în față.

Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca…

… tot soiul de chestii crude. Pe lângă legume gen gulie, varză, morcov, pe care nu le sufeream fierte, mâncam orez, mălai, paste crude. Eram certată de bunica pentru aceasta, nu mâncam omenește.

Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să…

… cotrobăi după dulciuri când nu era nimeni prin preajmă. Sau să arunc sandvisurile pe fereastră, dacă nu mai voiam să mănânc, ceea ce se întâmpla destul de des.  

Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei…

Duminica trebuia să mâncăm cu toții la masă, ceea ce nu îmi plăcea deloc. Mama robotea mult în jurul acestei mese. Eu visam să pot mânca unde și când aveam eu chef, iar în restul săptămânii cam asta făceam, adeseori cu o carte alături, ceea ce îmi atrăgea critici de la bunici. Chiar și acum, mesele private care depășesc numărul de trei mă fac să mă simt ciudat, mai ales dacă e o singură persoană care ii servește pe ceilalți. Mă simt încorsetată. Prefer mesele cât mai informale, gen bufet suedez, unde fiecare se servește singur, cu ce dorește, se așază unde vrea.

Știu că leapșa mea nu degajă acel aer de duioșie pe care l-am perceput la mulți alți bloggeri, dar bucătăria nu era, neapărat, locul meu favorit. Preferam să fiu afară, în natură. Duminică după-amiază, mama obișnuia, când eram eu mică, să calce rufe pe masa din bucătărie. Uneori cânta. Asta reușea să îmi mențină interesul o perioadă de timp, îmi plăcea să o urmăresc cum netezea toate acele cute. Părea foarte ușor, deși primele mele încercări cu fierul de călcat mi-au dovedit cât de greșită putea fi acea presupunere. Abia când am pus mâna pe un fier cu aburi am reușit și eu, cât de cât, să calc de o manieră rezonabilă.

Da, eram un copil sălbatic. Nu ați preluat încă leapșa din blogosferă și vă tentează? Vă invit cu drag!